Sanatate

Ameteala si lesinul

Ameteala are multe cauze. Din fericire, majoritatea ametelilor sunt usoare, de scurta durata si inofensive. Ameteala este determinata, printre altele de medicamente, infectii si stres. Cuvantul “ameteala” descrie de fapt o gama variata de senzatii.

 

Vartej si dezechilibru. Vartejul este senzatia ca propria persoana sau lucrurile din jur se invart. Puteti avea senzatia ca se invarte camera sau puteti sa resimtiti rotatia chiar in propriul cap sau corp. Vartejul este asociat de obicei unor probleme din urechea interna. Aceasta are un dispozitiv ultrasensibil pentru detectarea miscarii. Boli virale, traumatisme si alte tulburari pot determina acest dispozitiv sa transmita un mesaj fals catre creier.

 

Dezechilibrul este senzatia ca trebuie sa atingeti sau sa va sprijiniti de ceva pentru a va mentine echilibrul. In dezechilibrul grav, mentinerea pozitiei verticale fara cadere devine o dificultate.

 

Confuzie si lesin. Starea de confuzie se traduce prin senzatii de ameteala, plutire sau foarte aproape de pierderea constientei.

 

Lesinul este o pierdere brusca, de scurta durata, a constientei. Apare cand creierul nu primeste suficient sange si, implicit, nici oxigenul pe care il transporta sangele. Desi sperie, lesinul nu este in general un motiv de alarma. O data ce ajungeti in pozitie orizontala (prin cadere), sangele iriga creierul si va reveniti in cateva minute.

 

Cauzele lesinului. Lesinul poate fi determinat de afectiuni medicale, inclusiv boli cardiace, crize puternice de tuse si probleme circulatorii. In alte cazuri, lesinul poate fi legat de urmatoarele:
– ridicarea prea brusca la pozitia verticala;
– medicamente pentru tensiune arteriala crescuta si tulburari de ritm cardiac;
– transpiratii excesive care duc la pierderi de sodiu si la deshidratare;
– oboseala extrema;
– vesti proaste sau un stres neasteptat sau neobisnuit  – de pilda, vederea sangelui.

 

O scadere brusca a presiunii sangvine, numita hipotensiune posturala, apare cand va ridicati prea repede din pozitia sezand sau stand intins. Toti avem aceasta reactie, dar de o intensitate suportabila. Senzatia este de stare  confuza sau de usor lesin, dar de obicei trece in cateva secunde. Cand apar lesinul sau amnezia problema este mai serioasa. Se intampla frecvent dupa o baie fierbinte sau celor ce urmeaza tratament pentru controlul tensiunii arteriale.

 

Autoingrijire. Daca vi se intuneca vederea sau simtiti ca lesinati, aplecati-va capul. Intindeti-va pe spate si ridicati picioarele pe un plan ceva mai sus pentru a creste cantitatea de sange ce se intoarce in inima. Daca nu va puteti intinde, aplecati-va spre inainte si sprijiniti-va capul intre genunchi.

 

Pentru a preveni ametelile sau lesinurile:
– Ridicati-va si schimbati pozitia incet, mai ales cand va intoarceti dintr-o parte in alta sau cand va ridicati din pozitia stand intins. Inainte de a va ridica dimineata, ramaneti cateva minute stand pe marginea patului.
– Pastrati masura. Faceti pauze cand aveti o activitate intensa in conditii de caldura si umiditate. Imbracati-va adecvat conditiilor pentru a evita incalzirea exagerata.
– Beti lichide suficiente pentru evitatrea deshidratarii si pentru asigurarea unei bune circulatii.
– Evitati fumatul, alcoolul si drogurile ilegale.
– Nu sofati si nu operati cu echipamente periculoase daca va simtiti ametiti.
– Nu urcati sau coborati pe scari.
– Verificati medicamentele. S-ar putea sa fie nevoie ca medicul dv. sa va ajusteze tratamentul cu altele.
– Asistenta medicala. Consultati medicul cand:
– Simptomatologia se asociaza si se prelungeste cu 3-7 zile sau se repeta.
– Cand va administrati medicamente pentru hipertensiune.
– Cand aveti scaun de culoare neagra sau sangvinolent sau alte semne date de pierderile de sange.
– Pana ajunge ajutorul medical, actionati astfel: aseazati persoana lesinata pe spate; ridicati-i picioarele deasupra nivelului capului; largiti hainele prea stramte de la gat si brau; vedeti daca respira si daca are puls; anuntati si solicitati serviciul de ingrijiri medicale de urgenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *