FEISBUCISME

„Bonțidenii” au comis-o! Din nou! Poliția Locală Cluj-Napoca trimite amenzile maramureșenilor în Bistrița-Năsăud. Cele ale bistrițenilor unde le trimiteți?

Poliția Locală a municipiului de cinci stele, Cluj-Napoca, cunoscută sub denumirea locală de „bonțideni”, își demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, capacitatea și profesionalismul: un proces verbal de contravenție a ajuns în Bistrița-Năsăud, deși cel amendat locuiește, conform PV-ului aflat în dicuție, în județul Maramureș.

„Cum vine asta? Dai amendă unui cetățean și o trimiți altuia. Felicitări poliției locale Cluj-Napoca!”, este textul care însoțește fotografia procesului verbal și plicului de corespondență.

Cunoscutul chef bistrițean, Nina Rus, a postat pe pagina sa de facebook un proces verbal de contravenție care a ajuns pe numele fiului acesteia, tocmai în localitatea Romuli din Bistrița-Năsăud. Însă contraveninetul este din Baia-Mare, singurul numitor comun cu bistrițeanul fiind prenumele de Bogdan.

Nu știm dacă și Bogdan Rus din Romuli, județul Bistrița-Năsăud a comis vreo faptă regretabilă prin Cluj-Napoca, însă știm cu siguranță că agentul constatator sau cel care s-a ocupat de corespondență a încurcat adresele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *