In vizor

Comisia de disciplină a Federaţiei de Judo taie în carne vie

Conform site-ului prosport.ro, apele din judoul românesc sunt agitate pe final de an olimpic, an în care sportul cu o tradiţie bogată în ţară nu a mai reuşit să urce pe podiumul competiţiei sub umbrela celor cinci cercuri, la fel ca în Beijing 2008 şi Londra 2012.

Mâine este convocată o Adunare Generală extraordinară, cerută de 99 de structuri afiliate la FRJ, prin care se doreşte acordarea unui vot de neîncredere actualei conduceri federale. Dacă moţiunea trece, întregul Comitet Director este demis, inclusiv preşedintele, iar în termen de 30 de zile ar trebui să aibă loc o Adunare Generală de alegeri, conform statutului FRJ. Între timp, din câte se pare, preşedintele Florin Lascău deja s-a retras. Dacă moţiunea nu trece, atunci unul dintre vicepreşedinţi va conduce fedaraţia până în aprilie 2017, când erau oricum programate alegeri generale.

Între timp însă, pe 18 noiembrie, un grup format din oameni din judo, oficiali aflaţi sub umbrela antrenorului Florin Bercean, au depus şi înregistrat la FRJ un act prin care convoacă o altă Adunare Generală extraordinară, cu o altă ordine de idei decât cea stabilită de Comitetul Director FRJ.

Pentru că a fost convocată o şedinţă în afara statutului FRJ, Comisia de Disciplină a FRJ s-a autosesizat, iar în cursul zilei de azi, după ce membrii Comisiei vor analiza situaţia, în cazul în care demersul grupului format din 14 oameni se dovedeşte a fi ilegal, persoanele care au demarat iniţiativa vor fi sancţionate conform regulamentului disciplinar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *