In vizor

Cine este Bogdan Durlea, maramureșeanul din fruntea ISCTR Cluj, săltat de DNA

Funcțiile obținute politic vin aproape mereu cu datorii de plătit. Să fie acesta și cazul lui Bogdan Durlea, șeful Insectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, ridicat azi de DNA într-un dosar în care este suspect de luare de mită și divulgarea de date?

Bogdan Durlea este cazul tipic al personajului ajuns în funcții publice grație legăturilor de rudenie pe care le are cu diverse persoane politice sus-puse. Durlea este finul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, acesta fiind nașul său de cununie. Adevăratul său „susținător” este însă socrul său, Nuțu Fonta, un afacerist din Maramureș implicat în mafia pădurilor, ales în 2012 deputat PP-DD, mai apoi a trecut la UNPR şi, ulterior, a ajuns la PMP.

În 2016 Rise Project publica o anchetă despre mafia lemnului din Borșa, anchetă a cărui personaj principal este chiar Nuțu Fonta. Printr-o încrengătură de ilegalități instituționale, Nuțu Fonta a facilitat retrocedarea unei păduri în mod abuziv către un clan de interlopi plătiți de  Holzindustrie Schweighofer.

Retras din viața politică, Nuțu Fonta a reușit să își impună ginerele la conducerea ISCTR Cluj. În timp ce Bogdan Durlea răspundea de controlul firmelor de transport, socrul său deținea o firmă de transport care funcționa exact în perimetrul unde era șef ginerele său. În 2020, într-un act cu tentă mafiotă, 13 dintre microbuzele lui Nuțu Fonta au fost incendiate. Asta nu l-a speriat însă Durlea care a început să se bucure de privilegiile funcției sale. După cum menționează puterea.ro, Bogdan Durlea a început să lege relații strânse de prietenie cu firmele de transport, participând la petreceri și chefuri în vizitele sale în teritoriu.

Cercetările în dosarul deschis de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport.

Citește și:

Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, a fost ridicat de DNA. Este suspect de luare de mită și divulgare de date. Percheziții la sediul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Cluj

Bogdan Durlea ajunsese șeful ISCTR la nivel național, dar a fost însă înlăturat de Cătălin Drulă. După plecarea acestuia, Durlea și-a primit înapoi funcția de la ISCTR Cluj de ministrul PNL al Transporturilor, Dan Vîlceanu și uitat în funcție de ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu..

„Mafia păstorită de Sorin Grindeanu la Transporturi a primit o lovitură azi. Șeful regional al ISCTR, instituția care controlează greutatea camioanelor, a fost ridicat de DNA. Bogdan Durlea fusese pus de Bode șef la ISCTR. Eu l-am dat afară. După ce nu am mai fost ministru, a fost repus șef la regionala Cluj de PSD-PNL. În vara lui 2021, adusesem un om cinstit la șefia ISCTR, pe Daniel Bejușcă, care a început controalele pe bune spre furia tuturor mafioților protejați politic, care distrug drumurile în România”, a scris Drulă pe Facebook.

Având în vedere că am arătat anterior că Bogdan Durlea a fost un pion pe care socrul său la împins în funcția de la ISCTR, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva acesta plătește polițele lui Nuțu Fonta. Totodată nu putem exclude nici varianta în care ginerică a prins gustul puterii și al banilor și s-a lăsat acaparat. Desigur, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, existând și anterior cazurile unor dosare fabricate cu scopul de a înlătura anumite persoane care au devenit incomode.