„Cel mai iubit dintre pământeni” este cea mai nouă piesă din repertoriul Teatrului Național Cluj, un spectacol care țintește și la titlul de cel mai lung dintre cele prea lungi. Dacă filmul regizat de Șerban Marinescu, apărut în 1993, dura aproximativ 2 ore și 15 minute, spectacolul teatral în regia lui Tudor Lucanu este cu o jumătate de oră mai tras de păr, timpul acestei piese fiind umplut, mai mult de jumătate, cu dialoguri, replici și declamații prea terne, prea „de umplutură”. Cealaltă jumătate însă, plină de viață și de umor, face spectacolul plăcut, nu unul dintre cele mai reușite, dar nici o ratare. Cu retușuri, eliminarea timpilor morți și cu un joc scenic mai hotărât, piesa ar putea deveni pe viitor chiar una excelentă!
Subiectul romanului lui Marin Preda este arhicunoscut, el stă la baza actualei puneri în scenă care îl modifică în punctele neesențiale, așa că, din acest punct de vedere, știți la ce să vă așteptați dacă vă hotărâți să mergeți la acest nou spectacol (care se va mai juca în 18 și 25 iunie).
Actorii se desfășoară într-o scenografie austeră, parcă de criză, cu o singură instalație în spate -trei pereți de celulă ce se închid și se deschid după necesitățile acțiunii care se petrece în mediul carceral sau în lumea „liberă”. O variație de la monotonia vizuală este adusă doar prin luminile ce reușesc să mențină atenția trează și să nuanțeze stări și trăiri.
Jocul actorilor nu face excepție de la caracterul fad al piesei, cu unele excepții notabile. Adrian Cucu își interpretează personajele cu un umor debordant, în tușe groase, stârnind zâmbete largi și râsete cu poftă în sala de spectacol, aproape de fiecare dată când apare pe scenă. Dacă ar fi să judecăm importanța rolurilor după efectul asupra spectatorilor, el este, de departe, personajul principal al spectacolului. Și Ioan Isaiu, Ovidiu Crișan și Petre Băcioiu se remarcă prin rolurile jucate autentic, cu forță, restul actorilor având, cel puțin la premiera din 24 mai, mai puțină vlagă (în voce și în atitudine). Poate, însă, și acest aspect va putea fi remediatpână la următoarele reprezentații.
Scenele din viața lui Victor Petrini sunt prezentate, în prima parte a piesei, fragmentar, cu rupturi abrupte, ce dau impresia unei însăilări disparate de bucăți de viață, fără vreo legătură sau vreun sens comun. Un spectator mai necitit, care nu ar cunoaște deloc trama romanului lui Marin Preda, nu ar înțelege, cel mai probabil, nimic, din primele 40 de minute de povești monotone. Ulterior, lucrurile se leagă, intervin bine-venitele scenete comice, și reprezentația poate fi suportată până la final. Și numai pentru scena prinderii șobolanilor, și merită să mergeți să vedeți acest „Cel mai iubit dintre pământeni” care are marea calitate de a te ține aproape trei ore în sala de spectacol, pentru că te face să râzi!
Dimensiunea comică este, de altfel, singura care convinge, prin talentul excepțional al lui Adrian Cucu. În rest, dimensiunea erotică, a iubirilor lui Petrini, este una searbădă, cu scene de amor și de rupere a iubirii parcă simulate, dramele prin care trece personajul sunt estompate, sunt trăite fără suflu, universul totalitar și carceral specific „obsedantului deceniu” pierzându-se, de asemenea, doar în slabe reverberații de-a lungul piesei. Avem de-a face cu un Petrini resemnat, parcă cu o „reconstituire” forțată a unor întâmplări și „crime” de care protagoniștii nu ar vrea să-și mai reamintească.
Cu siguranță, însă, o concentrare a replicilor și a acțiunii scenice în cel mult două ore ar remedia toate minusurile unei durate prea lungi, ce obosește actorii și spectatorii în egală măsură, ce diluează ideile, trăirile și plăcerea revederii cu spiritul lui Marin Preda în anul 2019, pe scena Naționalului clujean.
Reprezentația, cu plusurile și minusurile sale, este, per ansamblu, una bine-venită în repertoriul Teatrului Național Cluj. Dacă va rămâne neschimbat, „Cel mai iubit dintre pământeni” este genul de spectacol care merită văzut o dată, dar la care cu greu revii. Cu puțină decupare și lipire aplicată scenariului, poate însă deveni o piesă aplaudabilă din picioare. Acum, doar din poziția așezat.
Foto: Nicu Cherciu, Teatrul Național Cluj