Tablourile din piele ale lui Ninu. Cum a ajuns un tanar clujean sa creeze opere de arta inedite

Au trecut mai bine de zece ani de cand Szekernyes Marton, simpaticul artist pe care il stia tot Clujul si nu numai, datorita tablourilor inedite din piele pe care le realiza, a trecut pragul atelierului sau de pe strada Avram Iancu pentru ultima data. Chiar daca fizic nu mai e acolo, toti porii atelierului incremenit in timp emana prezenta lui: e acolo in palaria nemiscata de pe coltul usii, in tablourile care au impodobit Clujana in anii de glorie, in creioanele de pe birou, in mirosul de piele si vopsea impregnat in pereti, in portretele oamenilor celebri si mai ales in nepotul sau, Szekernyes Peter Martin, cel care ii duce mostenirea mai departe. A crescut in atelierul bunicului, i-a urmarit fiecare miscare, a furat fiecare secret, insa a luat in serios indemnul bunicului de a continua mestesugul de a transforma o banala bucata de piele in arta, abia dupa ce bunicul nu a mai fost acolo sa-i ghideze pasii.

“A fost un om deosebit”, spune tanarul si ochii ii rad cand vorbeste despre bunicul sau. Ninu, cum ii spun toti cei care il cunosc, este acum cel care realizeaza tablouri incredibile, basoreliefuri din piele, cu detalii suprinzatoare.

“Tot timpul eram cu el, pe langa el, stiam ce face, dar nu ma prea interesa, dar dupa ce a decedat a trebuit sa invat, nu aveam de ales. Imi spunea mereu, hai apuca-te sa faci, dar eu aveam alte preocupari pe atunci”, isi aduce aminte cu un strop de regret Ninu.

In septembrie 2004 Szekernyes Martin, cel care are lucrari si la Cotroceni si in sute de case, cel care le-a imprimat cu migala portretul multor personalitati, de la Ceausescu pana la Ilie Nastase sau Ion Tiriac, a decedat. Avea 80 de ani si trei saptamani.

“Toata viata lui a fost sportiv, in fiecare zi mergea ba la plimbari pe nu stiu unde, ba la alergare. A facut prima oara un preinfarct, a fost la spital, l-au tratat acolo. A stat un timp internat si si-a facut prieteni in salon, era foarte prietenos. Nimeni nu-si imagina cu ce se ocupa, le tot zicea de piele, de basorelief, de tehnica asta. Dupa ce a iesit din spital s-a dus sa le arate, intr-o zi de luni parca era, cu ce se ocupa el. La Cardiologie, pe Clinicilor, nu este lift. A urcat etajele pe scari, le-a aratat, s-a dus acasa, eu seara am vorbit cu el si era ragusit. A doua zi dimineata l-au dus cu salvarea, iar seara s-a dus. Implinise 80 de ani si trei saptamani. Nu s-a chinuit, nu cred”, spune nepotul.

Geaca de piele si palaria agatate de usa atelierului chiar de bunicul sau inainte sa moara sunt si acum acolo. Nemiscate, cu praful si picurii de vopsea celor zece ani care au trecut de atunci.

“Poate vi se pare exagerat, dar haina asta si palaria sunt nemiscate de cand le-a lasat bunicul. Si-a lasat palaria si geaca si s-a dus acasa pentru ca nu se simtea bine si atunci a si decedat. Simtea el ca se duce, ca tot timpul imi spunea ca nu mai are mult. Nu era genul de om sa spuna ca nu mai vrea sa traiasca, era foarte optimist, dar imi spunea: cred ca nu mai pot. Tot timpul imi spunea acelasi lucru, ca vrea sa aiba 80 de ani, ca parintele la groapa sa spuna despre el ca a trait 80 de ani”, adauga el.

Chiar daca atunci, chiar dupa moartea bunicului, la 24 de ani basoreliefurile din piele, intre care a crescut nu i se pareau atat de atractive, acum Szekernyes Peter Martin este decis sa duca mestesugul inventat de bunicul sau mai departe.

“Am invatat doar urmarindu-l pe bunicul. El si-a dorit intotdeauna sa-l urmez, pe tata nu l-a interesat acest domeniu. Am incercat sa ii duc mostenirea mai departe pentru ca si-a dorit el mult asta, dar dupa aceea, in timp, am vazut ca pot sa si traiesc din chestia asta si am continuat. A inceput sa imi si placa. La inceput o faceam cumva din obligatie, pentru ca tineam foarte mult la el, dar a inceput sa imi si placa”, spune el si ne arata o poza cu bunicul de pe telefon.

Tablourile necesita o tehnica aparte, dezvoltata cu iscusinta de batranul Szekernyes si transmisa nepotului sau.

“Am niste sabloane din ghips, sunt vreo 300, realizate de bunicul. Iau pielea data cu o solutie care o face elastica, o intind peste sablon si cu o lingurita usurel se apasa in fiecare forma. Dupa aia scoti pielea si se corecteaza fiecare detaliu. Dupa ce se usuca se prinde de un placaj, intre placaj si piele se pune un burete, apoi urmeaza sa fie vopsit. Daca fac un tablou la comanda, dupa o fotografie, trebuie sa desenez cu mana pe piele, dupa care iau lingurita si incep de pe partea cealalta sa-l scot in relief. De aceea dureaza mai mult, lucrez cam doua zile la un astfel de tablou”, ne dezvaluie artistul.

Chiar daca la inceput vanzarile nu au mers tocmai bine, in acest an acestea au crescut spectaculos, iar Ninu vrea sa scoata si alte comori din dulapul bunicului.

“O sa incerc sa reproduc tot ceea ce facea el: genti, curele, portmonee, tocuri de ochelari”, spune el.

“La inceput nu m-am ocupat chiar cum a trebuit, am neglijat un pic treaba, dar cam de un an si jumatate am revenit in forta. Am neglijat treaba pentru ca m-am descurajat un pic. Dupa ce a murit el toata lumea a crezut ca nu mai face nimeni, dar acum revin. Am trei categorii de clienti: cei vechi, clientii lui bunicul, si copiii lor vin si cumpara de la mine cand au de luat un cadou, apoi o alta categorie sunt proprietarii magazinelor de suveniruri, colaboram cu clienti din Sighisoara, Sinaia, Brasov, Bran si Cluj. Si mai este o categorie de clienti care vor chestii unicat: imi trimit o poza dupa care sa fac portretul, casa, cainele, pisica”, spune Ninu.

Preturile incep de la 50 de lei si pot ajunge si la 250 pentru tablourile mai mari.

Din aceasta iarna de cand a facut pagina de Facebook numarul clientilor care apreciaza aceste lucrari este din ce in ce mai mare, iar tanarul pregateste o expozitie la Bastionul Croitorilor in luna iunie.

Foto: Ziar de Cluj si arhiva personala Szekernyes Peter Martin

Adauga comentariu