De cartier

Demolarea garajelor continuă în cartiere, iar distribuirea noilor spații de parcare este amânată: „Sunt niște întârzieri… Cel care a deținut garajul trebuie să demonstreze că îndeplinește condițiile de alocare a locului de parcare”

Clujenii sunt nemulțumiți de modul în care administrația locală repartizează noile locuri de parcare după demolarea garajelor. Reamenajarea spațiilor de parcare și distribuirea acestora este făcută în stil ardelenesc. 

„Aș vrea să spun că în istoria de până acum, noi am demolat 2664 de garaje, plus încă alte cca 1000 de somații trimise pentru desființare cu termen până în luna septembrie. 

Gândiți-vă că discutăm de 10-15-20 de platforme de garaje.

Ori toate aceste platforme sunt etapizate.

În momentul în care omul și-a demolat garajul, el poate încă să-și parcheze mașina pe locul unde a fost garajul demolat”, apreciază viceprimarul Dan Tarcea.

„Cel care a deținut garajul trebuie să demonstreze astăzi că îndeplinește condițiile de alocare a locului de parcare”

Tarcea a oferit câteva detalii în privința dificultăților întâmpinate de autorități în realizarea noilor parcări la sol după demolarea garajelor de către clujeni.

„Sigur, noi încercăm să facem aceste reamenajări și să știți că în maximum 3 luni de zile de când s-au început, le-am finalizat pe toate, asta ne spune experiența de până acum. 

Sigur, sunt niște întârzieri, să spun așa.

Nu le putem începe pe toate, pentru că sunt 17-20 în lucru întrucât orașul este mare.

Aceste lucrări le facem cu RADP și suntem într-un proces, dar durata maximă este de maxim 3 luni. 

După ce ele sunt finalizate, trebuie să vină cei care fac marcajele, iar dacă plouă pot să fie întârzieri.

Nu se pot face marcajele după ce a fost turnat asfaltul. Deci este încă un termen tehnic, ca „să se închidă porii” – după cum spun specialiștii. 

după demolarea garajelor / parcări la sol realizate în cartierul Gheorgheni, zona Titulescu

După care, sigur, nu putem chema 1.000 de oameni la ghișeu pentru a le încheia contractele la toți.

Ei trebuie să fie etapizați, pentru că cel care a deținut garajul trebuie să demonstreze astăzi că îndeplinește condițiile de alocare a locului de parcare.

Ei sunt prioritari, categoric, dar trebuie să îndeplinească niște condiții: să locuiască acolo, să aibă mașină, să aibă ITP etc. 

Deci, există un ecart de timp. 

Din momentul în care cetățenii și-au demolat garajele și am început lucrul acolo sunt undeva la 90-100 de zile până la momentul în care își primesc locurile de parcare”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea. 

La finalul lunii mai Ziar de Cluj semnala nemulțumirea clujenilor după demolarea garajelor de pe Calea Florești 4-6 și dezastrul creat în zonă după lucrările de desființare. 

CITEȘTE ȘI: Clujenii semnalează dezastrul ce urmează demolării garajelor

Viceprimarul Dan Tarcea s-a referit la acest caz, afirmând că administrația locală va continua lucrările de desființare dincolo de supărarea localnicilor:

Vom demola toate garajele! Și cele de pe Calea Florești.

Chiar dacă o parte dintre cetățeni de pe Calea Florești 2-4-6 sunt supărați. Iar acum se lucrează extrem de intens în zonă.

A fost o perioadă, legată de sărbători, în care nu s-a lucrat, și oamenii au fost supărați pe bună dreptate. 

Sunt câțiva care au fost blocați cu intrarea în garajele de sub bloc – a trebuit să spargem o zonă de cca 2 m lățime la intrarea în garaje pentru că nu puteam să amenajăm zona, să lăsăm amenajările numai pe jumătate.

O să trebuiască să intervenim iarăși acolo. 

Au fost câteva supărări acolo, dar sunt recuperate toate întârzierile”, a adăugat Tarcea. 

În cartierul Grigorescu – unde autoritățile nu au găsit încă soluții pentru viitorul parking – au fost trimise deja aproape 300 de somații. 

Și parcările etajate promise în cartierul Gheorgheni, pe strada Liviu Rebreanu, au întâmpinat dificultăți, fiind blocate la etapa PUZ.

În acest caz administrația locală urmează să rezilieze contractul pentru a relua procedurile de la zero.

Acțiunea Primăriei de desființare a garajelor a început în toamna anului 2018, atunci când proprietarii de garaje de pe strada Mogoșoaia din cartierul Mănăștur erau somați să le demoleze. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *