In vizor

Automaticsoft isi adjudeca un nou contract de la Primarie de 120.000 de euro

Contractul de peste jumatate de milion de lei pentru transportul valorilor Primariei Cluj-Napoca intra din nou in palmaresul Automaticsoft SRL, cea care detine brandul Pinda. In ultimii cinci ani aceeasi firma este abonata la acest contract. In urmatorii patru ani tot Automaticsoft SRL va fi cea care va transporta banii Primariei.

Contractul implica transportarea in conditii de securitate, cu masini blindate si personal inarmat, a valorilor banesti de la punctele de colectare la cele doua caserii centrale.

“Obiectul prezentului contract este transportarea in conditii de securitate, cu masini blindate si personal inarmat, a valorilor banesti de la punctele de colectare catre cele doua caserii centrale, de aici catre Trezorerie si, doar cand este cazul, de la Trezorerie catre caseria centrala de pe strada Motilor nr. 3 si a documentelor de la aceleasi puncte de colectare catre registratura institutiei, strada Motilor nr. 7.”, se arata in caietul de sarcini.

Firma detinuta de Valentin Neamtu si Mihaela Balaj functioneaza in Cluj-Napoca din 1992. Societatea a avut contract si cu Casa Judeteana de Pensii Cluj, dar si cu Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcarilor. Pentru anul trecut a raportat o cifra de afaceri de doua milioane si peste 100.000 de lei profit.

Foto: evz.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *