Am crescut intr-o casa saraca, dar cu un tata bibliotecar care isi cheltuia chenzina pe carti. Si carti mancam, cu carti ne imbracam, cartile ne erau blugi si ciocolata. Asta e, asa a vrut tata. Astazi, ii multumesc, fiindca fiecare carte din biblioteca noastra a insemnat cate ceva pentru devenirea mea.
Un loc preferat de lectura pentru mine, in afara de patura trasa in cap ca sa nu se vada lampa aprinsa, era buda. Acolo petreceam senzationale ore de vacanta lipaind pagini intregi. Erau adeseori si carti de aventuri, si paginile cu sex din Shogun, dar, de foarte multe ori, in mana aveam volume cu Anuarul Statistic al Republicii Socialiste Romania pe diversi ani, unde citeam, nu imi dau seama de ce, sute de cifre si liste cu mii de comparatii pe ani despre Romania. Nu ratam niciodata capitolele de final despre “tarile internationale”, unde ma opream cu multa rigurozitate la capitolele de export ale tarilor africane si sud-americane incercand sa imi inchipui cat pizda ma-sii insemna ca s-au exportat in 1984 circa 4,5 milioane de tone de banane. Imi inchipuiam un tren de sute de kilometri care ducea bananele pe o barja de mii de kilometri ca sa treaca oceanul. Hotii ecuadorieni le mai furau, se mai stricau pe ocean, mai mancau marinarii si, in cele din urma, ajungeau la Atlantic unde popoarele imperialiste le praduiau primele. Pana se saturau francezii, portughezii, nemtii, si alte popoare, abia de ramaneau cateva sute de kilograme si pentru Romania, care, imparite la 41 de judete, dadeau clar prost in statistica mea, adica cateva chile pe sub mana la magazinul de la partid, de unde tanti Ildi, care avea o cunostinta, reusea sa gabjeasca circa 4 bucati pe care mama le aseaza evlavios pe o paturica asezata pe dulap – “sa se coaca”.
Asta e prima lectie a statisticii, prost invatata ca si copil, dar tot valabila: statistica fara interpretare este inutila.
Incep astazi o serie de anchete, cea mai importanta serie de dezvaluiri din cariera mea de ziarist. O voi numi CRIMELE CLUJULUI (#crimeleclujului). Timp de cateva luni voi face tot ce sta in puterile mele de jurnalist sa va arat cum au disparut circa 75 de intreprinderi etalon ale Clujului.
O sa dezgrop mortii economici ai Clujului.
O sa va arat cum au murit cele mai tari 75 de fabrici si intreprinderi clujene care faceau la 1989 din judetul Cluj UN LIDER al industriei din Romania.
Leadershipul Clujului avea si o caracteristica INCREDIBILA pentru acea vreme in Romania: varietatea.
La 1989, Clujul producea:
Minereu de fier
Sare
Calcar pentru industria siderurgica
Otel
Otel aliat
Laminate finite pline din otel
Sarme din otel trase la rece
Electrozi de sudura
Produse electrotehnice
Otel calibrat in bare si colaci
Produse electronice
Aparate electrice de joasa tensiune
Masini unelte de prelucrare metale prin aschiere
Produse de mecanica fina
Medicamente pentru uz uman
Incaltaminte
Utilaje pentru metalurgie
Mobila
Antidaunatori
Cabluri de otel
Fibre si fire artificiale
Produse lactate
Unt
Branzeturi
Lapte praf si lapte consum
Policlorura de vinil
Ciment
Var
Placi de faianta si gresie
Obiecte sanitare
Cherestea
Celuloza
Obiecte ceramice estetice
Hartie
Confectii cartoane
Tricotaje
Sticlarie de menaj
Borcane pentru conserve
Alcool etilic rafinat
Vin pentru consum
Bere
Produse cosmetice
Produse curatenie menaj
Piei brute bovine, porcine, caprine
Carne bovine
Carne porcine
Carne de pasare
Conserve de carne
Legume conservate
Fructe conservate
In anii 1988 si 1989, la Cluj-Napoca se dadusera in folosinta circa 8501 apartamente.
In 1989, cu o luna inainte de Revolutie, numarul mediu de personal angrenat in capacitatea de productie industriala era de 118.752 clujeni!
De unde stiu?
De aici!
In ultimele doua luni, am discutat cu oamenii vechi ai Clujului, liderii de atunci, securisti, militieni de economic, sefi de fabrici, sefi de departamente, constructori ai comunismului luminat. Apoi, am inceput sa imi dau seama si mai tare de un lucru. Ca doar eu pot sa fac asta.
Sa scriu ultimul necrolog al economiei clujene, sa scriu despre moartea ei violenta.
La 28 de ani de la luna octombrie 1989, cand 9000 de oameni coborau din autobuze in platforma Clujana sa intre in sut, la 28 de ani de la luna noiembrie 1989 cand Clujul AVEA export de 243,4 milioane de dolari (!), adica de 7 miliarde de lei ceausisti (ok, si aici avem o discutie, fiindca aceasta paritate din raport e calculata la curs comercial de 29 lei per dolar, dar schimbul oficial era de 15 lei la dolar, ceea ce face ca, in realitate, exporturile de la Cluj sa fi fost de 473 de milioane de dolari!!!), la 28 de ani de la Revolutie, industria Clujului a ramas o amintire.
Armatura, Feleacul, CUG, Metalul Rosu, Unirea, Carbochim, Flacara, Clujana, Romania Muncitoare, Chimica, Ursus, Piscicola, Avicola, Libertatea, IEIA, Napolact, ICPIAF, totul a fost ingropat. In loc de macarale argintii, ne rad in soare business centere, blocuri stralucitoare, iar din revistele financiare ne dau lectii de business si integritate buzoienii tranzitiei, milionari in euro.
Acesta nu e un exercitiu de razbunare. Ci o datorie. Chiar daca sunt nascut in Bistrita, vinitura ca multi altii din acest oras, eu sunt deja clujean de 20 de ani.
Si aceasta serie este lumanarea mea pentru mortii economici ai Clujului.
243 000 000 de dolari, de atata exporta Clujul la 1989!
Nu vreau sa construiesc scenarii stupide pe inflatarea comparativa a trecutului in dauna prezentului. Nu vreau sa acuz ca de ce a luat ala fabrica X sau de ce a luat ala fabrica Y.
O sa va arat DATE. Hartii. Cifre. Contracte. Moloz. Si reusite. Ca sunt si din astea. Remarul 16 februarie e o reusita. Farmec este o reusita. Dar, pe langa cei doi vii, sunt foarte multe cruci.
Cum ar fi aratat azi Clujul daca, pe langa un IT puternic (si imprevizibil) si o industrie de servicii puternica (dar volatila), ar fi avut si o capacitate industriala de invidiat?
Eu cred ca ar fi fost cu adevarat o capitala alternativa a Romaniei.
3,84 milioane de romani lucrau in 1989 in sectorul industrial
In 2013, mai erau doar 1,36 milioane de romani in acest sector…
In 1989, Tricotaje Somesul avea o productie de 54 de milioane de dolari, exporta de 8 milioane de dolari, avea 4200 de muncitori. Azi, Tricotaje Somesul are crica 160 de angajati, nu face 2 milioane de euro cifra de afaceri pe an.
La Clujana, in noiembrie 1989, 9325 de oameni mergeau zi de zi la lucru!
9325! E sigur, asta apare in documentul meu rarisim, exclusiv!
Clujana producea ANUAL marfa de 2 miliarde de lei ceausisti, din care exporta incaltaminte de 40 de milioane de dolari! Astazi, Clujana isi pregasteste papucii de ingropaciune: a fost declarat falimentul, dupa ce halci din trupul ei imobiliar au fost halite de smecherii vremii. Ca unei batrane din Gara Clujului, Clujanei i-au mai ramas 3 cladiri de aur in gura. Hienele asteapta sa moara, ca sa le poata extrage cu clestele executarii silite.
La 1989, Napochim avea productie marfa de 533 milioane lei si 1950 de angajati.
Astazi, patronul ei, Dan Pitic, milionar, face imobiliare pe cadavrul firmei.
… si da share-uri ipocrite pe Facebook la miscarea #rezist. El vorbeste despre hotii de comunisti din PSD… Pitic vorbeste de o Romanie curata… Astazi, Napochim marcheaza al 7-lea an consecutiv de pierderi, iar Dan Pitic e speaker la evenimente de business unde ne zice despre cum sa reusesti in viata, cum a riscat el totul, cum e el un Harap Alb al antreprenoriatului clujean…
E necesar acest exercitiu de dezgropare a mortilor. Nu l-a facut nimeni niciodata complet in ultimii 28 de ani.
Straturile de oameni care au tot venit sa locuiasca in Cluj s-au asezat peste povestile negre ale orasului precum straturile de praf al uitarii. Am si uitat ca a existat Ursus, ne prefacem ca teapa Dacia Felix nu a existat si nici Caritas nu tinem minte sa fi fost vreodata.
Insa Republica Autonoma Cluj, infiintata la 1989, o enclava de putere si trafic de influenta in interiorul Romaniei Noi, s-a nascut si a dainuit prin crima economica.
Are you fucking ready?
