In vizor

CS Vision, cercetata pentru fapte de coruptie in relatie cu Primaria Cluj, a incasat 25,5 milioane de lei de la municipalitate

Primaria Cluj-Napoca a realizat, pana acum, plati de 25,5 milioane de lei catre CS Vision si Ramb Sistem SRL, societatile care se afla in vizorul Directiei Nationale Anticoruptie, pentru contractul de ticketing din oras.

In 10 noiembrie 2015, procurorii DNA Cluj faceau mai multe perchezitii, atat la Primaria Cluj-Napoca, cat si sediul unor societati sau domiciliile unor persoane fizice, intr-un dosar ce vizau fapte de coruptie savarsite in perioada 2012-2015.

Actele pe care anchetatorii le-au solicitat atunci institutiei publice se refereau la contractul de ticketing, semnat cu doua societati: CS Vision SRL si Ramb Sistem SRL.

Intr-un raspuns oficial transmis de biroul mass-media al Primariei Cluj-Napoca, la solicitarea Ziar de Cluj, se arata ca municipalitatea a incheiat, pana acum, doua contracte cu aceste societati.

„Primaria municipiului Cluj-Napoca a incheiat contractele nr. 211387/28.06.2013 respectiv 259048/22.07.2014 cu asocierea SC RAMB SISTEM SRL si SC CS VISION SRL avand ca obiect „Lucrari de modernizare si extinderea sistemului de transport in comun in zona metropolitana Cluj”.

In acelasi raspuns, se arata ca municipalitatea a decontat, pana acum, celor doua societati, 25,5 milioane de lei, dupa cum urmeaza: pentru Contractul  211387/28.06.2013 s-a platit suma de 25.464.067,04 lei (perioada iulie 2013-septembrie 20150; pentru Contractul 259048/22.07.2015 s-a platit 12.457,46 lei, in septembrie 2015.

Suspiciuni privind nelegalitatea contractelor dintre Primaria Cluj-Napoca si cele doua societati au aparut inca de la inceputul acestui an. Astfel, in februarie 2015, Ziua de Cluj anunta ca Departamentul de Lupta Anti-Frauda, partener OLAF – European Anti-Fraud Office, al Comisiei Europene, si Directia Nationala Anticoruptie au fost sesizate in legatura cu o licitatie de 21 de milioane de lei a primariei clujene. Potrivit informatiilor de atunci, contractul pentru sistemul de ticketing din Cluj-Napoca ar fi fost castigat in baza unor acte false.  Este vorba despre contractul nr. 211.387, semnat in 28 iunie 2013.

„In cadrul ofertei tehnice pentru trei tipuri de echipamente principale ale sistemul de e-ticketing (validator dual, validator contactless, automat de vanzare bilete), asocierea RAMB – CS Vision a depus documente care prezinta suspiciunea ca sunt false”, a comunicat Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, la solicitarea cotidianului ZIUA de CLUJ.

Concret, CS Vision SRL a prezentat in dosarul inscris la licitatie documente pe care le-a prezentat ca provenind de Incertrans SA, pe care societatea de cercetari in transporturi din Bucuresti nu le recunoaste. Totul a iesit la iveala dupa o sesizare a unuia dintre concurentii din licitatia de la Cluj, compania Radcom SRL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *