Reportaj

Criza coronavirusului zguduie agențiile de turism: clujenii sunt reticenți și evită plecările în străinătate

În agențiile de turism bate vântul. Nimeni nu mai pare interesat de călătorii în această perioadă. Panica ce s-a instalat la nivel mondial îi face pe români să fie sceptici când este vorba despre excursii. Cea mai mare parte dintre cei care și-au planificat o călătorie au decis să renunțe sau să o amâne.

Am intrat în câteva agenții să vedem angajații acestora ce ne recomandă, mai ales că se apropie Paștele. Aceștia m-au primit cu entuziasm, fiind printre puținii clienți care le-au trecut pragul în aceste zile, însă sunt prudenți în a-mi recomanda o destinație, fiind convinși că situația de la nivel mondial se schimă de la o zi la alta.

Timid, unul dintre agenți încearcă să îmi sugereze să ma îndrept spre Portugalia, acolo unde situația este ceva mai calmă. Când amintesc însă de Spania, pare destul de sceptic, și acolo numărul persoanelor diagnosticate cu coronavirus crește de la o oră la alta.

Un alt agent ne spune că spre Italia nu există nicio șansă să se organizeze excursii în perioada următoare.

”Vedem cum evoluează lucrurile, dar până în 3 aprilie sunt suspendate toate zborurile spre Italia.Nu știm ce va fi, dacă se va prelungi sau se va ameliora situația. Acum două săptămâni nu aș fi zis că se vor anula toate zborurile. Am avut și circuite și turiști individuali, aceștia au decis să nu mai meargă. Până acum era doar partea nordică, acum au închis toată Italia”, explică acesta.

Într-o altă agenție, o angajată este foarte deschisă și sugerează ca pentru moment să anulăm orice planuri pentru o eventuală excursie, să așteptăm să se stabilizeze situația.

”În afară de Italia, în toate celelalte țări se poate călători, dar situația se poate modifica peste noapte. Sunt multe cazuri peste tot. Și în Spania sunt multe cazuri, deocamdată nu există nicio interdicție, dar nu știm ce se poate întâmpla. Pentru Paști acum se organizează excursii spre Egipt sau spre Cipru. Toată lumea este foarte reticentă în a pleca din țară în acest moment”, ne recomandă agentul.

Directorii agențiilor de turism recunosc că piața de turism este poate cea mai afectată de acest virus. Lucia Morariu, directorul agenției Exmitur afirmă că toate agențiile de turism sunt afectate, unele mai mult, altele mai puțin. De asemenea, angajații agențiilor sunt nevoiți să plece în concedii de odihnă deoarece nu există cerere pentru vancanțe.

”Agențiile de turism sunt afectate mai ales pe zona de corporații, deoarece corporațiile și-au suspendat călătoriile. Vizavi de partea de turism de vacanță există mult mai puține solicitări, dar situația deocamdată este sub control. Depinde de specificul agențiilor. Dacă agențiile vindeau anumite tipuri de produse care sunt afectate, sunt mai afectate. Dacă sunt perioade cu mai puține rezărvări, în mod normal în perioadele cu mai puține rezervări angajații mergeau în concediu, iar acum mai mulți angajați vor pleca în concediu”; potrivit Luciei Morariu.

Directorul unei alte agenții de turism recunoaște că această criză reprezintă cel mai puternic cutremur care afectează piața de turism.

”Este o panică la nivel mondial care afectează întreaga idustrie de turism. Cred că este cel mai puternic cutremur din industria de travel, mai ales că industria era pe un trend ascendent de câțiva ani. Parctic această situație de criză produce efecte devastatoare în tot ceea ce înseamnă idustria de travel la nivel mondial. Încercăm să găsim soluții pentru toți turiștii care au frici, încercăm să ne mutăm spre alte destinații, să mutăm datele de călători mai încolo, cu toții sperăm că această situație este de scurtă durată”, transmite fondatorul agenției Eturia.

Târgul de la Berlin a fost anulat

Târgul Internațional de Turism ITB Berlin, cel mai important eveniment la nivel mondial dedicat turismului a fost anulat în contextul răspândirii virusului COVID-19 (coronavirus).

„Este cert, ediția de acest an a târgului internațional de turism ITB Berlin a fost anulată. Din nefericire, această decizie este o consecință a situației create de răspândirea coronavirusului. Cu toate acestea, în afara acestui moment sau a unui viitor imediat apropiat, doresc să fac un apel la calm și rațiune. Dacă ne uităm către China, în special, putem observa că trendul este descendent, așadar lucrurile par să se liniștească. Ar trebui să avem puțină răbdare. Tocmai, din acest motiv consider că excursiile programate pentru vară sau toamnă nu ar trebui anulate. Aș mai acorda timp înainte să iau decizia de a renunța la ele. Cât despre anulările călătoriilor programate în perioada imediat următoare în zonele puternic afectate și returnarea sumelor achitate, aș dori să precizez că statul nu poate interveni în relația economică dintre clienți și prestatorii de servicii. Cu toate acestea, cred că agențiile și companiile aeriene care doresc să își păstreze clienții pot face acest efort. Rolul statului este să se asigure că toată partea legislativă este respectată”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism”

În ce condiții își pot recupera banii persoanele care vor să își anuleze călătoria?

Astfel, în cazul pachetelor de servicii de călătorie către destinații în care nu exista restricții de trafic și unde companiile aeriene operează zboruri în regim normal, aeroporturile și hotelurile sunt deschise și nu exista alte elemente care sa afecteze în mod semnificativ desfășurarea pachetului de servicii de călătorie, călătorii au dreptul legal de a se retrage din contractele încheiate cu agențiile de turism, cu plata unor penalități de încetare calculate conform clauzelor contractuale, în funcție de momentul anularii și cu respectarea prevederilor în Art. 13, alin. 1 și 2 din O.G. nr 2/2018.

In mod excepțional, în cazul pachetelor de servicii de călătorie către destinații (localități) în care companiile aeriene nu mai zboară, aeroporturile, hotelurile sau obiectivele turistice sunt închise, călătorii au dreptul legal de a se adresa agențiilor de turism în vederea recuperării sumelor plătite, însă fără a beneficia de despăgubiri suplimentare, asa cum reiese din Art 13, alin 3 și 4 din O.G. Nr 2/2018.

Celulă de criză pentru a sprijini operatorii economici din turism

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism a înființat o celulă de criză care gestionează și propune soluții pentru sprijinirea operatorilor economici din turism, puternic afectatați de răspândirea COVID-19, și care totodată vine în ajutorul turiștilor. Această celulă de criză, formată din specialiști din cadrul instituției, monitorizarează și analizează permanent problemele sesizate, asigurându-se că acestea se soluționează în termen și spre beneficiul celor implicați.

“La nivelul ministerului a fost creată o celulă de criză în cadrul căreia au fost elaborate propuneri de măsuri care au ca scop stimularea turismului și care ar putea permite operatorilor să funcționeze și să aibă continuitate. Au fost analizate soluții de tipul: scutirea de plata taxelor pe salarii pentru următoarele trei luni, cu posibilitatea prelungirii pentru șase luni în caz de necesitate, scoaterea de sub incidența veniturilor salariale a mesei și a cazării pentru angajați sau măsuri care prevăd posibilitatea prelungirii voucherelor de vacanță deja emise, începerea emiterii noilor vouchere de vacanță în următoarele 10 zile pentru susținerea turismului intern, cât și posibilitatea emiterii voucherelor de vacanță în extrasezon. Totodată a fost discutată și nevoia unei campanii de promovare a vacanțelor în România” a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *