Bogdan Tîrziu e un tânăr de 27 de ani, pasionat de partea fizică a calculatoarelor, și nu a oricăror calculatoare, ci a celor ”vintage”, făcute dumnezeiește, și nu chinezește: ,,Calculatoarele vechi sunt ca locomotivele cu abur – pline de istorie, și fiecare are o poveste de spus…”, consideră Bogdan, a cărui poveste e strâns legată de cea a ”retro hardware”-urilor sale. În colecția personală are 18 calculatoare ce punctează istoria acestor dispozitive, de la începuturi și până în 1998; prin mâna sa au trecut peste 200, iar el s-a atașat de fiecare, pentru că mașinăriile ”vintage” îl fac să retrăiască plăcerea și fericirea pe care a simţit-o când a primit primul calculator.
Bogdan adună din bălțile din Oser calculatoare ce la vremea lor au revoluționat tehnica, și le readuce la viață, pentru a ajunge acolo unde merită, pe rafturile colecției sale, sau ale altor colecționari. Un restaurator împătimit de istorie vie – într-o generație avidă după ultimele minuni (chinezării) ale tehnicii, Bogdan caută cu înfrigurare adevăratele minunăţii, de pe vremea când se făcea calitate, nu doar cantitate.
În podul școlii a descoperit calculatoarele vechi, ce i-au stârnit pasiunea
La ,,Emil Racoviță”, Bogdan avea o profesoară de biologie care îl asculta mereu (,,cred că avea boală pe mine”), și așa a început să chiulească de la ore. Fiind pe clasa a șasea și nefiind fan baruri, se ascundea în podul școlii, unde erau niște calculatoare vechi, puse deoparte:
,,Din curiozitate am început să îmi duc cu mine o șurubelniță, un patent, una-alta, și am început să le desfac, să văd ce e în ele, și așa m-am îndrăgostit de calculatoare, în special de hardware, de partea fizică a lor.”
În clasa a V-a, luând premiul I, Bogdan a primit din partea școlii un calculator 486 descompletat, fără monitor și cu lipsă componente. Din acel moment, toți banii de colindat și i-a cheltuit în internet caffe-uri, unde, pe lângă mIRC și ”asl pls” a învățat ce componente are nevoie pentru a-și completa și a-și transforma calculatorul într-unul funcțional.
Cam într-o lună de zile a reușit să își resusciteze calculatorul, spre încântarea lui și a familiei – mândră că fiul de 13 ani a fost capabil din nimic să facă un calculator ce funcționa. Apoi a început să îl upgradeze, să fie tot mai bun, iar după 6 luni Bogdan a făcut o rețea locală în bloc, unde avea 16 calculatoare conectate cu toți vecinii. Rețeaua era pe cablu de antena BNC și, după ce a tras cabluri și în blocurile vecine, a ajuns să se extindă la 26 de calculatoare:
,,Am făcut un abonament la Romtelecom de ISDN, cum era pe vremea aia, și stăteam 25-26 de calculatoare pe un modem de 16 kbps și așteptam 4-5 ore să ne conectam la mIRC. Odată ce erai conectat pe mIRC nu îți mai opreai calculatorul 2-3 zile, ca să nu îți pierzi locul.”
Cu toate aceste condiții tehnice greu de imaginat acum, Bogdan e nostalgic după anii ’90, când calculatorul era o raritate și internetul un mit. Pe vremea aceea era mult loc pentru visuri, și micul copil îndrăgostit de calculatoare se imagina la maturitate drept un inventator celebru. Pentru a-și atinge scopul, făcea deja pași, mărunți, dar siguri, pe calea inventicii, indiferent de consecințe:
,,În clasa a șaptea le-am stricat frigiderul părinților ca să fac o răcire cu freon la un calculator. Calculatorul mi-a reușit la răcirea cu freon, dar părinții nu au fost prea fericiți când au ajuns acasă.”
Cu toate că a fost foarte prins de pasiunea sa cu calculatoarele, copilăria petrecută în Mărăști, pe Dâmboviței, îi mai trezeşte și alte nostalgii, ce par la fel de ”vintage” acum, ca și mașinăriile sale de colecție: jocurile ,,de ascunsa”, ,,Flori, fete și băieți!” sau ,,Baba-oarba”.
Un ,,analfabet” în informatică, expert în calculatoare
Până la finalul liceului, Bogdan a ajuns atât de priceput încât își făcea banii de buzunar reparând calculatoare. Cu toate acestea, a terminat în mod inexplicabil o facultate fără nicio legătură cu pasiunea sa, sau cu ce urma să facă în viitor: management, la ,,Bogdan Vodă”, unde talentul său nici măcar nu era apreciat așa cum s-ar fi cuvenit, într-un sistem de învățământ, cu prea multe fosile, rupte de viață și fără simț pedagogic:
,,În anul I de facultate am fost scos de la ora de informatică, pentru că nu i-am dat dreptate profesoarei și i-am demonstrat că nu are dreptate. Reacția ei a fost că m-a făcut analfabet în informatică și m-a dat afară de la oră, și a zis că de mine nu o să se aleagă nimic niciodată în domeniul ăsta. Interesant, ce întorsătură are viața…”
Interesant, pentru că la vârsta de 20 de ani ,,analfabetul” în informatică deja lucra la Nelbo Computers, o firmă respectată de calculatoare la vremea respectivă, unde era tehnician de echipamente, asamblând calculatoare la nevoile clienților. Bogdan nu a avut nevoie de profesori simandicoși, pentru că a fost întotdeauna un autodidact, ce a învățat singur, folosind ca ,,profesor” motorul de căutare Yahoo, neexistând încă Google-ul pe atunci.
Ulterior, a continuat în câmpul muncii, pe IT, la Oncos, unde a automatizat abatorul Florești, introducând, împreună cu colegul său, Iulian Vieru, un sistem centralizat, ERP. După experiența dobândită aici s-a angajat la o multinațională ca inginer aplicații:
,,Am lăsat lumea hardware deoparte, și acum mă lupt cu softul zilnic, sunt analist Oracle, aplication engineer.”
O colecție sentimentală de calculatoare ”vintage”
Deși profesional a lăsat lumea hardware deoparte, în timpul liber, Bogdan își cultivă în continuare pasiunea dintotdeauna. De la vârsta de 12 ani umbla în fiecare sâmbătă pe Oser, de unde cumpăra calculatoare stricate, pe care le repara și le vindea în ,,Piața de la A la Z”:
,,După un timp, când partea financiară nu a mai fost o problemă, în continuare m-am dus pe Oser pentru mici și aglomerație, și practic acolo, până în ziua de astăzi, caut laptopuri și calculatoare vintage, cam tot ce mișcă, din 1981 – cel mai vechi pe care îl am în colecție, până în 1998. După 1998 consider că nu mai sunt laptopuri vintage și de-asta m-am oprit la acest an.
Le cumpăr fie descompletate, crăpate, sau rupte, am acasă la ai mei o cameră numai cu colecția de laptopuri vintage – în colecția personală am 18, iar de-a lungul timpului au trecut prin mâinile mele peste 200 de laptopuri, pe care le-am recondiționat integral cu piese originale, și apoi le-am vândut pe eBay. A fost când am cumpărat un laptop cu 15 lei, un 286 din 1989, și s-a vândut pe eBay cu 279 de dolari, și vorbim de zeci de astfel de laptopuri. Sunt foarte mare fan IBM ca laptopuri vintage.
Recondiționarea stă în felul următor: după ce te plimbi o zi întreagă prin Oser prin soare, sau ploaie, sau noroi până la gleznă, ai șansa o dată pe lună să găsești o mașinărie foarte deosebită, un laptop care e plin de istorie și a revoluționat la momentul respectiv tehnica prin ceva – de fapt, asta urmăresc, că nu cumpăr orice. După ce ajung cu laptopurile acasă, le dezmembrez complet, îmi fac o listă cu componentele care îmi lipsesc și imediat le comand de pe eBay, de la alți pasionați, sau de pe site-uri consacrate.
După ce meticulos curăț carcasa și partea hardware, componentele le repar sau le restaurez și scot pământul din ele. Restaurarea o fac sută la sută cu componente originale, orice crăpătură sau fisură nu se ascunde cu Super Glue, ci se schimbă piesa respectivă, dacă este cu putință. Lucrez cu mănuși să nu las amprente în ele, sunt mai tipicar de felul meu și îmi place să fie ca și scoase din fabrică, după ce ies de la mine; și apoi sunt două variante: ori ajung la vânzare pe site-uri de profil, ori le pun în colecția personală, dacă mă îndrăgostesc de modelul respectiv.”
Pe cele din colecția personală, Bogdan le pornește cam de două ori pe an, numai pentru a retrăi plăcerea și fericirea din momentul primirii primului calculator:
,,Numai laptopurile astea vintage pot să îți readucă bucuria pe care o ai când prima dată primești un calculator și nu știi ce să faci cu el. Sunt singurele care mă mai pot induce în starea respectivă, să resimt copilăria, când am primit primul calculator și mă uitam la el ca la astre, și nu știam ce e aia Windows și cu ce se mănâncă. Pentru mine calculatorul a fost ceva din altă lume, deși vecinii meu aveau calculatoare de 2-3 ani, prin bloc.”
De 12 ani Bogdan restaurează laptopuri, care iau calea exportului, merg peste mări și țări: a trimis și în India, și în Singapore, majoritatea cumpărătorilor fiind din Statele Unite și Germania, unde există mari colecționari pe partea de IBM, care pentru ei a fost un nume mare, ce le trezește încă nostalgii:
,,Chiar ieri am vândut o tastatură IBM din 1984, ce cântărea 2,6 kg. Cel mai vechi calculator din colecție e un IBM 51-50, care a fost introdus în 12 august 1981 la IBM Florida. Cel mai drag PC e un Toshiba Libretto 70 CT din 1996, care rulează Windows 95. Cel mai nou ca an de fabricație e un IBM X40 din 2004, fiind penultimul model scos de IBM, înainte să își vândă fabrica și licențele la Lenovo, care acum sunt niște laptopuri doar satisfăcătoare. Iar ultima achiziție este un calculator portabil Compaq 486, salvat dintr-o lemnărie din Reghin, cântărește 6 kg și are un procesor de 40 mhz cu 4 mb RAM, HD 60 mb, în ideea în care un smartphone din zilele noastre are un procesor quad-core la 2 400 cu 2000 de RAM, iar ăsta are 4.”
,,Cerul și pământul le-a făcut Dumnezeu, ce e între ele e făcut în China”
Expert deja în istoria hardware, comparând prezentul cu trecutul, Bogdan constată un declin pronunțat în ceea ce privește fiabilitatea, calitatea calculatoarelor ce se produc în zilele noastre – în trecut se făceau dumnezeiește, iar în prezent, chinezește:
,,Dacă e să ne uităm acum la calculatoarele din comerț, sunt făcute să le schimbi tot la doi ani, practic, când îți ies din garanție; parcă sunt programate, ceva se strică la ele și nu merită reparate, pe considerentul că sunt făcute ca și de unică folosință, de proastă calitate.
Dau un exemplu: un laptop mediu, în anii ’80-’90, era între 1.000 și 4.000 de dolari, nu oricine și-ar fi permis. Acuma, un laptop poate să fie de la 600 de lei, și majoritatea pe care le găsim pe piață sunt pe la 1500-2500 de lei, cele accesibile. Practic, diferența de preț e calitatea: acuma se fac mult și prost, atunci se făceau puține și foarte bune; piesele de metal au fost înlocuite cu plastic și dacă unui laptop pe bandă îi trebuia undeva la 6-7 ore de producție în anii ’90, acum același laptop iese de pe bandă în 30 de minute, și tot roboți industriali lucrau și atunci, ca și acum.
În ziua de astăzi softul costă mii de dolari, evident, cel licențiat și original, și calculatoarele câteva sute. Înainte era fix invers: softul câteva sute de dolari și calculatoarele câteva mii, cum mi se pare și normal. Încă un punct ar fi globalizarea: cerul și pământul le-a făcut Dumnezeu, ce e între ele e făcut în China.”
Bogdan Tîrziu e astfel un restaurator al istoriei luminoase a calculatoarelor, de dinainte să le strice plasticul și mâna de lucru ieftină. Atâta timp cât plăcerea pe care i-o generează hobby-ul său e maximă, nu contează prețul, sau timpul petrecut în căutarea viitoarelor piese de colecție:
,,Găsești un laptop din-ăsta plin de pământ și de apă, efectiv când îl ridici de la om de pe Oser, curge apa din ele, și îți dai seama că acum 20 de ani valora 4.000 de dolari, și acuma stă într-o baltă – merită o a doua șansă, să fie restaurat complet și să își găsească un loc pe un raft, la un colecționar înrăit.”