In vizor

„Brâncuși e al meu”, dar nu e al vostru. Câți bani din campania eșuată au fost returnați donatorilor?

Că tot ne aminteam de Brâncuși zilele trecute, oare ce se mai știe despre Cumințenia Pământului? De când Dacian Cioloș a schimbat partidele peste noapte, transformându-le după bunul său plac, dar și-a păstrat aceleași rădăcini, „omul nou” Julien, nu a mai pomenit nimic despre sculptura românilor. Nici despre returnarea fondurilor colectate, care s-au dovedit a fi insuficiente. 

„Brâncuși e al meu”. Dar nu e al vostru

Guvernul României, împreună cu Ministerul Culturii au lansat oficial în mai 2016 campania „Brâncuși e al meu”, destinată susținerii subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. Campania desfășurată până la data de 30 septembrie 2016 a pus la dispoziție un site dedicat brancusiealmeu.ro si a avut drept scop atragerea contribuțiilor românilor interesați de recuperarea patrimoniului național, achiziția operei realizându-se printr-un efort comun al statului român și al cetățenilor: suma de 5 milioane de euro alocată de Guvern și o sumă de 6 milioane de euro necesară a fi colectată cu ajutorul contribuțiilor voluntare ale cetățenilor. Până la încheierea campaniei, în data de 30 septembrie, suma totală strânsă din donații a fost în valoare de 1.273.668 euro.

Peripeția sculpturii a fost doar o aventură cu final nefericit pe tărâm românesc. Patrimoniul ca patrimoniul, dar în final s-a dovedit a fi doar al unora, nu „al meu” sau „al tău”. Iar cu adevărat, de interes „național” s-au dovedit a fi doar banii. Fondurile strânse de la cetățeni, deloc neglijabile, dar totuși insuficiente pentru ”naționalizarea” sculpturii. Românește, au fost „naționalizați” doar banii.

Între timp, temenii privind returnarea banilor colectați s-au modificat din mers. Restituirea donaţiilor este o operaţiune amplă şi complexă, mult mai complicată decât colectarea acestor fonduri. Prin urmare, a apărut necesitatea prorogării termenului legal instituit (31 decembrie 2018), care să permită continuarea restituirii donaţiilor şi în 2019 (31 decembrie 2019).

În acest fel, termenul prevăzut la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2017 privind stabilirea măsurilor în vederea asigurării mecanismelor şi a resurselor financiare necesare returnării donaţiilor colectate pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 1043 din 29 decembrie 2017, se prorogă până la data de 31 decembrie 2019.

Până la începutul acestui an, Ministerul Culturii a reușit să restituie suma de 359.473 lei din totalul încasat. În 2016, s-au strâns peste 1 milion de euro de la peste 100.000 de donatori pentru achiziţia operei lui Brâncuşi, „Cumințenia Pământului”. În cadrul campaniei de susţinere a subscripţiei naţionale, lansată oficial în luna mai 2016 de Guvernul Cioloş şi Ministerul Culturii, ar fi urmat să fie strânsă suma de şase milioane de euro.

„Poate că ar fi fost mai simplu să mă duc să caut doar bani pentru acel proiect, dar am vrut mai mult decât atât, să stimulez şi un interes public al cetăţenilor de a susţine astfel de proiecte cu valoare culturală. Din păcate, rezultatul nu a fost acela pe care l-am aşteptat, dar faptul că peste 100.000 de oameni s-au implicat e deja un semn bun”, declara în 2016 premierul tehnocrat, Dacian Cioloş. 

„Interesul public” a fost răscolit în măruntaiele sale, până la buzunarele găurite ale românilor. „Implicarea” s-a dovedit a fi insuficientă. Bomba morală este alta: cine este, în fond, responsabil? Pe de o parte responsabilitatea apasă greu peste umerii de tehnocrat ai lui Julien Cioloș. Pe de altă parte însă, românii sunt răspunzători pentru insuficienta implicare. Desigur, tema patrimoniului național a fost exploatată politic de către un Guvern tehnocrat. „Publicul” își uită repede interesul național. Mai puțin cei care au contribuit efectiv, prin fonduri proprii. 

Și Julien Cioloș, „omul nou” al politicianismului învechit, ar vrea să uite acest episod neplăcut din biografia sa tehnocrată. Precum trecutul său prea puțin glorios, de membru al PUNR-ului condus de Gheorghe Funar. Noile începuturi politicianiste, din păcate, se împotmolesc, cu plusuri și minusuri. Iar aceasta din cauza greutății patrimoniului național, care apasă tot mai mult pe umerii unui tehnocrat cu orgoliu mare, dar cu apucături de cleptocrat. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *