Editorial

Dac-as fi pentru o zi presedinte, as transfera Directiile de Protectie a Copilului spre Biserica Ortodoxa Romana. Prima idee naiva a doi prieteni ce nu inceteaza sa spere.

Am mai spus-o asta acum cativa ani, parintii mei au crescut la „casa de copii”.

Tata a stat in orfelinate Romaniei dodoloate de la 0 la 18 ani, ca intr-o inchisoare gentila, fara sa cunoasca ce inseamna viata de familie. La fel de trist, ba poate chiar si mai trist, mama mea a apucat sa respire timp de 12 ani mirosul unei vieti de familie tihnite intr-un sat linistit. Imaginati-va ce explozie nucleara poate avea loc in inima unei fetite de 12 ani cand, intr-o zi, pe neasteptate, pe maidanul in care te joci cu ceilalti copii, apare o ambulanta, niste oameni te insfaca amabil si, fara explicatii si fara sa mai afli vreodata de ce te baga intre zidurile unui orfelinat pentru urmatorii sase ani.

 

Povestea are pana la urma un final fericit. Mama si tata s-au cunoscut in orfelinat, avand aceeasi varsta, au crescut si invatat impreuna si, aruncati pe strada la 18 ani de catre un sistem infect ce nu s-a schimbat deloc de atunci, s-au luat de mana si si-au construit o viata, invatand singuri cum se face dragoste, cum se iubeste, cum se cresc copiii, cum devii parinte, cum trebuie sa te comporti cu cei rai sau cu cei buni, cum trebuie sa gatesti, cum trebuie sa iti faci un rost, cum trebuie sa nu mai regreti. E o poveste cu final cu adevarat fericit, fiindca 99% din povestile de viata care includ un om care a trait la casa de copii se termina cu violenta, divorturi, alcoolism sau sinucideri. Iesiti din inchisoarea orfelinatului dupa atata penitenta nemeritata, acesti copii nu au niciun fel de anticorpi pentru a rezista in societatea normala. Ma mandresc cu parintii mei, care au terminat facultati, care nu au devenit alcoolisti si care au crescut doi copii exceptionali, inteligenti si trufasi, asa cum suntem. 

 

Dar amintirile nu i-au parasit. Frustrarea de a nu avea explicatii despre motivele pentru care doar ei si alte cateva mii au fost trimisi la orfelinat, din milioanele de copii ale Romaniei, nu inceteaza sa ii bantuie si vor ramane ca niste cicatrici pana cand se vor reintoarce in pamant. Cu aceste amintiri si traume, cu povestile lor pe care eram dator sa le tin minte si sa nu le uit, am crescut si eu. Cu aceasta ura impotriva tuturor celor care asupresc animale, copii sau oameni ce nu se stiu apara. Este exact motorul care ma face sa fiu ceea ce sunt, un om care se implica. Si va zic eu secretul: toti ce pe care ii vedeti implicati in cauze cu adevarat importante au in spate cate o trauma care ii va face de neoprit si mai sensibili decat restul lumii. Si de aceea, impreuna cu Adina Fartusnic, am depus un denunt la DNA impotriva lui Daniel Tamas, seful Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectiea Copilului, in august 2014. Pentru ca acest om si predecesorii sai au abuzat de functii, banii publici si de bietii copii orfani care au crescut sau cresc acolo. 

 

Am strans o gramada de informatii si tot nu s-a intamplat nimic. In afara de audierea unor martori, nu avem semnale ca se mai lucreaza ceva la dosar. E drept, procurorii DNA Cluj, altminteri niste oameni cu realizari importante in ultimii ani, pot fi ocupati cu alte acte de coruptie, desi, din punctul nostru de vedere, coruptie este si cea morala, nu numai cea care se refera la bani, la trafic de influenta sau abuz. Cu frustrarea asta in suflet, ca exista o institutie de acest gen, Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, care este stat in statul Consiliului Judetean, ce are bugete anuale de peste 20 de milioane de euro, cu aceasta frustrare vom continua sa ne batem pentru problema copiilor institutionalizati si pentru care nu exista niciun proiect, nicio continuare a vietii lor din momentul in care sunt lepadati de stat la varsta mjoratului. 

 

Ideile bune vin de la cetateni buni si se transforma in uitare fiindca avem politicieni prosti si corupti, analfabeti si handicapati sufeteste. De ceva vreme, soarta mi-a adus in viata un om despre care banuiam ca e interesant, dar despre care aveam sa aflu ca e un „suprasuflet” in momentul in care mi-a dat voie sa intru putin in viata lui. Teofil Campean este patronul unei firme, Rondocarton, ce face 100 de milioane de euro pe an, care da de mancare la sute de muncitori si care aduce faima sectorului de productie al Romaniei in toata lumea.

Trecand peste faptul ca este o minte sclipitoare si zurlie, cu inventii patentate si cu proiecte personale cu adevarat remarcabile, Teo Campean este unul dintre putinii oameni pe care i-am auzit vorbind cu adevarat emotionat despre patria lui. E un cetatean simplu, mai simplu decat arata banii lui, care isi doreste, pentru el si pentru semenii lui, o tara mai buna, oricat de penibil ar suna sa rostesti acum asta, si care mi-a dat, intr-o seara, masura faptului ca Romania mai are sperante, mai are oameni care au idei incredibil de bune si care pot constitui la orice ora sedimentele unui Proiect de Tara. Asa ca i-am promis, el nedorind sa apara in presa, ca vom face impreuna Proiectul Nostru de Tara, o suma de idei pe care macar sa le spunem si sa le propunem cititorilor nostri, chiar daca o sa para un simplu exercitiu de naivitate.

„O sa rada lumea de noi, mai Teo”, i-am spus. „Ei, si?”, mi-a replicat Teofil, adaugand: „Prefer sa fim naivi si de buna credinta, sa spunem ce credem, decat sa fim ascunsi dupa prejudecati si lipsiti de indrazneala”.

Iar prima noastra idee naiva, dar extrem de concreta si fezabila ar fi una care ar rezolva problema copiilor institutionalizati. 

 

De-as fi eu cu Teo Campean premier sau presedinte pentru o singura zi, am semna impreuna trecerea imediata a tututor structilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului in subordinea Bisericii Ortodoxe Romane. Cu tot cu bugete si cu tot cu responsabilitati.

Stiu, o sa spuneti ca este o biserica condusa de Inalt Prea Invartitorul Daniel, care ar primi o bucata nemeritata de pizza financiara pe care sa o clefaie pe proiecte stupide de genul Catedrala Mantuirii Neamului. Atata doar ca genul acesta de structuri ar putea fi foarte bine conduse de liderul ortodox din fiecare judet, impreuna cu ajutoarele sale. Oricat ne-ati acuza de navitate, acest gen de abordare are mai mult sens decat situatia pe care o avem azi. Biserica Ortodoxa ar putea imprima acestor copii o alta educatie si un alt destin, care i-ar face mult mai integrabili in societate. Este o diferenta mare intre cultura intru Dumnezeu si cultura strazii, unde zeci de mii de copii se pierd, lipsiti de sanse si infunda mai tarziu puscariile, continuand sa fie o povara financiara pentru societate. 

 

Ar avea de castigat copiii, in primul rand, fiindca taind exceptiile ce se gasesc in orice socetate, preotii, si mai ales cei din generatia tanara, ar fi mult mai aplecati spre pregatirea copiilor pentru valorile generozitatii si virtutii si nu pentru cea a frustrarii. Iar pentru batranii parasiti Dumnezeu si Biserica ar fi un medicament sufletesc mai bun decat vorbele reci ale unui asistent social.

Ar castiga Biserica Orotodoxa Romana, aflata acum intr-un soi de moarte clinica morala, o biserica nereformata si care nu a inteles nimic din minunea care s-a intamplat cu catolicii prin alegerea acestui nou Papa, mai uman. O biserica care ar primi asemenea responsabilitati nu mai poate sa stea incremenita si genul asta de abordare ar putea sa-i faca pe liderii BOR sa se trezeasca la realitate si sa inteleaga ca Biserica Ortodoxa Romana nu este o institutie a Romaniei, ci este parte din aceasta tara. La 25 de ani de la Revolutie, nu incetam sa vorbim despre autostrazi, despre exporturi, despre privatizari fraudulose, despre TVA si despre coruptie si ne facem ca ploua cand e vorba de orfani si batranii singuri, fiindca pentru Romania reala aceste sute de mii de copii si batrani lipsiti de sansa nu exista. 

 

Nu l-am votat pe Iohannis, dar nu am nicio problema cu fapul ca a ajuns presedinte. Ma astept de la el sa faca mai mult pentru Romania profunda. In primul rand, sa faca un proces de primire a tarii si, la final de mandat, un proces de predare a ei, ca sa intelegem ce a castigat Romania prin prezenta sa. Apoi ma astept sa ia atitudine in privnta celei mai importante resurse a Romaniei, copiii.

Domnule Klaus Iohannis, gestiunea unei tari, pana si gestiunea unui butic, are nevoie de un proces verbal de predare-primire. Lasati declaratiile pe Facebook si conduceti aceasta tara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *