In vizor

Centre de vaccinare în universități. Rectorul UBB: „Nu este rea ideea, dacă există resurse”

Ministrul Educației a anunțat că vor fi organizate centre de vaccinare în toate universitățile, unde vor fi vaccinați în special studenții care vor dori să se cazeze în campusurile universitare și să participe fizic la cursuri.

“Propun organizarea unui centru de vaccinare în fiecare dintre universitățile românești, cel puțin pentru pregătirea începerii următorului an universitar, cel puțin pentru studenții care doresc să se cazeze în căminele din campusurile universitare pentru ca sistemul de educație, de învățământ superior, să se poată organiza în condiții de siguranță sanitară“, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de edupedu.ro

Ziar de Cluj l-a contactat pe rectorul Universității Babeș Bolyai pentru a-i solicita un punct de vedere cu privire la această propunere. Rectorul Daniel David a declarat că susține un asemenea demers, dacă vor exista resursele necesare. 

„Nu este rea ideea, dacă există resurse interne (ex. spațiu) și externe (ex. medici/doze de vaccin) și disponibilitate din partea DSP. Eu la UBB voi explora posibilitatea și decide în funcție de aspectele de mai sus”, a declarat Daniel David. 

De asemenea, urmează să se organizeze un maraton de vaccinare în cadrul UMF Cluj în perioada 14-16 mai. 

“După modelul de zilele trecute de la Timișoara, în care Universitatea de Medicină de acolo a organizat un maraton al vaccinării, și universitățile de medicină și farmacie din Iași, din Cluj și din Târgu Mureș vor face același tip de maraton de vaccinare în perioada 14 – 16 mai. Să sperăm că va fi un succes. Va fi o vaccinare cu înregistrare la momentul vaccinării“, a afirmat rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *