Sute de clujeni au ieșit pe străzi la "Marșul pentru Viață". Manifestația împotriva avorturilor a avut loc în mai multe orașe din țară

Sute de clujeni au ieșit, sâmbătă, în stradă, ca să își arate susținerea pro-viață și să dezaprobe ușurința cu care se pot face avorturile, atât în România, cât și în alte țări europene. Ediția din acest an a "Marșului pentru Viață", a opta la număr, s-a desfășurat sub sloganul "Unic din prima secundă". Manifestația a avut loc, în același timp, în 300 de localități din România și Republica Moldova.

Organizatorii marșului - Fundația Pro Vita, Asociația Clujul pentru Viață și mai multe culte creștine - susțin că în România e nevoie de o legislație mai bună, care să sprijine femeile ce recurg la avort din lipsă de educație sau din cauza posibilităților materiale. În plus, legislația și studiile sunt precare și atunci când vine vorba de sindromul de sarcină și sindromul post-avort, două afecțiuni care duc la traume în multe familii.

"Avem nevoie de propuneri de proiecte de lege, prin care să se reglementeze serviciile sociale specializate. Deasemenea, avem nevoie de cursuri de specializare pentru psihologi, sociologi și asistenți sociali pe subiectul crizei de sarcină. Totdată, dorim să transmitem un mesaj cercetărtorilor dion domeniul științelor sociale: îi rugăm să acorde mai multă atenție acestui subiect care provoacă multe traume în familiile românilor, mai ales că în țara noastră există puține studii care să abordeze criza de sarcină", a spus Iustina Oprescu, președintele Asociației Clujul pentru Viață. 

La Marșul din Cluj a fost prezent și un consultant politic al Parlamentului European, cunoscut pentru campaniile și discursurile sale ce blamează avorturile.

"Dacă ne așteptăm ca legile europene să ne protejeze, o să fim dezamăgiți. Avortul este permis la cerere aproape în fiecare țară a UE. În anul acesta Irlanda a cedat presiunilor din partea grupurilor de lobby pro-avort. Doar Malta și Polonia țin încă stindardul sus ca țări unde să faci un avort e mai dificil. În Marea Britanie, 98% din avorturi sunt efectuate din cauze care spun că femeia s-ar afla în risc de depresie. Dar dacă ar cerceta mai cu amănuntul și-ar da seama că ar fi mai sănătos să aduci pe viață copilul, în loc să îl avortezi. Așadar, în Marea Britanie, 98% dintre avorturi ar trebui incriminate, iar medicii pedepsiți. Instituțiile europene fac lobby, tot mai mult, pro-avort și trebuie să știți că bani din taxele dumneavoastră merg în campaniile care susțin avortul", a spus Paul Moinan, consilier politic în Parlamentul European,  pentru Grupul Conservatorilor și al Reformiștilor europeni.

Momentul de discursuri a fost urmat de marșul propriu zis, care  s-a desfășurat pe traseul: Piața Unirii, Bulevardul Eroilor, Calea Dorobanților, Str. Pitești, Bulevardul 21 dec. 1989, Piața Unirii.

În Piața Unirii a fost amenajată și o zonă cu activități pentru copii, dar și un cort unde personal medical specializat răspundea întrebărilor și nelămuririlor legate de viața intra-uterină.

 

Adauga comentariu