Din oras

Sute de mașini sunt abandonate anual pe străzile din Cluj-Napoca. Doar jumătate din ele sunt ridicate

Sute de mașini sunt abandonate anual în Cluj-Napoca și ocupă astfel locuri de parcare prețioase. Unele sunt lăsate și pe spațiile verzi, care oricum sunt prea puține și în multe locuri sunt acaparate de gunoaie. Anul acesta au fost depistate deja 101 mașini și au fost trimise somații pentru ridicarea lor. În fiecare an, polițiștii locali identifică în jur de 400 de mașini, dar mai puțin de jumătate dintre acestea sunt ridicate de pe domeniul public.

Potrivit datelor transmise de Biroul Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, în anul 2014 au fost somate și identificate 394 de autovehicule abandonate, din care 186 au fost retrase de pe domeniul public de către proprietarii acestora. 94 de autovehicule nu au prezentat indicii de auto abandonate, acestea staţionând de 1-2 luni.
Din totalul mașinilor depistate de polițiștii locali, 80 de autovehicule au fost puse în circulaţie pe drumurile publice, acestea având inspecţia tehnică periodică valabilă și de 34 autovehicule au fost ridicate conform dispoziţiei.

În 2015, numărul de mașini abandonate a scăzut

Dacă în 2014 au fost abandonate aproape 400 de autovehicule, în 2015, numărul acestora a scăzut cu aproape 100. Astfel, în urmă cu doi ani, au fost somate şi identificate 302 autovehicule, din care 150 autovehicule au fost retrase de pe domeniul public de către proprietarii acestora. 58 de autovehicule nu au prezentat indicii de auto abandonate, acestea staţionând de 1-2 luni.
Din totalul autovehiculelor abandonate, 70 au fost puse în circulaţie pe drumurile publice și 24 de autovehicule au fost ridicate conform dispoziţiei.

Anul trecut a fost recordul de mașini abandonate

Cele mai multe autoturisme abandonate au fost depistate anul trecut: 495. Mai bine de jumătate, 280 mai exact au fost retrase de pe domeniul public de către proprietarii acestora.
120 de autovehicule nu au prezentat indicii de auto abandonate, acestea
staţionând de 1-2 luni; 58 de autovehicule au fost puse în circulaţie pe drumurile publice, acestea având inspecţia tehnică periodică valabilă și 37 de autovehicule au fost ridicate conform dispoziţiei.
Peste 100 de mașini abandonate depistate anul acesta

Conform datelor Primăriei, anul acesta au fost somate şi identificate 101 autovehicule, 60 au fost retrase de pe domeniul public de către proprietarii acestora, 13 au fost ridicate conform dispoziţiei și 28 de autovehicule nu prezintă indicii de auto abandonate, acestea staţionând de 1-2 luni.
Primarul Emil Boc a declarat recent că numărul mașinilor abandonate s-a triplat în ultimii ani.

Când este considerată o mașină abandonată

O mașină este abandonată dacă „zace” pe domeniul public de cel puțin un an. „Vehiculul abandonat este definit ca vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de stare improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului”, au explicat reprezentanții Primăriei.

Procedura de ridicare a unui vehicul abandonat

“Agenţii constatatori din cadrul Direcției Generale Poliția Locală se autosesizează sau acționează în urma unor sesizări venite din partea cetățenilor. Aceștia vor afişa o somaţie pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia de pe terenul aparţinând domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale în termen de 10 zile. În termen de 10 zile agentul constatator va efectua cercetări pentru identificarea proprietarului sau, după caz, al deţinătorului legal al autovehiculului respectiv.  La împlinirea termenului prevăzut la alin.(1) din Legea 421/2002, pe baza rezultatului cercetărilor efectuate de agentul constatator, va încheia un proces-verbal de constatare şi o dispoziţie prin care declară vehiculul ca fiind fără stăpân sau abandonat”, au conchis reprezentanții autorităților locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *