Cimitirele Clujului sunt deosebit de periculoase pentru vizitatori. Monumentele funerare, vechi și vandalizate, ori construite fragil din start, pot cădea oricând peste cei care se sprijină de ele. Iarba mare, necosită, înghesuirea de morminte, restrâng mult vizibilitatea, iar în cazul unui accident, riști să mori cu zile sub greutatea pietrelor funerare căzute pe tine, fără ca nimeni să îți observe agonia.
Pentru ca cimitirele să nu mai devină capcane mortale, ar trebui să fie mai bine îngrijite, accesul să fie controlat, iar paza să se realizeze mult mai serios. S-ar preveni astfel și vandalizarea mormintelor, un fenomen care a scăpat de sub control în Clujul în care locurile de veci s-au transformat în ghene de gunoi și în spații de joacă pentru vandali.
Horea Ioan, bărbatul de 96 de ani plecat voluntar de la domiciliul său din Cluj-Napoca în ziua de joi, 10 iunie, a fost identificat fără viață vineri, în cimitirul din Mănăștur, lângă mormântul soției.
„Din primele verificări, nu există suspiciuni cu privire la decesul acestuia.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.
Dincolo de declarațiile seci ale Poliției se află însă o poveste cutremurătoare de viață și de moarte. Parcă simțind apropierea reîntâlnirii în eternitate cu soția sa, în ultimul an, bărbatul începuse să îi viziteze mai des mormântul. În cimitirul necosit de multă vreme, un monument funerar a reîntregit familia în Cer. Horea Ioan era unchiul jurnalistului Dan Horea, care a oferit mai multe detalii pentru Ziar de Cluj:
„Am ajuns acolo la cimitir, în momentul în care a venit Poliția și a făcut, împreună cu jandarmii, o pieptănare, au fost vreo 20 de jandarmi și polițiști, fiindcă iarba e de un metru și jumătate în cimitirul acela, în zona aia.
El s-a dus la mormântul mătușii mele, fosta lui soție, care e din 2013 acolo, iar Cimitirul Mănăștur e în creste cumva, e pe o pantă abruptă. Și a plecat de la o alee de la nivelul inferior al cimitirului, să urce spre mormânt, prin iarbă… sunt unul lângă altul, lipite acolo mormintele. Și, cum se mișca și greu, s-a prins de un monument, să se ridice, că era la 5 metri de mormântul mătușii mele. Și, din păcate, bolovanul acela, monumentul acela era prins cu 3-4 lipituri de mortar și un fir subțire de oțel-beton de 6 mm. Monumentul s-a desprins, a căzut peste el de la o înălțime de jumătate de metru și i-a strivit piciorul stâng între monument și bordura de beton a mormântului de dedesubt.
Numai mâine voi obține de la Medicina Legală certificatul, dar, părerea mea, de nespecialist, având în vedere că nu a fost niciun pic de scurgere de sânge, cred că a murit pe loc, din cauza șocului, îi era piciorul strivit complet. S-a întâmplat joi, pe la 3 după-masa, și seara pe la 7:30 m-a anunțat pe mine o vecină care îl ajuta, că nu a mai venit acasă. Atunci am anunțat Poliția pe la 8, au venit, nu știam unde este de fapt, putea să fie în cimitir oriunde, să fi plecat. Avea și demență senilă la 95 de ani, aproape 96. A doua zi dimineața s-a dus un polițist pe acolo să îl caute, evident că nu avea cum să îl găsească el, și atunci au făcut o echipă mare de polițiști și jandarmi, care să ia cimitirul la pieptănat, în zona în care bănuiam că a fost. Și, într-adevăr, un băiat, un jandarm, l-a găsit acolo.
Monumentul căzut era din 1985. Era prost lipit. Mare atenție, toată lumea, să nu vă bizuiți pe pietrele alea, că mai mult sunt așezate, decât prinse! Așa era făcut! 3-4 lipituri cu mortar și, pe mijloc, un fir subțire de oțel-beton, care în timp s-a mai corodat și s-a rupt instantaneu, a căzut peste el. Monumentul are 100 de kg, vă dați seama!
(Cine poate fi acuzat de ucidere din culpă? – n.r.) Cei care au făcut monumentul? Nu știu dacă mai trăiesc, după 36 de ani! Familia care deține mormântul, nu știu! Administrația cimitirului nu verifică calitatea monumentelor funerare. Poate că ar trebui schimbată regula, să fie obligați să prindă cum trebuie monumentele acelea pe soclu, nu așezate numai așa! Nu am văzut indicatoare de avertizare, dar, oricum, asta ar putea face: să spună, nu vă bizuiți, că pică pe voi!
Sunt și în trepte, în pantă abruptă, și a căzut de sus pe el! S-a prins de acel monument ca să reușească să urce la nivelul mormântului soției, fiindcă monumentul acela e lângă mormântul mătușii mele, de fapt. Și alunecase, iarba aceea necosită acolo… ar fi fost imposibil de găsit altfel, pentru că iarba atât de mare e, că dacă nu ai fi mers din 2 în 2 metri, cu polițiști unul lângă altul, nu l-ai fi găsit, cred, nici astăzi, la ce suprafață are cimitirul acela! E o firmă din București, din câte am înțeles, care are întreținerea cimitirului, nu și-a făcut treaba, Primăria i-a reziliat contractul, i-au dat în judecată și acum au câștigat din nou, și acuma Primăria nu prea are ce face. Dar ce gunoaie sunt acolo! E o mizerie! Cimitirul Mănăștur e jalnic!
Deci, nu a fost o moarte naturală, a fost o moarte violentă!
E o chestie ciudată, că, în ultimii ani, foarte rar a fost. Anul acesta însă a mers foarte des. Foarte des mergea! Parcă ar fi simțit el! Zilele trecute, îmi spunea doamna care îl îngrijea, a pus candele în amintirea soției pe balcon, i-a spus cât de mult a iubit-o, cât de dor îi e de ea, parcă ar fi simțit, pe cuvânt! Și a murit acolo, la 5 metri, nu mai mult, de mormântul soției, unde va fi și el îngropat, marți sau miercuri.”