Justitie

Claudia Anastase a recâștigat șefia Transelectrica SA Cluj: „Ți se confirmă că ai învins definitiv un sistem al golanilor”

Fostul consilier local PSD Claudia Gina Anastase și-a recâștigat funcția de manager al Transelectrica SA Cluj. Luni, 18 octombrie, Curtea de Apel Cluj a definitivat sentința prin care Anastase a dovedit că a fost dată afară ilegal. 

„Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta CNTEE T SA împotriva sentinţei civile nr. 681 din 2.04.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 3181/117/2020, pe care o păstrează în tot. Obligă pe apelanta pârâtă să plătească intimatei ACG suma de 7140 lei cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 18.10.2021”, se arată în soluția pe scurt a CA Cluj. 

Femeia a acționat în instanță instituția după ce a fost dată afară de pe funcție, pentru ca să i se facă loc liberalului Rareș Rusu, ajuns la PNL de la PMP. Rusu a fost numit politic în vârful instituției, dar în timp ce se judeca procesul, la începutul acestui an a participat singur la concursul pentru post și s-a definitivat pe funcție. Tot Rusu a plecat de pe funcția de la Transelectrica SA Cluj la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, însă nu prin demisie ci prin transfer temporar, atribuțiile de la Cluj fiind preluate de directorul adjunct. 

„După ce ți se confirmă că ai învins definitiv un sistem al golanilor, crezând cu toată ființa ta în dreptate, poți să îți tragi sufletul și să te încarci cu vraja din culorile toamnei. Așa poți păstra în inimă și în minte fiecare om deosebit care nu s-a dat la o parte în drumul tău spre adevăr. Se poate. Mulțumesc!”, a precizat aceasta după aflarea deciziei CA Cluj. 

Ironia sorții este că astfel de decizii marchează numirile politice ale unor persoane care s-au bucurat de concept când au acceptat funcția și au apelat la avocat când a venit rândul următorului beneficiar. În cazul acestor procese, cei care atacă deciziile de concediere motivează prin activitatea și performanța de care au dat dovadă în perioada în care au ocupat funcțiile respective, factor deciziv în instanță. 

„Obligă societatea pârâtă la plata în favoarea reclamantei Anastase Claudia Gina a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, din momentul dispunerii concedierii, până la momentul reintegrării în muncă. Repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, prin reintegrarea în muncă a reclamantei pe postul de Manager Unitate Teritoriala de Transport în cadrul Unității Teritoriale de Transport Cluj”, se mai arată la dosar. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *