Justitie

AUDIO! Bârfele din DNA: Cum sunt judecătorii din Oradea și Satu Mare, dar și cu ce infracțiuni să încalți un individ? În afară de polițistul Bota, câți mai trebuie să intre în pușcărie pentru mafioții de la DNA Oradea?

DNA este zguduită, în sfârșit, din cauza unor mafioți-procurori despre care știa mai toată țară că ”fac legea cum vor ei”, adică în cârdășie cu unii de la DGA Satu Mare și judecători de penal din Oradea și Satu Mare. Acesta este subiectul zilei, care dacă ieșea la iveală la timp, cel puțin un individ nu intra pe nedrept în penitenciar. Să o luăm pe rănd, pentru că Ziar de Cluj a prezentat în trecut dovezi despre ”O rețea de polițiști și procurori corupți și răzbunători”, care puteau facil să facă obiectul unei autosesizări, încă din toamna anului trecut. 

 

1. Despre corupția și mafia din structurile teritoriale de anchetă și instanțele de la Satu Mare și Oradea (în special DNA Oradea, DGA Satu Mare și Curtea de Apel Oradea – cea care judecă tot ce vine din Tribunalul Satu Mare și dă sentința definitivă) s-a auzit și la Cluj. Poate tardiv, însă înainte cu o lună să intre în pușcărie, fostul comisar Adrian Bota a venit în redacția Ziar de Cluj, însoțit de denunțătorul său și înarmat cu zeci de înregistrări, să ne povestească cum i s-au construit dosare la cheremul procurorului Cristian Ardelean.

Aici puteți citi cum Ardelean îi modifica PE MAIL denunțurile lui Csorsz Nicolae, fostul proprietar al Eurosam SRL, fiind condamnat la închisoare cu suspendare, pentru ca să îl înfunde pe Adrian Bota.

O rețea de polițiști și procurori corupți și răzbunători

2. S-au prezentat atunci dezvăluiri incredibile despre cum se făceau denunțuri dictate de procurorul Ardelean, despre judecătoarea ”de casă” – Laura Micle – cea care decidea închisoare cu executare în funcție de ce procuror semna rechizitoriul sau elibera din închisoare niște ”colaboratori favoriți” ai DNA Oradea. 

Ca o paranteză, comisarul Adrian Bota a fost reprezentat de avocatul clujean Radu Chiriță (CARE TOTUȘI NU E NIMENI ÎN DRUM, ÎN MATERIE DE DREPT PENAL). Singura dată în care Chiriță a comentat o decizie judecătorească ABUZIVĂ a fost atunci când a vorbit de dosarul lui Bota. 

Radu Chiriță: „Trăiesc unul dintre acele momente în care regret că m-am făcut avocat”

 

Iată un fragment din declarația dată de Chiriță atunci: „Aseară am citit motivarea unei decizii prin care s-a respins apelul declarat de un client pe care l-am asistat în faţa curţii de apel. Omul era acuzat că, în calitate de poliţist, a luat şpagă de la nişte interlopi pentru a “rezolva” o cerere de revizuire pe care o formulase unul dintre ei. A susţinut tot procesul că este victima unei înscenări, fără să aibă prea multe probe în acest sens. Asta până la ceea ce a fost ultimul termen de judecată din apel, când unul dintre martorii acuzării a venit în faţa instanţei să povestească cum a fost forţat de procuror şi poliţişti să declare mincinos. Omul avea şi mai multe convorbiri telefonice cu procurorul pe care le înregistrase, cu alţi martori din dosar cu care vorbea despre ce le-a spus procurorul să declare, precum şi câteva mailurile schimbate tot cu procurorul. Apelul clientului meu a fost respins (adică or mai micşorat pedeapsa, dar asta este irevant). (…) După ce am citit decizia motivată ieri trăiesc unul dintre acele momente în care regret că m-am făcut avocat. Oricât îmi place meseria asta şi cu oricâtă pasiune mi-o fac, sunt momente în care mă întreb dacă mai are rost. E prea târziu să mai renunţ la asta, plus că roata meseriei o să mă plimbe curând într-unul din momentul în care sunt mândru de ceea ce am realizat împreună cu colegii mei, în care simt că pot să ajut un om, în care simt să sistemul funcţionează şi Justiţia este făcută. Dar până atunci senzaţia de greaţă va persista. ”

Și acum să vorbim despre știrea zilei: 

3. În sfârșit Ministerul Public începe o anchetă în rem împotriva a ceea ce am numit noi ”O rețea de polițiști și procurori corupți și răzbunători”

Avocatul Răzvan Doseanu, apropo: Jos Pălăria!, a scos o înregistrare explozivă. O conversație purtată între ”organele” din DNA Oradea care fac planuri despre judecători, înțelegerile pe care le au cu aceștia, ce infracțiuni să pună în rechizitoriu pentru sentințe mari și ce decizii fixe dau anumite complete de judecată. 

Acum, Ministerul Public a anunţat, vineri seară, că procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a început o anchetă, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio cu discuţii purtate între procurori din cadrul DNA Oradea.

 

„Pe rolul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a unui denunţ formulat de o organizaţie non-guvernamentală, s-a constituit un dosar penal având ca obiect conţinutul unor convorbiri dintr-o înregistrare audio apărută în spaţiul public şi care ar fi fost purtate între procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea. Precizăm că în această cauză, în cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2019, procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem”, arată comunicatul.

Precizările vin în contextul în care avocatul orădean Răzvan Doseanu a publicat, vineri, o presupusă conversaţie dintre procurori ai DNA Oradea, purtate în sediul instituţiei, în timpul cărora anchetatorii se plâng de „tensiuni” în sala de judecată, de complete favorabile şi altele nefavorabile, arată cei de la E Bihoreanul.

În esenţă, înregistrarea, despre care Doseanu zice că e făcută în ianuarie 2018, arată cum procurorii bârfesc pe tema judecătorilor de rea credinţă, respectiv completele care le sunt potrivnice şi povestesc cum se vor linişti aceştia după ce îşi vor vedea colegii trimişi în judecată.

Posibil sa fie autentica, posibil sa nu fie autentica, desi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanti. Participanti posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin si Rus Lucian. Cer public DNA Oradea sa dezminta autenticitatea inregistrarii. Daca e reala apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea si cele nefavorabile, despre actiuni de intimidare a judecatorilor prin trimiterea a 2 judecatori in judecata. Nume importante ce apar in discutie: judecatori Denisa Vidican, Cioflan Adina, Soane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Patraus, Roman Florica ( Curtea de Apel Oradea ), Bic Denisa, Vlad Marian ( Tribunalul Bihor la un moment dat ), judecatoarele Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemes ( Tribunalul Satu Mare ). Daca inregistrarea e autentica ar trebui sa urmeze arestari la DNA Oradea. Daca nu e autentica trebuie sa vedem ce apecialist a putut folosi vocile a 5 procurori. Vocea cea mai puternica din inregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul inregostrarii si care e scopul acesteia ramane de stabilit …”, a scris Doseanu pe pagina sa de Facebook.

Iată și înregistrarea: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *