Din oras

Colaborare de elită. NTT Data și UBB Cluj elaborează profilul psihosocial al viitorilor IT-iști

NTT Data România, cea mai mare firmă de tehnologia informației din Cluj a contractat cea mai mare universitate din țară, UBB Cluj, ca să compună profilul psihosocial al IT-iștilor din Cluj peste cinci ani. Cele două instituții urmează să definească echipa care va face parte din proiect. Inițiativa aparține companiei NTT Data România, iar Daniel Metz a explicat și de ce este nevoie de un profil psihosocial al IT-iștilor din Cluj, și nu unul la zi, ci cu prognoze pe următorii ani.

 “Este nevoie de acest proiect pentru ca toată industria să își modeleze structrile organizatorice, cultura organizațională și procesele de resurse umane pe așteptările acestor oameni, astfel, să putem să ne întâlnim în același loc. E un proces continuu. Având în vedere evoluția galopantă a procesului tehnologic eu cred că va avea loc o adevărată furtună în piața muncii, relațiile dintre angajați și angajatori vor fi supuse unor presiuni puternice și toate companiile trebuie să-și facă lecțiile în acest sens, să ținem oamneii în țară, să nu mai plece”, a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA România.

Proiectul de parteneriat între NTT Data România și Institutul de Știință și Tehnologie al Universității Babeș-Boliay se va derula pe o perioadă de 6 luni și este în valoare de 12.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *