Analiza

David Cameron a obtinut atuul negocierilor cu Bruxelles-ul: britanicii au hotarat ca vor afara din Uniunea Europeana, UE va juca dupa cum ii va canta premierul britanic

Rezultatele, după numararea a 75% dintre voturile de la referendumul de ieri din Marea Britanie, ne arata ca cetatenii acesteia vor sa paraseasca Uniunea Europeana. Urmeaza ca si parlamentarii lor sa doreasca acelasi lucru si sa ratifice anularea legilor de aderare, lucru putin probabil. Potrivit rezultatelor anuntate dupa numararea voturilor din 319 circumscriptii, din totalul de 382, 51,9% dintre cetatenii britanici s-au pronunţat in favoarea iesirii tarii din UE.

Deocamdata, ca prim rezultat al Brexitului, lira s-a prabusit la minimul ultimilor 31 de ani, iar investitorii declara ca se pregatesc pentru exituri masive la deschiderea sedintei burselor – semn ca poporului prea bucuros de rezultat i se arata nuielusa recesiunii, sa priceapa momentul in care, plini de mahnire, parlamentarii lor vor lua decizia, dincolo de „umori si populism” de a ramane intelepti in UE dar cu avantaje negociate la sange in Consiliul European.

O reactie ne vine si pe plan intern: Klaus Iohannis a anuntat, pe pagina de Facebook, ca i-a invitat la Cotroceni, de la ora 11.00, pe premierul Dacian Ciolos, pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si pe liderii partidelor politice, pentru consultari pe tema rezultatelor referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii. Pai, da, trebuie sa gaseasca si asa-zisii nostri politicieni o solutie sa stie pe unde sa se mai debaraseze de romanii alungati de saracie din Romania in ultimii 10 ani (si care acum s-ar putea sa ne fie returnati la pachet). Caci zece ani de la aderarea Romaniei in UE, politicienii nostri au dormit in papuci, fara sa faca programe de dezvoltare sociala, fara sa incurajeze munca samd. Doar s-a furat si s-au votat imunitati si pensii.

Revenind la decizia cetatenilor Marii Britanii, conform legii, Parlamentul trebuie sa anuleze legile de aderare si este greu de crezut ca va face acest lucru. Asa ca, dupa euforia strazii, se va trece la negocieri cu rezultatul pe masa. Este jocul care i-a iesit lui David Cameron, exact cum i-a iesit mai anul trecut lui Alexis Tzipras. Acum poate sa ceara in Consiliul European, cu sanse mult mai mari de reusita, toate acele facilitati sociale si reduceri de contributii de la bugetul UE pe care le-a cerut pana acum si nu le-a obtinut. Cameron si-a atins obiectivul – are reduceri la contributii si facilitati sociale, asa ca el si-a rezolvat problema.

UPDATE: Lectia de spalat pe maini a lui David Cameron

Premierul britanic David Cameron a tinut azi un discurs scurt in care a spus ca “vointa britanicilor trebuie respectata”, dar ca alti conducatori ai Regatului trebuie sa decida momentul parasirii UE si sa negocieze Brexitul. “Cred ca tara noastra are nevoie de noi conducatori care sa o duca in aceasta directie, nu cred ca e bine sa fiu capitanul care duce tara noastra catre aceasta directie”, a declarat Cameron. “Mi se pare normal ca noul premier sa ia decizia privind momentul in care va invoca articolului 50”, a spus el facand referire la prevederea din Tratatul de la Lisabona privind notificarea UE in privinta iesirii din blocul comunitar.

Cameron nu a precizat cand va pleca din Downing Street, a a precizat ca va exista un nou lider pana la congresul din octombrie al Partidului Conservator. El a adaugat ca isi mentine parererea ca tara sa este mai puternica in cadrul Uniunii, dar ca “putem supravietui si in afara UE”. „Nu regret nimic, nu retrag nimic”, a precizat el, facand referire la decizia de convocare a referendumului si la argumentele aduse pentru REMAIN. Premierul britanic a transmis si un mesaj de calm: „Suntem puternici din punct de vedere economic”. Cameron a dat si asigurari “ca nu vor exista schimbari imediate in modul cum bunurile calatorresc si cum serviciile sunt oferite”.

(Sursa foto: Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *