Suntem un popor de mistici – unul de “dar dacă?” Să știm și noi de ce suntem pioși

În fiecare an, de Bobotează, ne luăm porția de știri de gen și de spiritualitate. De fapt, ne luăm știri de gen și spiritualitate cu fiecare eveniment care implică ultracredincioșenia noastră ancestrală, când ne aducem aminte că suntem trăitorii din Grădina Maicii Domnului, puntea de legătură subcarpatică dintre daci și bunul Dumnezeu și cel pentru care Sfântul Andrei i-a pus pe lupi să ne vorbească cu grai de om. Și câte și mai câte alte minuni…

Căci suntem un popor de mistici – unul de “dar dacă?”

“Dacă există?” – este întrebarea ce macină fiecare gest de omenie al majorității. Numai la noi, de-un leu dat unei bătrâne pe stradă, de o lacrimă vărsată la finalul unui film, lumea se consideră egală cu Sfinţii. Așa că de ce să mă mir că fiecare sărbătoare, pe lângă semnificaţia sa religioasă, vine la pachet cu o sumedenie de legende şi superstiţii – cam toate legate de “ce are să pună românul pe masă” (sau nu) și cele lumești. Iar la “cele lumești”, nu există zi trecută cu roșu în Calendarul cu Sfinți să nu afurisească din răsputeri munca.

În anticamera a aceea ce urmează să vină (Ajunul Sfântului Ion, cum ar veni), avem un fel de ritual de trecere de la mâncarea vegană, la cea porcană și vițăvercea (detoxifierea noastră cea de toate zilele). Ficatul românului încă mai păstrează amintirea Crăciunului și a Revelionului, motiv pentru care în Ajun de Sfântul Ion, de Bobotează, ai noștri nu mai mănâncă de dulce: carne, ouă, lapte, brânză. Totul cu credința că astfel vor fi sănătoşi şi protejaţi de rele tot timpul anului. Că orice trigliceridă își are transaminaza sa și că, dimineața, vodca taie greața. Iar mâine tot bugetarul de bine va sărbători, la el la birou, câte un Ion sau Ioană.

După ce trupul este pus la punct, se trece la spirit. Motiv pentru spiritism, mentalim și ghicitul viitorului. Din ceea ce am citit prin diverse calendare și într-un Almanah al Satelor, Ajunul Sfântului Ion (Boboteaza) este un fel de Ziua Bărbatului. Cică de dimineață se strânge cenușa din vatră care, împreună cu gunoiul din casă, se păstrează în pungi până la primăvară. Sau până la prima acțiune de caritate, ori de strângere a dărilor de către stat – căci statul, știind că lumea nu prea are unde merge și că la primul dezgheț, se dezgheață și pretențiile sindicaliștilor, adună sârguincios în această perioadă dările. Un fel de dări colectează și popii care vă flutură căldărușa prin fața porților. De aceea, în Ajun de Sfântul Ion, este bine să fiți de orice altă confesiune ce nu-și are popii în stradă, numai ortodox nu.

Cică, seara, înainte ca oamenii să se ducă la culcare, se iau cărbuni din vatră şi sunt denumiţi cu numele tuturor membrilor familiei, iar cel al cărui cărbune se va stinge mai repede, va muri primul. Cred că de aceea, alături de proteză, în paharul pe noptieră, de obicei este păstrat și cărbunele denumit “mamasoacră”. Doar, doar s-o vărsa, din greșeală, paharul…

Ca în orice alte nenumărate ocazii de peste an, fetele care vor să își vadă ursitul îşi leagă pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă. Apoi încrestează-n grindă că s-au dus în sat cu Doru (Amotostivuitoriței). Și cum se păstrează vorba din străbuni că acele fete care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor mărita, este bine să se-mpiedice des.

Boboteaza este și ziua lui Hagi Tudose, că de ziua aceasta nu se dă cu împrumut nimic, nici măcar jăratec din vatră.

Bașca nu se spală rufe şi nici pe cap nu ai voie să te speli, dară-mi-te pe mâini. Poate află și alegătorii noștri, la mila votului cărora stă soarta României, că nu e bine să te speli pe mâini de responsabilitate, pișându-te pe el de exercițiu democratic. Urina nu e apă sfințită!

Adauga comentariu