Din oras

Calitatea aerului este „nefavorabilă” în Clujul care oferă „cea mai bună calitate a vieții”

În orașul care oferă, potrivit primarului Emil Boc,  „cea mai bună calitate a vieții”, calitatea aerului este „nefavorabilă”, conform Strop de Aer, un proiect cu implicare civică de monitorizare a calității aerului în România.

Atunci când calitatea aerului e nefavorabilă este „recomandat să stați acasă (membrii grupurilor sensibile: vârstnici, femei însărcinate, persoane cu boli de inimă și respiratorii etc.) și nu este recomandat „să practicați activități fizice în aer liber, să faceți plimbări afară”. 

„Calitatea aerului în Cluj-Napoca este Nefavorabilă în ultima săptămână. Din cauza inversiunii termice, toată poluarea produsă de oraș prin traficul auto sau încălzirea cu lemne, rămâne la nivelul solului. Toți senzorii din oraș care măsoară particulele în suspensie PM2.5 și PM10 indică valori peste limita legală”, au precizat astăzi reprezentanții Strop de Aer. 

Ieri, calitatea aerului în Cluj-Napoca era „mediocră”, deasupra orașului putând fi observat smog:


„Smogul este un tip de poluare a aerului, un cuvânt format în limba engleză din smoke=fum și fog=ceață. Din punct de vedere științic, smog-ul denotă o concentrație mărită a poluanților din aer deasupra unei zone dens populate având condiții meteorologice deosebite (de exemplu inversiune termică). În general, smog-ul apare numai în timpul vremii cu vânt slab”, au explicat reprezentanții proiectului civic de monitorizare a calității aerului.

Șantierele publice și private care au împânzit Clujul și care nu respectă întotdeauna normele de protecție, mijloacele de transport privat și în comun (multe încă foarte poluante), arderile de la Pata Rât contribuie din plin la lipsa de calitate a aerului pe care îl respirăm. În Cluj, „calitatea vieții” nu înseamnă și calitatea aerului. Doar calitatea declarațiilor politice. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *