In ziua de azi, multora le este frica sa se implice serios si responsabil intr-o relatie. Isi irosesc ani buni din viata tinandu-se deoparte – de parca asta ar rezolva problema. De fapt, in fundul sufletului, se tem ca vor fi prinsi in miezul unui conflict insolubil si ca vor suferi. Nevrand sa riste sa cada in aceasta capcana, refuza sa se daruiasca si raman singuri. Si totusi, intre cele doua extreme exista numeroase variante posibile.
In ultima vreme, specialistii in consiliere maritala sugereaza doua atitudini.
Prima se refera la reaparitia logodnei oficiale. Multi tineri din ziua de azi se muta si traiesc impreuna, traind intr-o uniune pe care o numesc “logodna”, de fapt o etapa de cunoastere si adaptare a partenerilor. In acest caz, partenerii de cuplu isi anunta familia, prietenii si cunoscutii ca vor locui impreuna, vor avea o relatie sexuala si isi vor fi credinciosi, dar numai atat vreme cat amandoi o doresc.
Asadar, e vorba de un angajament temporar care nu se notifica la primarie sau la biserica si care se poate sfarsi oricand. Dar e un inceput! Daca vreunul dintre parteneri vrea sa rupa legatura, o poate face, cu sau fara surle si trambite.
A doua idee e ceva mai rigida. Daca vreau sa faca copii, partenerii respectivi trebuie sa fie casatoriti. Iar casatoria trebuie sa fie pentru totdeauna sau cel putin pana cand copii se fac mari si parasesc caminul parintesc. Copii sunt persoane importante si au nevoie de afectiune, stabilitate si echilibru, lucruri ce numai o familie le poate asigura.
Aceste doua alternative de convietuire pot initia discutii aprinse intre parteneri:
– “Deci vrei sa ne mutam impreuna, dar sa nu ne logodim? Ce-o fi in capul tau?”;
– “De ce sa nu te casatoresti cu mine? Nu ma iubesti: Vrei sa ma parasesti? Nenorocito/Nemernicule!”;
– “Ar fi extraordinar sa avem copii. Dar nu sunt pregatit(a) sa ma casatoresc. Mi se pare mai intelept sa mai asteptam.”…
Problema este ca in multe state civilizate ale lumii casatoria a devenit, de fapt, o mare minciuna. Promisiunea “pana ce moartea ne va desparti” nu mai e deloc respectata. Nimeni n-a avut curajul sa spuna “pana ce unul dintre noi se imbolnaveste sau gaseste pe cineva mai bun”, dar sentimentul acesta pluteste cumva in aer. La nuntile de astazi, invitatii se intreaba intotdeauna: “Oare cat va dura?”; ba altii mai si pariaza…
In Australia, aproximativ 20 % dintre cuplurile care participa la cursurile prenuptiale de comunicare descopera ca, de fapt, nu-si plac deloc partenerii si anuleaza viitoarea casatorie.
Daca nu sunteti siguri, nu faceti pasul. Daca aveti sperante, dar sunteti si precauti in acelasi timp, faceti pasi mici. Unele cupluri “se angajeaza” pe trei luni si descopera ca pana si acest mic element ii motiveaza sa-si rezolve dificultatile, pe cand, daca angajamentul n-ar fi existat, ar fi fost mai simplu sa renunte. Treptat, cei doi descopera ca “furtunile” pot fi infruntate, conflictele pot fi rezolvate si pot avea incredere in partener(a) si in propria persoana.
Nu uitati ca in multe culture ale lumii se incepe cu un angajament sub forma unei casnicii aranjate si apoi urmeaza, cateodata, o dragoste de-o viata. Noua ni se pare ceva de cosmar, dat fiind pretul pe care-l punem pe libertate si optiune. Si totusi, exista si astfel de casnicii foarte fericite, deci e clar ca angajamentul si intentia sunt factori puternici.
Angajamentul prin casatorie nu trebuie doar respectat, ci si reinnoit si explorat permanent, pentru a putea construi o relatie mai fericita, mai intensa si mai deschisa.