In vizor

Cristian Ghinea despre Mihai Goțiu: “într-un partid sunt fel de fel de oameni. Nu am mai mult de comentat”

Fostul ministru Cristian Ghinea, anunţat oficial candidat al USR Bucureşti pentru Camera Deputaţilor, a comentat candidatura eco-activistului Mihai Goţiu.

Conform siteului stiripesurse.ro, în conferinţa de presă a USR de miercuri, Cristian Ghinea a fost protagonistul unui moment delicat. Întrebat cum se simte în postura de coleg de partid cu Mihai Goţiu, după articolele apărute pe patforma coordonată de acesta, fostul ministru al Fondurilor Europene a părut stânjenit. După un moment de tăcere, acesta a răspuns:

„O întrebare bună. USR este un partid mare deja și într-un partid mare sunt fel de fel de oameni. Domnul Goțiu este alegerea filialei din Cluj, care este o filială puternică și importantă. Nu am mai mult de comentat.”

Mihai Goţiu, care a profitat să-și facă un nume implicându-se în campania „Salvaţi Roşia Montană” (răsplătit, conform EvZ, cu o bursă de la Fundaţia Milena Jesenská din Viena pentru jurnaliştii din Balcani, în valoare de 1820 de Euro pe lună) şi coordonator al platformei online „România curată”, deschide lista USR Cluj pentru Senat. Pentru că, în ultima perioadă, platforma online înfiinţată de Alina Mungiu-Pippidi a lansat mai multe atacuri la USR şi la Guvernul Cioloş, în special la ministrul Ghinea, candidatura lui Goţiu nu a fost primită prea bine de unii membri ai partidului lui Nicuşor Dan.

Pe scurt, repetăm hilarul, nesimțirea și grotescul acestei caricaturi de candidatură: siteul România Curată” este coordonat şi scris de Mihai Goţiu, un eco-zăltat cu boală pe capitalism, dar este amabil să sugă euro din diverse burse după ce și-a pus condeiul în slujba a diverse cauze considerate onorabile. Gen Salvația Roșia Montană care a lăsat pe drumuri 500 de mineri cu tot cu familiile acestora (asta eco-zăltații nu o mai dicută, ce lac de suferințe lasă în urmă sulfuroasele lor idei despre așa-zis ecologice). Care Goţiu a fost anunţat candidat USR pentru Senat. Care USR s-a gândit să se lanseze căpuşându-l pe Cioloş de imagine. Și și l-au luat pe Cristian Ghinea, fost ministru în cabinetul Cioloș, pe listă. A căror imagine este terfelită de Mihai Goțiu. Carevasăzică avem o relaţie de tranzitivitate din care reiese că unul care îl înjură aproape zilnic pe Cioloş și l-a călcat în bocăncei pe Ghinea, caută să atârne de imaginea aceluiaşi Cioloş și să fie tras în Parlamentul României de notorietatea lui Ghinea. Cât de schizo sau de neobrăzat poate să fie individul acesta, Mihai Goţiu, unul dintre oamenii cu care Nicuşor Dan vrea să salveze România?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *