Rautacisme

Comedie comunicațională, pe bani publici, cu Consiliul Județean Cluj. Tișe se ține de glumițe cu presa

Redacția Ziar de Cluj a trimis, ieri, o solicitare de informații către Consiliul Județean Cluj pentru a lămuri situația unui imobil din Aghireșu Fabrici. Am vrut să lămurim dacă respectiva casă aparține sau nu președintelui forului județean, Alin Tișe. Răspunsul a venit foarte prompt, în doar câteva ore, dar ceea ce ne-a comunicat domnul Tișe, prin Biroul de Presă, este o glumiță pe bani publici, și nu un răspuns.

Vă redăm mai jos răspunsul integral al domnului Alin Păunel Tișe:

“Ca urmare a cererii dumneavoastră de informaţii de interes public, înregistrată la Consiliul Județean Cluj cu numărul de mai sus, vă comunicăm următoarele:
Informațiile solicitate, mai exact conținutul unui document personal, nu se încadrează în prevederile art. 5 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
În spiritul transparenței, Președintele Consiliului Județean Cluj vă comunică faptul că nu mai deține de mult timp nici un imobil în Aghireșu, deși și-ar fi dorit acest lucru”.

Apreciem glumele comunicaționale ale Consiliului Județean Cluj și respectăm dreptul la ironie pe banii noștri. Ziar de Cluj a solicitat prin adresa respectivă o lămurire cu privire la situația patrimonială a imobilului din Aghireșu Fabrici și a primit un răspuns în doi peri pe care l-am fi ignorat dacă nu am fi constatat că cineva confundă viața pe bani publici cu viața personală.

Având în vedere că ne interesam de situația de interes patriomonial a președintelui Consiliului Județean, persoană publică, pe bani publici, răspunsul corect era: “Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, nu deține niciun interes patrimonial în respectiva proprietate”.

Restul sunt glume pe bani publici.

Îl rugăm pe președinte să treacă pe la casierie să îi plătim materialul.

P.S. Apreciem faptul că se detensionează cu ajutorul nostru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *