Super-piesa rock in memoria victimelor #Colectiv din partea unui grup de muzicieni clujeni

Astazi se implinesc trei luni de la tragedia de la clubul bucurestean Colectiv, unde si-au pierdut viata zeci de tineri in urma incendiului izbucnit in timpul unui concert rock. Un grup de muzicieni clujeni, care la randul lor au pierdut oameni dragi in incendiu, au compus o piesa in memoria victimelor #Colectiv.

“In incendiul cumplit din clubul Colectiv am pierdut multe suflete. Fete, zambete, vise, toate au trecut la cele vesnice intr-o tragedie de nedescris. Printre victime au fost multe nume si fete cunoscute pentru multi muzicieni rock din Cluj, au pierit cunostinte si prieteni de care isi vor aminti intotdeauna. Un grup de astfel de muzicieni s-a hotarat ca adunandu-se sub titulatura Transylvania Spirit, sa creeze un memento muzical dedicat victimelor. Transylvania Spirit nu este o formatie in sensul clasic al cuvantului, ci mai degraba un grup de prieteni, muzicieni ce activeaza in diferite formatii. Lor li s-a alaturat Corul „Péterffy Gyula” al Liceului Unitarian János Zsigmond. Impreuna au compus si au inregistrat piesa si videoclipul „Goodbye My Friend”, au transmis cei de la Transylvania Spirit.

La aceasta piesa au colaborat:

  • Andy Ghost (Altar, Masterpiece, Trupa Muzicantii) – voce
  • Coco Ferari (Trupa Muzicantii) – voce
  • Dudu Isabel (Seven, Costi Camarasan band, Speak Floyd, Hungry for Heaven) – voce
  • Laura Bobb (The Remakers) – voce
  • Vincze Szabi (Masterpiece, Trupa Muzicantii, Voices of Silence) – chitara
  • Florin Stefan ( Semnal M, Transylvania) – chitara, nai, lira
  • Johann Hentz (Vespera) – chitara bas
  • Ercsey-Ravasz Ferenc (Voices of Silence) - clape
  • Claudiu Purcarin (Sistem, Nightlosers, Spitalul de Urgenta) – tobe
  • Ady Taiko (Masterpiece, Trupa Muzicantii, Altar) – instr. Percutie

Muzica a fost compusa de Vincze Szabi, Ercsey-Ravasz Ferenc, Andy Ghost, iar versurile au fost scrise de Andy Ghost.

“Au trecut 3 luni de la tragedia din Colectiv. Luptandu-ne cu neputinta in care traim de atunci, alaturi de cativa rockeri de treaba si corul liceului unitarian din Cluj, am dat nastere unei piese, care isi propune sa pastreze memoria celor pierduti. S-a platit un pret prea mare prin tragedia aceasta...Tocmai de aceea, sper ca odata si odata tara asta se va trezi si va depasi nivelul "Las' ca merge si asa..." Multumim tuturor care au contribuit la realizarea acestui videoclip!”, a postat Zsolt Solymosi, directorul adjunct al Liceului Unitarian Janos Zsigmond, pe pagina sa de Facebook.

“Transylvania Spirit doreste ca cei ce asculta piesa si se uita la clip sa se gandeasca macar pret de cateva minute la cei care nu mai pot gandi, zambi, visa si crea alaturi de noi. R.I.P.  #COLECTIV”

 

Adauga comentariu