In vizor

CUMETRIE DE PARTID ÎN PRIMĂRIE, PROSTIE, SAU REA CREDINȚĂ? Pentru voluntarii de la Pata Rât, ”bocii” din municipalitate nici măcare o toaletă mobilă n-au vrut să pună la dispoziție

O asociație non-profit din Cluj-Napoca, care se ocupă de salvarea și sterilizarea animalelor abandonate de pe domeniul public al orașului a cerut administrației publice să pună la dispoziție o toaletă mobilă în zona Pata Rât. Acolo, ONG-iștii au un punct de sterilizare unde lucrează zeci de voluntari. Însă, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au refuzat cu desăvârșire să facă acest lucru, astfel că ONG-ul a fost nevoit să folosească o parte din banii din donații pentru asigurarea toaletei mobile.

În acest caz, ”ipochimenul” care a refuzat cu îndârjire să pună la dispoziție toaleta este chiar șeful serviciului ”Achiziții și logistică” al DASM Cluj, Paul Cîmpean. Și Ioan. Îl vedeți ne-rânjind alături de frate-su și tătăița Boc, în fotografia de mai jos:

Ce l-a recomandat pe el ca să ocupe acest post? Printre altele și faptul că fratele lui, una dintre ”portavocile” lui Boc, a fost înșurubat într-o funcție de secretar de stat.

CITEȘTE ȘI:

Paul Cimpean, sef de serviciu la Asistenta Sociala, isi renoveaza apartamentul cu beneficiari de ajutor social

Ca orice asistat de-al Partidului Liberal Național și ăsta are la activ măcar o mânărie. Și, dacă nu știați, ipochimenul de partid este ”owner” al DASM Cluj-Napoca pe profilul de Linkedin. Nici mai mult, nici mai puțin decât ”apropritar”!

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Linkedln https://ro.linkedin.com cimpean-paul-25258019 cimpean paul Owner- directia de asitenta sociala România Owner directia de asitenta sociala cimpean paul are job enumerat in profilul său.. ...Alte Alte persoane cu numele cimpean paul. Cimpean Paul. Student at Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.”

Dacă s-ar organiza un concurs de incompetență, unii angajați din Primăria Cluj-Napoca ar reuși să ocupe toate locurile de pe podium. Suntem de acord cu colegii de la Gazeta de Cluj.

”Când am cerut, în mintea noastră era un lucru banal. Doar sunt atâtea evenimente în Cluj, târguri, festivaluri, șantiere, puzderie de toalete mobile. Nu se poate ca o primărie de smart & rich & stars să nu ne poată da împrumut o căcăstoare. Dar așa a fost. Șeful serviciului „Achiziții și logistică” al DASM Cluj a primăriei Cluj ne-a certat iritat la telefon, rostind, primăvara trecută, că „trebuia să depuneți cerere în scris, oricum n-aveam, dar nu așa se fac lucrurile, de-atâta timp vă spun, da’ voi niciodată nu vreți să faceți cum trebuie”.

Nu știam cine e acest domn, la ce se referă, nu mai vorbiserăm nicicând cu el, nu părea să înțeleagă cine suntem și despre ce vorbim, dar era gata nervos, obraznic, disprețuitor. Ajunseserăm la el după n la pătrat telefoane și cereri scrise la unul și altul. Dacă nu știți, primăria Cluj-Napoca e compusă din zeci de departamente, direcții, servicii, compartimente, directori, șefuți, adjuncți, coordonatori, manageri, responsabili. Să te ferească sfântu’ să fii un ONG simplu și cinstit, care are nevoie de oarece sprijin concret, într-o muncă concretă, simplă, pentru un bine autentic făcut comunității clujene.

Așa se face că l-am rugat pe gugăl să ne spună cine e angatul acesta al nostru, care ne ceartă și nu are: Paul Cîmpean (DASM), șef de serviciu din 2011, este fratele lui Ovidiu Cîmpean, fost șef al Serviciului de relatii comunitare și turism al primăriei Cluj-Napoca, fost șef al direcţiei Evenimente publice şi informare cetățeni din cadrul direcției generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte. Actualmente, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (dăm cadou stickere cu TAC. cui știa că există acest minister). Despre domnul Paul însuși, n-am găsit decât un singur articol de presă, care descrie felul în care el și-a renovat apartamentul, în 2014, cu oameni asistați social, în contul muncii pe care ei trebuie s-o presteze pentru comunitate. Domnul Paul a spus ziariștilor că nu, adică că da, dar nu, fiindcă oamenii erau în afara programului și el nici nu-i cunoaște.”, arată cei de la asociația TAC Social într-o postare pe Facebook.