In vizor

Calitatea locuirii la Cluj versus Brașov. Pentru 75 000 de euro, brașovenii trăiesc în lux, în timp ce clujenii stau în apartamente mici și ponosite

În raportul său de activitate pentru anul 2020, primarul Emil Boc notează, ca un punct distinct, faptul că orașul pe care îl administrează le oferă locuitorilor cea mai ridicată calitate a vieții din România. Cităm din raportul primarului:

„Cluj-Napoca, cea mai ridicată calitate a vieții din România conform Barometrului Urban național publicat la 1 octombrie 2020

Municipiul Cluj-Napoca este pe primul loc în România sub aspectul condițiilor de viață ale oamenilor care locuiesc în oraș și, de asemenea, este poziționat ca cel mai atractiv oraș în cadrul Barometrului Urban publicat recent pe https://citadini.ro/barometru-urban-2020/ și realizat sub egida Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și a Băncii Mondiale.

Top orașe atractive: Cluj-Napoca 21,8%; Brașov 15,6%

Din perspectiva condițiilor de viață ale oamenilor care locuiesc în oraș (acces la servicii, mod de petrecere a timpului liber, utilități), Cluj-Napoca (17,4%) este urmat de București (12,3%), Brașov (10,7%) și Timișoara (8,7%).”

Calitatea spațiului locativ în care oamenii își permit să trăiască reprezintă un factor determinant atunci când afirmăm că într-un oraș sunt condiții de viață mai bune sau mai rele. Cum acasă ne petrecem o mare parte din timp, calitatea vieții depinde de calitatea locuinței pe care ne-o permitem.

Din acest punct de vedere, la Cluj calitatea vieții nu poate fi mai ridicată decât la Brașov, de pildă, atâta timp cât în Brașov costurile locuirii sunt mai mici.

Pentru o sumă medie de 75000 de euro, un brașovean își permite un apartament de 2 camere, de 50 mp, finisat și mobilat de lux, iar un clujean doar un apartament de 2 camere confort 2, de 40 mp, cu finisaje „clasice”, adică comuniste (care necesită renovare).

Calitatea vieții la Brașov

Un apartament de 2 camere, cu o suprafață utilă de 52,62 mp, cu un balcon de 3,6 mp, cu boxă la subsol și parcare, complet mobilat și utilat, cu finisaje moderne, se vinde la Brașov cu 75 000 de euro.

Priviți fotografiile postate de vânzător pe olx.ro, pentru că le vom compara mai apoi cu fotografii ale unor apartamente din Cluj, pe care proprietarii le vând pentru aproximativ aceiași bani:

Calitatea vieții la Cluj

La Cluj, cu un buget de maximum 75 000 de euro, locuitorii orașului cu cea mai bună calitate a vieții pot achiziționa apartamente cu suprafețe de cel mult 40 mp. Cu finisaje de o calitate net inferioară (față de apartamentul de la Brașov). Majoritatea „clasice”, adică nerenovate de pe vremea lui Ceaușescu:

La Cluj, cu 72 000 de euro puteți cumpăra o mansardă nemobilată:

Cu 75 000 de euro, puteți sta la Cluj-Napoca la această masă „regală”, în cartierul periferic Bulgaria:

Apartamente din Cluj finisate „modern”:

La Cluj e fain și calitatea vieții e cea mai ridicată din țară, însă doar dacă ai bani să plătești dublu față de locuitorii altor zone din țară, pentru condiții locative similare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *