Elena Ivanca este actriță la Teatrul Național din Cluj-Napoca de aproape douăzeci de ani. În acest timp a jucat nenumărate roluri și a demonstrat că este un simbol al teatrului românesc.
Elena Ivanca vorbește, cu modestie, despre cariera ei de aproape două decenii. Spune că profesia ei este strâns legată de cine este ea ca persoană, dar și de destin. Astfel, oricât de mult ar munci, actrița nu simte oboseala și monotonia de care, poate, lumea ar aștepta să se plângă. În schimb, își varsă sufletul pe scenă și de fiecare dată încearcă să creeze o legătură între ea și public și vede teatrul asemenea unui miracol.
„Eu cred că ești ales pentru această profesie, iar responsabilitatea ta începe în momentul în care îți dai seama că îți dorești acest lucru. Vreau să cred că am fost aleasă pentru această profesie și că o fac cu credință și cu smerenie. Vorbesc mai mult despre bucuria de a fi actor, decât despre greutatea de a fi actor. Cred că în momentul în care faci acest lucru nu mai ai voie să te plângi. Cred că trebuie să te bucuri și să savurezi fiecare întâlnire, să-ți asumi fiecare eșec și să nu te plângi niciodată.
Pentru mine, și când sunt obosită, întâlnirea cu scena, cu teatrul, cu regizorul, cu colegii se transformă în bucurie. Nu este clișeu ceea ce spun și nici nu spun lucrurile acestea fără să cred cu adevărat în ele. Această muncă se transformă în rugăciune, în căutarea aproapelui, în întâlnirea cu tine însuți, în spovedania pe care o ai atunci când te întâlnești cu spectatorul și greu face parte din miracol. De aceea nu m-am plâns și nu vreau să mă plâng niciodată că muncesc pe scenă uneori ore în șir, că îți cauți rolul neștiind dacă îl vei găsi până la urmă. Eu când urc pe scenă nu joc ca și cum ar fi ultima dată, ci joc ca și când ar fi pentru prima dată. Cu teamă, cu îndoială, cu nesiguranță, cu căutarea unui drum pe care n-am mai fost niciodată. Și iarăși vin și spun că teatrul e miracol”, explică Elena Ivanca.
Clujenii au văzut-o în zeci de spectacole jucate și rejucate. Au văzut-o și în piese de teatru de club, unde a fost lângă ei, a interacționat cu publicul și a putut, mai mult ca oricând, să creeze cu adevărat o legătură între ea și spectatori.
Însă cuvântul „modestie” este un cuvânt care o caracterizează, iar termenul „vedetă” este departe de ea. Ba mai mult, încearcă să creeze legături și cu oamenii care o recunosc pe stradă și o asaltează cu felicitări sau întrebări.
„Ceea ce m-a interesat în primul rând a fost să fiu om. Termenul vedetă nu are nicio valoare pentru mine. Vedete sunt probabil, acele persoane mai… gălăgioase. Eu mă străduiesc ca de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva să îi arăt că întâlnește un om cu defecte, cu bucurii, cu neîmpliniri, ca fiecare dintre noi. Dacă există ceva ce ne diferențiază unii de ceilalți este responsabilitatea faptului că eu pot să fiu pentru unii oameni care simt că rezonează cu mine, model. Și atunci această sarcină trebuie să mi-o iau foarte în serios. Ca ceea ce spun, ca felul în care mă arăt, ca felul în care empatizez cu ceilalți să îi ajute să găsească ceva și mai frumos în ei”, spune actrița.
Cu toate că ea va rămâne în istoria Clujului prin intermediul rolurilor pe care le-a jucat, tot ceea ce Elena Ivanca își dorește este să rămână în amintirea copiilor ei și în inima studenților cărora le-a dezvăluit tainele teatrului.
„Cred că o parte importantă din mine va rămâne în cei doi băieți. Cred sau aș vrea să sper că voi rămâne în inima unora dintre studenții mei. Aș vrea să cred că unele lucruri pe care le fac au ajutat un singur om să scape de tristețe sau să se agațe de o speranță. Dar nu cred că am făcut lucruri atât de extraordinare astfel încât să rămân în istoria teatrului. Aș vrea să rămân în istoria unei zile și ar fi un lucru extraordinar pentru mine”, mărturisește Elena Ivanca.
Desigur, piesele de teatru, lungi și cu roluri încărcate, pot pune în dificultate chiar și cel mai talentat actor. Astfel, Elena Ivanca ar putea petrece ore în șir, povestind cele mai frumoase și cele mai haioase momente din cariera ei. Unul dintre ele îl are în centru pe marele Florin Piersic.
„Cu câțiva ani în urmă am făcut o înlocuire în spectacolul Logodnicele Aterizează la Paris unde în rol principal era domnul Florin Piersic. Fiindcă înlocuirea a fost foarte rapidă, nu am reușit să țin minte toate mișcările, nici textul nu a fost repetat de prea multe ori. Urmăream în culise foarte atent derularea spectacolului. Eram și foarte emoționată, pentru că Florin Piersic este o istorie a Clujului. Și am avut senzația că urmează replica după care trebuia să intru. Am intrat pe scenă, eram o stewardesă americană plină de energie și nu mai țin minte care era replica, dar Florin Piersic a spus: Tu ce cauți acum pe scenă? Nu acum trebuia să intri! Publicul a început să râdă, să aplaude, toată lumea a crezut că face parte din spectacol. Ieși afară din scenă și îți spun eu când trebuie să intri, a adăugat marele actor. Vreau să spun că în momentul acela nu mi-am mai simțit nici mâinile, nici degetele.
Era o situație foarte delicată. Eram derutată. Și la un moment dat a strigat Florin Piersic: Gata, gata, acum trebuie să intri! Până la finalul spectacolului, aproape că nu am mai știut ce să joc. Nu am mai reușit să ies din starea aia. Așa curgeau replicile, pentru că textul îți intră în minte, în inimă și curge odată cu tine, fără să fii neapărat concentrat la ceea ce faci. Merge dintr-un soi de rutină pe care eu nici nu știam că am reușit să o dobândesc prin atât de puține repetiții”, povestește actrița.
Elena Ivanca, după aproape două decenii în care s-a împărțit între rolurile de fiică, mamă, soție și actriță și consideră că soarta a fost de partea ei.
„Nimic din ceea ce mi se întâmplă în teatru nu pot acum să detașez de ceea ce sunt eu: mamă, soție. Cred în familie, cred în modelul mamei, cred în modelul tatălui. Mi se pare că am fost o mare norocoasă că am avut această șansă. Am avut doi părinți extraordinari. Mama era blândă, bună. Tata era aspru, dar avea o fire artistică. Cred că stelele au ales pentru mine o soartă fericită. Și când vă văd ochii îmi dau seama că atunci când sunt pe scenă, cineva vibrează la ceea ce spun și ceea ce fac”, a concluzionat actrița.