Din oras

Artificiile "interzise", la vânzare în stradă

Încă de la mijlocul lunii noiembrie, poliţiştii au anunţat că vor fi cu ochii pe vânzătorii de artificii, demarând o amplă operaţiune de frânare a comercializării articolelor pirotehnice cu risc mediu şi ridicat.

Deşi au fost confiscate sute de kilograme de artificii şi petarde interzise, au fost aplicate amenzi şi s-au întocmit dosare penale, orice clujean are acces la artificiile „interzise”.

Ziar de Cluj a încercat să cumpere artificii de la vânzătorii de pe marginea străzii. Ni s-au oferit inclusiv artificii ale căror efecte luminoase ajung până la 25 de metri înălţime, cu 25 de „explozii” sau tip tun, cu risc ridicat. Preţul unei astfel de baterii, de altfel interzisă, era de 150 de lei, iar preţul scade direct proporţional cu riscul, 60 de lei fiind un tun. Însă vânzătorii s-au oferit să negocieze.

Pentru a nu încălca legea, ne-am limitat la banalele „steluţe” – artificii legale care se pot atârnă şi în brad, preţul unei cutii cu 10 fire fiind 3 lei. Atunci când am cerut bon fiscal vânzătoarea a „auzit” abia a treia oară când am cerut, răspicat, bonul; însă, surpriză! Casa de marcat îngheţase.

„Haideţi că vă dau un bon tot de azi”, a spus femeia.

Poliţiştii reamintesc că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

 Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *