FOTOGRAFILA

Castorul de Pata Rât şi-a făcut culcuş pe Nadeş, aval de Autogară

Cluj-Napoca, cel mai agăţat municipiu pe hărţile tuturor evenimentelor mondiale, galactice şi interegalactice – şi asta numai datorită Excelenţei Sale, Şefu’ Emil Boc (respecte!) care ne dă paranghelie în aer liber pe sub geamul spitalelor în fiecare vară (cui nu-i place să se mute!), se poate lăuda în aceste zile şi cu o specie nouă de castor ce s-a culcuşit în aval de Autogară pe pârâul Nadeş.

Castorul de Pata Rât (Cemeidensis La Equis Paştensis – în latină) este o specie ecologistă ce-şi face baraj din tot ceea ce aruncă Homo Sapiens în apă. A apărut acum vreo 15 ani în zona pe care Carbochim îşi depozita zgurile în Epoca Ceauşescu, fix în perioada în care prefect era Alin Tişe, iar un individ ar fi vrut să facă acolo o groapă ecologică care i-ar fi încurcat extrem de mult afacerile cu deşeuri de la Pata Rât binefăcătorului Rudi Varga zis şi Ţiganul, care acum colectează selectiv în locuri mai fără de întristare. Aşa că zgurele Carbochimului de pe terenul de la Apahida au devenit extrem de atractive pentru această specie, iar terenul a fost declarat de „Excluziune Ecologică”. Zgura, după cum se ştie, este mai nutritivă decât deşeurile menajere care ar putea să conţină şi plastic. Îi zice Castor „de Pata Rât” şi nu „de Apahida”, că îi trebuie ceva extrem de toxic în care să înoate şi să-şi facă baraj şi numai la Pata Rât a găsit levigat de şi-a putut face lac. Pe această cale ne şi cerem scuze preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, pe a cărui incompetenţă am dat vina că să format anul trecut Marea Neagră de Levigat de la Pata Rât. Nu, vinovat este castorul de Pata Rât.

Revenind, există studii neomologate care demonstrează că specia este înrudită cu inutilul, dar extrem de binele plătit „sitimanajer”, Şurubarus Sinecurens Vrăbiensis. Care şi el şi-a făcut baraj. Mai prost şi mai ineficient, dar mai bine plătit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *