Din oras

Cumpărătorii nu dau doi bani pe monumentele istorice valoroase din Cluj, scoase la vânzare de ani buni

Monumente istorice în valoare de zeci de milioane de euro sunt scoase la vânzare în Cluj-Napoca de ani buni, dar nu și-au găsit cumpărător nici până acum. Majoritatea sunt renovate, au fost investite câteva milioane de euro, iar actualii proprietari cer cel puțin tot atâția bani câți au investit. În cazul unora dintre aceste imobile prețul este disponibil doar la cerere. Clădirile monument istoric sunt puse la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty.

Vila Familiei Renner este pusă la vânzare încă de anul trecut din toamnă, dar nu și-a găsit nici până acum cumpărător. Prețul solicitat de Romania Sotheby’s International Realty este de 1,2 milioane euro. Imobilul situat pe strada Nicolae Cristea are 28 de camere și 6 băi și a fost construit în 1930. Familia Renner este fondatoarea fabricii de încălțăminte Clujana.

Proprietatea beneficiază de o curte generoasă de 1540 mp, cu acces facil din stradă. Construcția este dispusă pe 2 nivele, demisol si parter, având 1526 mp construiți și aproximativ 1400 mp utili. Cu cele 28 de încăperi ale sale, vila este versatilă în a fi adaptată unor funcțiuni comerciale precum clinică medicală, pensiune, grădiniță sau sediu de companie.

Poarta Vieneză a fost scoasă la vânzare în urmă cu aproape un an, mai exact în martie 2020. Poarta Vieneză (Wiener Tor), una din principalele căi de acces în Cetate, ridicată în 1734, a fost reabilitată în urma unor investiții de aproximativ 1 milion de euro. Prețul este disponibil la cerere. Clădirea a fost reabilitată de firma Ronside Steel Cluj-Napoca, firma soților Florin și Camelia Lung și a lui Cosmin Sindean, fost manager al Hotelului City Plaza.

Lucrările au început în 2017 și au fost încheiate în 2019. La momentul începerii șantierului, Florin Lung anunța că în clădirea reabilitată va funcționa un restaurant. În urmă cu doi ani, Florin Lung a fost trimis în judecată, alături de mai multe persoane, pentru evaziune fiscală.

Poarta Vieneză are 10 camere, 4 băi, un teren de 3199 mp și o suprafață construită de 600 mp.

Casa Preotului Unitarian Adamosy Gabor din satul Plăiești, județul Cluj este pusă la vânzare tot de anul trecut. Prețul este disponibil la cerere. Potrivit prezentării de pe site-ul Romania Sotheby’s International Realty, casa a fost construită de Adamosy Gabor, primul preot al bisericii unitariene din regiune, din piatră, în două etape: prima între 1916-1918, a doua în 1930. Curtea generoasă de 9.528 mp este concepută ca un parc natural cu nuci, salcâmi, meri, peri, viță-de-vie.

Parterul are o deschidere vitrată spre grădină, ce poate fi amenajată ca o mică seră, zonă de relaxare sau dining. Fațada este marcată de elemente decorative în stil Secession transilvan. La începutul secolului XX, arhitectura din Transilvania și Banat, parte a monarhiei austro-ungare până în 1918, a fost influențată de noile curente artistice în vogă în metropolele Viena şi Budapesta. Limbajul Secession s-a pliat pe arta constructivă tradiţională a zonei, rezultând un valoros patrimoniu construit în stil „Secession transilvan”.

Celebrul Hotel Continental se află pe lista imobilelor istorice ale Sotheby de câțiva ani buni. Și în acest caz, prețul este disponibil la cerere. Clădirea a fost construită în 1895, are o suprafață construită de 8.500 mp pe un teren de 1497 mp. Hotelul Continental dispune de 105 camere și 80 de băi. Clădirea a fost lăsată în paragină vreme de aproximativ 15 ani.

În 2013 a fost cumpărată de omul de afaceri Ioan Bene, prin firma Napocamin. În 2016 au început lucrările de restaurare care au durat doi ani și au presupus refațadizarea completă plus păstrarea caracteristicilor inițiale ale imobilului. Bene spunea atunci că a investit peste 3,4 milioane euro în lucrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *