Alexandru Bologa este un tânăr care, după doar 4 ani de antrenamente de judo, a reușit o performanță remarcabilă: a obținut medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro din acest an. Sportivul se antrenează la sala Centrului Olimpic de judo din Cluj-Napoca, fiind primul nevăzător din România care a reușit să se califice la Jocurile Paralimpice. Alexandru e un sportiv care nu luptă numai fizic, ci și cu inima, el punând suflet în tot ceea ce face. E un sportiv de performanță pe care deficiențele de vedere nu l-au împiedicat să își atingă țelurile, compensându-le întotdeauna printr-un psihic și printr-un caracter solid.
L-am întâlnit pe Alexandru la sala unde se antrenează și l-am rugat să ne povestească ce înseamnă pentru el sportul pe care îl practică și care sunt planurile sale de viitor. Pentru că judo-ul este viața sa, sala de antrenament îl chema într-un mod irezistibil, tânărul întrebându-ne, după fiecare frază pe care ne-o spunea: „E destul? Pot să mă întorc la antrenament? Trebuie să mă antrenez, alături de colegii mei!”
Pentru Alexandru, antrenamentul reprezintă emoție, sentiment, o magie a vieții, o sursă de bucurie, lumina interioară care îi ghidează existența:
„M-am născut în județul Sălaj, comuna Bobota, sat Derșida. Grădinița am făcut-o acolo, iar clasele I-XII le-am urmat la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca.
Mai întâi m-au remarcat profesorii de sport de la școală. Prin 2008-2009, în cadrul unui proiect de înot pentru nevăzători, organizat de kinetoterapeuta școlii, Emeșe Maniu, profesorii m-au recomandat pentru a face parte din echipă. Am participat la înot la diferite competiții, iar în 2012, în cadrul unei selecții efectuate de profesorii Gianina Andreica și Gergely Tamaș, am fost remarcat, iar în toamna anului 2012, după Jocurile Olimpice de vară, m-au adus aici, la lotul național.
Judo-ul m-a atras pentru că e un sport sociabil, care presupune respect față de tine însuți și față de adversari. E un sport educativ, întotdeauna trebuie să înveți ceva nou. Dacă îți dorești cu adevărat, cu multă voință și determinare reușești să treci cu brio peste diferite competiții, în care eu cred că cel mai important este să lupți nu numai fizic, ci și cu inima, adică să pui suflet în ceea ce faci.
Eu mă antrenez la fel ca oricare sportiv, în timpul facultății câte două ore în fiecare zi, în afară de duminica. Iar în vacanță, 4 ore pe zi.
Am ales să merg la Facultatea de Psihologie pentru că mi-am dorit să mă cunosc mai bine pe mine însumi și să trec cu brio peste emoțiile din timpul competiției, să îmi cunosc mai bine adversarii, nu doar tehnic, ci și psihic, să știu cum să le găsesc slăbiciunea din timpul meciului, ca să știu cum să îi tratez, dacă sunt agitați, să știu să fructific aceste stări ale adversarilor.
Pe lângă Psihologie, mai învăț și meseria de maseur în cadrul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere. M-am gândit că, după ce voi termina cariera sportivă, să am un domeniu în care să pot munci. Îmi doresc să particip la competiții încă cel puțin 10 ani și, după ce mă retrag, depinde ce o să îmi rezerve viața.
Eu sunt un om modest, un om care întotdeauna își dorește mai mult, care poate să treacă peste orice, când își dorește cu adevărat!”, a povestit Alexandru, pentru Ziar de Cluj.