Editorial

Clasa politică nu vine din afara societății, ci din interiorul ei. Dacă societatea e nașpa, politicienii săi sunt la fel. Dar nu văd pe nimeni că vrea să se schimbe – măcar cu câte ceva, pe ici, pe colo

REALITATE: Nemții aceia pe care i-a vândut Ceaușescu la bucată înainte de 1989 se organizau să-și gospodărească localitatea preventiv, nu reactiv – adică înainte de-a veni “valul” să le „ia calul”.

DIN PĂCATE: Datele statistice actuale sunt îngrijorătoare și ne arată că 60% dintre români nu sunt deloc interesați să se pronunțe activ (implicat) în problemele locale, problemele lor. Că 85% nu s-au implicat niciodată în rezolvarea unei probleme locale, altfel decât mergând la vot șamd. Grav este că, în proporție de 70%, autoritățile locale acționează reactiv, nu preventiv.

Deci suntem la nivelul „lasă-mă, să te las”.

Și atunci, dacă la nivel local cetățeanul este total neimplicat (neimplicabil, nemobilizat, nemobilizabil), putem avea pretenții la nivel național pentru o bună guvernare? Așteptăm minuni de la simpla “schimbare a clasei politice”? Nu cumva trebuie să discutăm mai mult despre noi și despre ce anume facem, decât despre politicieni – mai ales că, la ora actuală, dacă i-am pus în pită cu votul, nu avem nici o modalitate legală de a-I scoate de acolo?

În fond, clasa politică nu vine din afara societății, ci din interiorul ei. Este așa cum e din simplul motiv că societatea este așa cum e.

Vorba lui Heert Hofstede: “autoritarismul nu supraviețuiește decât acolo unde există servilism”. Dar Lege fără autoritate nu se poate – în schimb se poate autoritate în afara legii. Și am avut și avem parte de așa ceva.

Eu am văzut străini, care la ei acasă n-ar îndrăzni să zică nici pâs, dară-mi-te să miște în fața autorității (legii), urcându-se în România beți turtă la volan și zicând că nu-i nici un motiv de îngrijorare – și nu erau români placați în Străinezia… Înseamnă că au învățat rapid că la noi legea o aplică niște oameni care nu o respectă, oameni obișnuiți să-și completeze veniturile exploatând faptul că țin legea în vârful pixului. Organele statului sunt obediente că așa au fost învățate: că nu există promovare pe merit în societatea românească, ci numai pe pile, cunoștințe și relații. Că cei care promovează, promovează slugi tocmai pentru a se putea folosi de impostura lor.

Luând-o așa, de la cei care fac numirile în “dregătorii” pornesc majoritatea mizeriilor cotidiene. Și principala sursă de corupție, incompetență/impostură și servilism sunt partidele politice, modul lor de alcătuire: de la promovarea interioară pe bază de servilism, nu pe competențe.

Și-atunci, de ce nu vedem nici o zbatere publică în piață care să ceară o nouă lege a partidelor? Care să ceară transparența și controlul provenienței banilor intrați în partide – cu responsabilizări (căci lipsa de responsabilitate și responsabili pun România în situația unui sat fără câini), mergând până la desființarea partidului prins cu matrapazlacuri?

De ce nu văd că se strânf semnături pentru o lege nouă a funcționarului public și a instituțiilor publice prin care să se interzică partidelor care câștigă puterea guvernării să considere funcțiile publice drept proprietate personală și rezervor sinecuri? O lege care să garanteze memoria instituțională a acestor instituții ale statului și care să garanteze că acestea nu vor fi târâte în scandalurile electorale zilnice ale politicienilor?

Funcționarilor trebuie să li se dea șansa de a fi apolitici dacă doresc – iar schimbările în instituțiile publice să se facă de la un anumit nivel în sus (unul care să nu distrugă memoria funcțională a instituției), iar cei puși în funcții politice să fie conștienți că rămân în funcție atâta timp cât rămâne partidul la putere – iar numirea politică nu-i exonerează de rigorile legii. Și-aici intervine necesitatea unei legi a responsabilizării celor care controlează și aplică legea, prevederile legii șamd – aceștia să răspundă exact cu valoarea în ani și în bani în locul sau alături de cei pe care i-au favorizat sau nedreptățit.

Ne-ar trebui o nouă lege electorală în care colegiul să fie bine definit și ușor de înțeles și de parcurs, atât de către cei care candidează, cât și de către cei care votează. Cu posibilitatea ca cei care votează să poată să-l destituie pe cel ales când acesta nu-și îndeplinește mandatul (promisiunile) – doar pe faptul că pot dovedi că au votat (nu și cu cine) în acel colegiu, în acel exercițiu legislativ. Votul să fie uninominal pur și să se introducă votul prin corespondență.

Și ne-ar mai trebui reorganizare administrativ teritorială – să se desființeze comunele de câte 3 mii – 4 mii de locuitori cu tot cu consilii locale și primari. Comasare și desființare – așa vor fi mai puține funcții politice de întreținut, mai puțini obedienți de numit în funcții, mai puțini vasali politici de mulțumit.

Dar câte nu ar trebui puse la punct, lucruri lăsate într-o rână cu bună știință de către sistemul politic doar pentru a avea imunitate în fața propriului lor popor…

Sunt doar câteva urgențe  ale noastre, ale cetățenilor, dacă chiar dorim să spunem că ne pasă, cp noi nu avem nici o vină. Sunt lucruri de bun simț care merită mobilizare, lucruri concrete, nu labe triste ca “fără penali în funcții publice” (chestiuni reglementate prin lege) și pentru care aș fi vrut să văd mobilizare.

Zbaterea pentru nimic este partea noastră de vină pentru ceea ce este astăzi România. De la lipsa de indignare în fața unor nedreptăți evidente (capul plecat, sabia nu-l taie), până la lipsa de implicare în trebuirile cetății (numai cine nu muncește, nu greșește; nu te băga unde nu-ți fierbe oala), până la acel egoism feroce născut din invidie: să moară și capra vecinului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *