Augustin Lazăr, procurorul general al României, nu a negat că el ar fi protagonistul documentelor CNSAS, făcute publice zilele trecute de către site-ul luju.ro, din care reiese că s-a opus eliberării condiționate a deținutului politic, clujeanul Iulius Filip, în 1985. Din cauza acestei soeranţe în Justiţie corectă, clujeanul Iulius Filip a mai pierdut un an din viața lui, până la îndeplinirea completă a pedepsei. Nu există niciun fel de scuză pentru ca procurorul general al României de azi, stat de drept, membru al Uniunii Europene, să fie un torționar al unui fost deținut politic.
Şi a fost torţionar cu acte. În document scrie că, în calitate de șef al comisiei de punere în libertate condiționată, Augustin Lazăr nu este de acord cu eliberarea condiționată din cauză că Iulius Filip ”nu a dat dovezi temeinice de îndreptare”. Vorbim despre un om torturat, legat cu lanțuri de un belciug în mijlocul unei camere fără ferestre, fără posibilitatea de a folosi un wc și ținut fără mâncare. Ce poate fi asta altceva decât tortură?
Augustin Lazăr trebuie să plece urgent din înalta demnitate pe care o ocupă.
Iulius Filip a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru că a trimis un pamflet lui Nicolae Ceaușescu, felicitând mișcarea de opoziție din Polonia – ”Solidaritatea”.
– din 1977 e luat în vizor cu ocazia grevei minerilor de pe Valea Jiului. La întrebarea “de ce parte a baricadei ar fi trebuit să fie armata”, încearcă să îşi convingă colegii cum că evident că ar trebui să fie de partea minerilor. Ca urmare, este mutat la gospodăria unităţii, unde muncile erau atît de multe, încît trebuia să stea la program pînă în jur de ora şapte seara.
– în ianuarie 1981, dupa ce poezia sa “Vis şi speranţă” ajunge la Ceauşescu.
– în 3-5 martie 1981 e arestat şi anchetat.
– în 15 martie 1981, ministrul de atunci la Apărării, Constantin Olteanu, îl trece în rezervă prin Ordinul 51/ 1981 “pentru fapte incompatibile cu statutul de cadru militar”
– respins de la orice loc de muncă, se angajează pînă la urmă (pentru 3 luni) ca om de serviciu la un bloc de pe strada Rucăr din Cluj
– mai apoi e angajat la uzina “16 februarie” din Cluj ca simplu muncitor, fără să i se recunoască nici o calificare. De aici pleacă mesajul care a fost citit la congresul “Solidarităţii” în 28-29 septembrie (fuseseră trimise 3 copii, pe trei căi, dar ajunge acolo doar cea trimisă printr-un aşa-zis “bişniţar” polonez întîlnit la Cluj).
– între 30 septembrie şi 14 decembrie în acelaşi an e într-un fel de arest la domiciliu, apartamentul, scara sunt păzite de securişti, aceştia îl escortează pînă la şi de la serviciu.
– între 14 decembrie 1981 şi aprilie1987 e arestat din cauza scrisorii de felicitare către “Solidaritatea”. Stă închis in următoarele locuri: subsolul Securităţii (14- 19 decembrie 1981), Bucureşti, strada Rahovei 37-39 (19 decembrie 1981- 8 februarie 1982), celulele condamnaţilor la moarte de la Rahova, închisoarea-spital de nebuni cronici de la Jilava (20.07.82 – 15.10.82) si apoi închisoarea de la Aiud pînă în 1987. Pe strada Rahovei 37-39 e anchetat (“a fost un război, eu o ziceam pe a mea, ei pe a lor, aproape că era să ne batem”, citat aproximativ.) Nu prea aveau pentru ce să îl condamne, scrisese doar un mesaj de felicitare unui sindicat legal dintr-un stat socialist în august 1981. (Amintim că “Solidaritatea” e interzisă abia în 13 decembrie 1981). E condamnat, oricît de aberant ar suna, pe baza unui articol de revistă (o relatare din “Le monde”). Capul de acuzare găsit (după trecerea în ilegalitatea a “Solidarităţii”) e acela de “pactizare cu forţele contrarevoluţionare din Polonia” şi “propagandă împotriva orînduirii socialiste” iar pedeapsa e stabilită la opt ani de detenţie plus patru de “interdicţie” ( privare de drepturi civile?)
– în 1986 are loc Conferinţa de la Madrid, unde, trimisul Romaniei e întrebat despre soarta deţinuţilor politici, acesta neagă existenţa lor, în concluzie i se înmînează în plenul adunării lista cu numele acestora. Ca reactie, Ceauşescu dă o amnistie pentru toţi detinuţii din Romania, conform căreia pedeapsa se reducea cu o treime. Iulius Filip va sta închis 5 ani şi 4 luni (“64 de luni”), adică pînă în 1987.
– Abia în 1984 reuşeşte să îşi vadă copiii prima oară după arestare.
– în 1987, la eliberare, Securitatea îl pune să semneze un angajament, refuză şi primeşte în schimb 1 an de muncă la Zlatna, la prelucrarea cuprului, în condiţii groaznice pentru sănătate (“îmi cădea părul”, spune, abia se putea respira…)
– în mai 1988, împreună cu un grup de deţinuţi politici, trimite un mesaj la Conferinţa de la Viena (O scrisoare în cîteva puncte prin care se cerea înlăturarea de la conducere a familiei Ceauşescu şi democratizarea Romaniei). Urmează 5 zile de anchetă la sediul miliţiei din Cluj, bătut pînă la leşin, călcat în picioare, îi este rupt un deget… de către oamenii Securităţii locale conduse de generalul Şerbănoiu.
– Lui Iulius Filip şi altor opozanţi ai regimului li se impune să parăsească ţara în 10 zile (îsi depuseseră de mai multă vreme actele de emigrare la Ambasada Americană din Bucureşti, mai mult formal, ca să nu poată fi ucişi şi făcuţi dispăruţi).
– între 1988 şi 1997 locuieşte în Statele Unite, lîngă Seattle, statul Washington.
– Din 1997 se întoarce în Romania pentru a-şi îngriji mama bolnavă şi a căuta mai departe dreptatea.