In vizor

APUCĂTURI CEUAUȘISTE ÎN ”BOCĂRIE”: Când cei de la USR l-au luat la rost pe primar despre ratarea licitației la Centura metropolitană, oamenii lui Boc au intervenit cu cenzura

Pe banii noștri, Emil Boc are o gașcă de cameramani și fotografi (bașca emisiunile de chitanțier în care-și face exercițiile de PR). În ședința de Consiliu local de luni, ca de obicei, ceata de cameramani ai lui Boc a transmis live, pe pagina de Facebook a primarului (nu a primăriei), scuzele penibile invocate de acesta cu privire la licitația ratată de la Centura metropolitană. Administrator pe pagina de laude a primarului (nu a primăriei) este Diana Apan, șefa Serviciului de Strategii de Marketing. Pagina de Facebook a primarului Emil Boc este una privată, pagina publică a Primăriei Cluj-Napoca fiind nefolosită pentru informarea clujeanului, că Însuși El, trebuie asimilat cu Primăria, El e Șefu’. Numai că tot ceea ce se postează pe pagina de FB a lui Însuși El, Maestrul și Excelența Sa, este realizat cu fonduri publice. habar nu avem și cât de legal.

  • Când aleșii localiai USR Cluj au început să îi pună întrebări dure primarului, live -ul s-a pierdut, stricat sau s-a furat, prin urmare pe pagina privată a lui Emil Boc nu s-a mai transmis nimic. Primarul Emil Boc susține că pe pagina sa privată (pe care șoșonarii de partid angajați să frece menta în ”bocărie”, că primărie nu mai e de multă vreme, o consideră ”pagină oficială”), că îi informează pe clujeni cu informații de interes public. Criticile nu sunt de interes public? Nu, că-i face ulcerație lu’ Șefu’…

Prin urmare, ieri am asistat la un act mizerabil de cenzură, demn de un ex-activist al structurilor comuniste de dinainte de 1989. Că, de când tot demonstrăm și arătăm cu probe incapacitatea administrativă și găunoșenia declarativă a echipei Boc, au început și clujenii să conștientizeze că cele mai multe proiecte de infrastructură prezentate cu cărămida de PR în piept au fost și sunt cacealmale de tip ”OSĂ”, când, în realitate, ”bocăria” nu are nicio capacitate de-a le duce la bun sfârșit, că nu are specialiști angajați prin birouri, ci numai sinecuriși de-ai PDL și PNL. Iar acum presiunea promisiunilor OSĂ, coroborată cu eșecurile și întârzierile, crește pe primar, îl fac să-și scoată pe gură caracterul: cei care îl critică sunt isterici, imbecili, nerușinați – urmează să aflăm că suntem și trădători de Cluj-Napoca și de nobilele idealuri ale betoanelor, că de aflat că ne place în noroi și că ar trebui să ne cărăm, am aflat.

Activistul clujean Szakats Istvan a reușit să recupereze de pe Youtube partea cenzurată și a făcut-o publică pe Grupul Clujul Civic:

https://www.facebook.com/rexmathias/videos/605402664874693?idorvanity=217519401687261

Zice Szakats: ”iată bucata cenzurată din ședința de ieri a Consiliului Local. La intervenția consilierei Alexandra Oană cei de la primărie pur și simplu au tăiat transmisia Facebook. Dar bucata a rămas pe Youtube. Am recuperat-o. Vă invit să urmăriți intervenția consilierei, iar apoi răspunsul primarului. E incalificabil. Mie mi s-a făcut silă, iar la sfârșit, rușine. Îmi pare rău: eu vreau un alt nivel în administrarea orașului meu.”

Suntem total de acord cu el.

Fiți numai atenți la ”retorica” lui Boc:

”Mi-aș fi dorit din toată inima ca acest proiect major pentru Cluj în valoare de 800 de milioane de euro să fie mult mai avansat și să poată fi inclus pentru finanțare europeană prin PNRR. Însă cerințele Comisiei Europene au fost extrem de clare: proiectele trebuie finalizate cel târziu în 2026. Nu puteam să argumentez că un proiect pentru care doar studiile durează 4 ani va fi licitat și construit în următorii 4 ani.”
Păi, e în PNRR, a fost în PNRR, fi-va în PNRR, scosu-sa din PNRR, cine a intervenit cu ranga? Așa arată retorica jumătăților de adevăr, politica oglinzilor distorsionate, de circ, de PR ieftin.

UPDATE: Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au precizat că transimisiunea a mers mai departe pe pagina municipalității (34.000 de urmăritori), fiind tăiată numa pe pagina primarului Emil Boc (cu 247 de mii de urmăritori).