Din oras

Agenţia Antidrog neagă existenţa drogului “Zombie” la Cluj: „Nu a fost identificată prezenţa unei substanţe psihoactive noi”

După ce Avocatul Poporului s-a sesizat marţi, din oficiu, cu privire la situaţia a numeroşi tineri care au fost găsiţi prăbuşiţi pe străzile din Câmpia Turzii, Agenţia Naţională Antidrog susţine, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu a fost identificată prezenţa unei substanţe psihoactive noi – cu referire la informaţiile privind apariţia în zona Turda şi Câmpia Turzii, a unui nou drog printre tineri, denumit „Zombie”.

„Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice antidrog, revine cu precizări în ceea ce priveşte apariţia, în România, a aşa-numitului ‘drog Zombie’. Evaluările disponibile în România, în acest moment, nu conduc la existenţa unei substanţe psihoactive noi. Din comunicările structurilor specializate rezultă că nu a fost identificată prezenţa niciunei substanţe noi psihoactive (SNP). Persoanele care distribuiau, în zona Turda şi Câmpia Turzii, substanţe psihoactive deja existente pe piaţa din România, au fost arestate de autorităţile competente”, se arată în comunicatul Agenţiei Antidrog.

ANA anunţă că, vineri, la Câmpia Turzii, va avea loc o nouă întâlnire de lucru pe tema prevenirii consumului de substanţe psihoactive, la care vor participa reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj şi conducerea Primăriei Câmpia Turzii.

Ziar de Cluj s-a mai întâlnit cu asemenea situaţie de negare a evidenţei în momentul în care fostul şef al IPJ Cluj a declarat public faptul că în Cluj-Napoca nu există o situaţie de consum de droguri. Din păcate, evidenţa cotidiană i-a făcut praf alegaţiile. Sperăm să nu asistăm la o situaţie similară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *