In vizor

Csoma Botond adoptă poziția struțului în relația cu Emil Boc. Primarul vrea prefect PNL, de teama reactivării naționalismului la Cluj

PNL-iștii s-au reunit, sâmbătă, în sistem de videoconferință în cadrul Biroului Politic Național pentru validarea propunerilor pentru funcţiile de prefecţi şi subprefecţi. În privința situației de la Cluj, unde funcția de Prefect a fost cedată UDMR, liberalii clujeni cu greutate, precum Emil Boc ori Alin Tișe, au adoptat o atitudine fermă, refuzând  impunerea în urma negocierilor de coaliție a unui prefect UDMR.

Liberalii clujeni au avertizat că, dacă prefectura rămâne la UDMR, există inclusiv pericolul reactivării curentului naționalist în Cluj.

”Emil Boc a reamintit, în BPN, eforturile pe care le-a făcut de când este primar pentru ameliorarea situației etnice și a subliniat că acum există potențialul să se revitalizeze sentimentele antimaghiare”, au declarat surse din cadrul PNL. Intervenții în aceeași notă ar fi avut europarlamentarii Rareș Bogdan și Daniel Buda,  președintele PNL Cluj.

”Daniel Buda a spus că a ofertat UDMR cu posturi la nivel local în schimbul funcției de prefect, dar încă nu a primit răspuns de la maghiari”, au explicat sursele citate. Buda a replicat că negocierile cu UDMR țin de „bucătăria internă” a partidului, dar că este încrezător că se va ajunge la o soluție.

”Am cerut găsirea unor formule, astfel încât să putem găsi un numitor comun ca să avem prefectul. Toată lumea este deschisă la discuții. Mizăm pe buna colaborare pe care am avut-o de-a lungul timpului cu UDMR”, a declarat liderul PNL Cluj.

Ziar de Cluj l-a sunat astăzi pe Csoma Botond,  președintele UDMR Cluj, pentru a îl întreba cum decurg negocierile cu liderii locali ai PNL Cluj pentru numirea prefectului.

Intenționam, de asemenea, să îl întrebăm pe liderul UDMR dacă se teme cumva de o recrudescența a naționalismului la Cluj, la fel ca liderii PNL, și dacă vede vreo legătură între mâzgălirea plăcuțelor cu inscripția în limba maghiară,  de la intrarea din municipiu, cu numirea prefectului din partea UMDR.

Am fost curioși să vedem poziția UDMR Cluj, dar președintele UMDR, Csoma Botond, a preferat să adopte poziția struțului. Inițial nu a răspuns apelului primit din partea Ziar de Cluj, a dat doar „seen” întrebărilor pe care i le-am trimis pe WhatsApp, iar la al doilea apel a răspuns doar pentru a ne informa că nu răspunde:

„Nu comentez subiectul. Nu doresc.”

Csoma Botond se ascunde, așadar, în spatele alianței locale și nu ar vrea să îl supere pe Emil Boc, prin urmare, nu comentează declarațiile acestuia.

Un lider de partid însă ar fi dator în fața electoratului să își exprime public opinia și poziția, mai ales în privința unor subiecte atât de delicate, precum naționalismul local și desemnarea prefectului.

Poziția struțului se pare, din păcate, că este mai convenabilă în relația cu Ziar de Cluj, care le ridică întrebări liderilor politici, și nu mingi la fileu. Și în relația cu Emil Boc, amicul politic al udemeriștilor cuminți și tăcuți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *