Justitie

Arme ridicate din casele unei familii din Huedin. IPJ Cluj: „S-a reușit scoaterea din circuitul ilegal a armelor deținute fără drept și preîntâmpinarea comiterii unor fapte antisociale”

Vineri dimineața au avut loc percheziții la două persoane din Huedin, tată și fiu, suspectați că dețineau două arme dobândite ilegal. Ziar de Cluj a anunțat atunci acțiunea, însă anchetatorii au preferat să o confirme doar luni, 23 noiembrie.  

Vezi știrea inițială aici.

 

„La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Cluj, alături de polițiști criminaliști, au desfășurat 2 percheziții la locuințele unui bărbat, de 63 de ani, din orașul Huedin, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Cu ocazia perchezițiilor au fost identificate și ridicate 2 arme neletale, 5 cutii cu alice. Prin acțiunea desfășurată s-a reușit atât scoaterea din circuitul ilegal a armelor deținute fără drept, cât și preîntâmpinarea comiterii unor fapte antisociale cu acestea. În cauză sunt continuate cercetările sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în vederea documentării întregii activități infracționale. Activitățile desfășurate de aceștia au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj”, arată IPJ Cluj.

Bărbații sunt cercetați penal în stare de libertate. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *