Focus

Datorii uriașe de 7 milioane euro la două societăți ale Consiliului Județean. Sunt firme nerentabile, dar forul județean “pompează” bani pentru salvarea lor

Firmele Consiliului Județean Cluj sunt cu un picior în groapa falimentului. Dimensiunea dezastrului economic se vede cel mai bine la Drumuri și Poduri Județene și Societatea Pază și Protecție SA. Cele două societăți au datorii de zeci de milioane lei, dar cu toate acestea conducerea forului județean se încăpățânează să pompeze sume mari pentru majorarea capitalului firmelor în speranța că vor fi resuscitate.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean de vineri, 27 aprilie se află două proiecte de hotărâre privind situația financiară a Drumuri și Poduri Județene și Societatea de Pază și Protecție SA. Cel mai rău stă Drumuri și Poduri Județene, care, la finalul anului trecut, a ajuns la datorii de 30,1 milioane lei (6,5 milioane euro), în creștere cu 4,9 milioane lei (aproximativ 1 milion euro) față de anul 2016. Aceste datorii reprezintă credite bancare, leasing financiar, datorii comerciale, datorii în legătură cu personalul, datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului.
De asemenea, societatea înregistrează și pierderi de peste 19,6 milioane lei.

În ciuda faptului că societatea Drumuri și Poduri Județene mai are puțin și intră în faliment, Consiliul Județean se încăpățânează să aloce bani pentru salvarea acesteia. La ședința extraordinară de miercuri, capitalul societății a fost majorat cu 8 milioane lei. Călin Platon, directorul Drumuri și Poduri Județene a declarat atunci că a luat o serie de măsuri pentru redresarea situației, printre care și reducerea de personal de la 240 la 190.

“Măsuri pentru o creștere a rentabilității societății noi am luat din mers și în cursul anului trecut, respectiv am redus costurile cu forța de muncă, dar nu e suficient pentru că se intră în campania de lucrări și trebuie să avem forță de muncă. După cum o să vedeți și din audit noi am mers pe proiecție bugetară de 5 ani în care am arătat care sunt dotările societății, forța de muncă. Am căutat să identificăm toate elementele care pot fi valorificate și să intrăm pe un trend pozitiv. Toate contractele pe care le avem inclusiv cu CJ s-a intrat pe ajustarea tarifelor, un element pe care și firma de audit le-a sugerat pentru că mare parte din pierderi sunt legate de lucrul la tarife neactualizate. Pentru toate contractele cu terții am intrat în procedură de încheiere a actelor adiționale. Mai sunt măsuri de ordin tehnic și de gestiune a valorilor pe care le avem: reducere costuri combustibili (am avut un program amplu de urmărire în timp de real prin dotarea mașinilor cu GPS), negocierea cu toți furnizorii de materiale și combustibili ca să asigurăm aprovizionare la nivel de necesitate pe termen scurt. O altă decizie pe care am luat-o și am pus-o în practică la începutul anului, vom merge la licitații în comune, vom încerca să câștigăm la tarife care să ne acopere  și să nu mai mergem pe pierdere”, a explicat Călin Platon.

O altă societate aflată într-o stare financiară dezastruoasă este Societatea de Pază și Protecție SRL.  Spre deosebire de Drumuri și Poduri Județene, această firmă are datorii de “doar” 1,8 milioane lei, în creștere față de anul 2016 cu aproximativ 600.000 lei. Este vorba despre datorii cu termen de plată sub un an, respectiv datorii comerciale, datorii în legătură cu personalul, datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului.

Reamintim falimentul răsunător al Cluj Arena, insolvența Clujana, ambele societăți ale Consiliului Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *