Eveniment

Bucătărie de vară, mistuită în urma unui incendiu

O bucătărie de vară, care avea o suprafață de circa 16 mp și aproximativ 30 mp din acoperișul unei casei de locuit din Iclod au fost distruse în urma unui incendiu care a avut loc joi, în jurul orei 11.40. Din fericire nu au fost persoane rănite.

„În jurul orei 11.40 am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins o bucătărie de vară și apoi s-au extins la acoperișul casei dintr-o gospodărie, situată în localitatea Iclod. La fața locului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stins incendii și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, flăcările se manifestau generalizat la bucătăria de vară, care era alipită de casa de locuit, și se extinseseră la cca 30 mp din acoperișul casei de locuit. Echipajul SMURD a consultat o femeie în vârstă de cca 70 de ani, dar care nu a necesitat transportul la spital”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Acțiunile pompierilor au durat mai bine de o oră, timp în care au fost lichidate focarele și au fost înlăturate efectele negative ale incendiului. Intervenția rapidă a evitat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.
Cauza probabilă a incendiului: depozitarea materialelor combustibile în apropierea sobei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *