Din oras

SURPRIZA: Liviu Alexa redeschide NCN – Televiziunea Clujenilor

Miscare-surpriza in presa locala clujeana: jurnalistul Liviu Alexa intentioneaza sa redeschida NCN – postul de televiziune local ce a fost fondat acum 18 ani.

 

„Am demarat procedurile de licentiere la CNA. Speram ca pe final de septembrie sa fim in regula cu toate. Abia astept sa vad din nou NCN pe televizoarele clujenilor. 

Argumentul principal pentru demersul meu este ca Clujul, cel mai puternic oras din Romania, dupa Bucuresti, nu are o televiziune locala care sa informeze comunitatea despre tot ce se intampla in oras. Ii asigur pe toti clujenii ca, in mana mea, NCN va renaste frumos si va deschide din nou mintile oamenilor. 

Sunt foarte fericit ca NCN se va alatura produselor media pe care le-am creat in ultimele 18 luni, sunt foarte incantat ca am sansa de a intra intr-un timp relativ scurt pe o piata unde acum nu exista nimeni. Si nici nu sunt semne ca va mai intra cineva in urmatorii ani.

Am in cap un plan editorial si niste nume de realizatori, acum trebuie sa stau si sa respir pentru a vedea care sunt cele mai bune optiuni pentru a incepe sa emitem. E criza si resursele sunt limitate.

Cu Ziar de Cluj si NCN putem deveni interesanti si pentru niste asocieri, sunt deschis la orice fel de discutie cu conditia ca cei ce doresc sa investeasca sa se limiteze la a cauta doar profitul si nu comenzi jurnalistice sau protectie. Stiu sa fac presa si stiu si sa creez produse media, cred ca am demonstrat asta in ultimii 7 ani.

NCN ne va permite sa crestem, alaturi de Ziar de Cluj, platforma de expunere pentru agentii economici care vor dori sa isi faca reclama eficienta.

NCN ne va permite sa ducem anchetele si reportajele de la Ziar de Cluj pe sticla, astfel incat clujenii sa fie informati cu adevarat despre ce se intampla in oras.

Nu veti mai vedea niciodata „dari de seama” si emisiuni limboide cu primarul Emil Boc notand pe carnetel „problemele cetatenesti”, nici pe viitorul presedinte al Consiliului Judetean, actor in emisiuni cu intrebari pozitive. Liderii administratiei vor fi bineveniti mereu daca isi vor dori asta, dar nu pentru emisiuni comandate, ci pentru dezbateri reale”, a declarat Liviu Alexa.

 

Liviu Alexa are 35 de ani, lucreaza de 17 ani in presa si a fost fondatorul unul alt grup media din care au facut parte Citynews.ro, Mesagerul de Cluj, Servus_Cluj, NCN si pe care l-a vandut in martie 2011 unui grup de oameni de afaceri compus din Paszkany Arpad, Vasile Dancu si Ioan Rus. In ianuarie 2013, el a revenit in presa cu ZiardeCluj.ro, un ziar online care s-a impus foarte repede in peisajul media local prin incisivitate si subiecte curajoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *