Sunt de acord clujenii cu dărâmarea garajelor din cartiere? Cei mai mulți cred că alții ar trebui să gândească în locul lor

„Credeți că ar trebui dărâmate garajele din cartiere?” este întrebarea pe care Ziar de Cluj le-a adresat-o astăzi locuitorilor din cartierul Mănăștur, un cartier, la fel ca celelalte, sufocat de mașinile parcate oriunde șoferii reușesc să găsească un loc liber: pe marginea carosabilului, pe spațiile verzi, câteodată  în și, de cele mai multe ori, pe lângă garaje. Pe lângă aspectul inestetic al garajelor comuniste, acestea ocupă inutil și foarte mult spațiu, pentru că mulți clujeni preferă să le folosească drept depozite pentru diverse acareturi. 

Opiniile trecătorilor intervievați de către Ziar de Cluj au fost împărțite. Cei mai mulți au refuzat să formuleze un răspuns, unii afirmând tranșant, pur și simplu, că nu au vreo părere, alții motivând că nu au mașină, așa că nu cunosc subiectul sau nu îi interesează. Majoritatea celor care consideră că garajele ar trebui dărâmate ar alege mai degrabă să se traseze, după demolare, locuri de parcare, și nu să fie construite parkinguri, mănășturenii preferând un loc de parcare în aer liber, dar mai aproape de casă, unui parking aflat la o distanță mai mare de locuință. Clujenii convinși că garajele sunt bune și nu ar trebui dărâmate consideră că cei care le dețin au dreptul să depoziteze în ele orice, din moment ce au plătit sau închiriat garajul. Cei mai mulți dintre respondenți nu au o idee clară în privința acestei probleme, care îi privește direct, ei fiind convinși că altcineva trebuie să gândească și să decidă astfel de lucruri, în locul lor.

Vă redăm mai jos doar câteva dintre răspunsurile locuitorilor din Mănăștur, întrebați de către Ziar de Cluj dacă ei cred că ar trebui dărâmate garajele din cartierele orașului:

„Nu știu, cred că sunt alții în măsură care ar trebui să gândească treaba asta! Probabil, unele din ele da! Cele care influențează bunul mers, drumurile de acces! Asta ar trebui să stabilească altcineva!”

„Multe, da! Arată mizerabil! Arată oribil! Nu știu ce se poate face, dar am văzut în alte părți garaje supraetajate, metalice, gândește Primăria!”

„Ar trebui dărâmate garajele că nu e loc, spațiu, pentru a umbla mașinile. În locul lor ar trebui locuri de joacă pentru copii. Primăria are interes să se facă pentru că e foarte bun primar al nostru și, cum să nu facă? A făcut niște lucrări foarte faine. A făcut sus pe acoperiș la bloc, ne-a făcut nouă, ne-a făcut și spații verzi, e lucru frumos din partea dânsului.”

„Unde se poate lăsa, da, dar este unde deranjează. Strada exactă nu v-o pot spune, dar sunt care deranjează! Ar trebui făcute parkinguri multe! Nu se înțeleg partidele între ele, să dispară mașinile astea de aici! Asta mă deranjează cel mai tare! E catastrofă!”

„Care nu-s făcute conform normelor în vigoare, probabil că da! Că se măresc spațiile de garaje din-astea trasate! Cam asta e ideea, din câte am înțeles eu de la Primărie! În locul garajelor ar trebui făcută parcare fără garaj, că, am înțeles eu, se câștigă mai multe locuri de parcare. Parkinguri 100% ar trebui, dacă sunt locuri pentru parkinguri, ar fi necesare și utile! Cred că nu se construiesc din lipsă de spații, este un motiv, și, al doilea, s-a cam neglijat de mult chestia asta!”

„Unele ar trebui dărâmate! Care sunt inestetice, care nu au plan de construcție, care încurcă circulația, pe unde s-ar putea face ceva mai frumos. Dar nu toate! Parkinguri ar trebui, dar mie mi se par la o distanță prea mare și de locuințe și de alte lucruri.”

„Eu nu știu ce să mai zic, după părerea mea, da! Ar fi și mai mult spațiu și altcumva, mai frumos! Nu știu ce ar trebui făcut în locul lor, depinde și de alții! De primar și, ce știu de cine?! 

„Unde este loc, de ce să le dărâme? Pentru ca, pe urmă, să le pună în mijlocul drumului? Nu au niciun rost! Până se găsește alt loc, dacă în locul actual nu se face altceva util, nu merită dărâmate! Unde să lase oamenii mașinile, în drum? Deci, prima dată să gândim ca neamțul, de 5 ori, să facem o dată!” 

„Nu, absolut nu ar trebui dărâmate! Sunt foarte folositoare, rămân străzile goale pentru circulație! Sunt folositoare! Și eu acum m-am apucat de școala de șoferi și mie personal mi-ar conveni să am un garaj aproape de casă. (Dacă clujenii depozitează în garaje murături) e absolut problema lor! Și parkingurile sunt ok, dar și garajele sunt folositoare! Depinde de fiecare persoană, la ce-l folosește!”

„Nu ar trebui dărâmate, fiindcă nu au oamenii unde își pune mașinile! Parkingurile costă mult! Ca să închiriezi în parking acolo, te bate Dumnezeu! Pentru pensionari! Restul, ca dumneavoastră, au bani și își pot pune mașinile în parking. (Murăturile în garaje – n.r.) de ce să nu și le țină? Și-au cumpărat parcare? Și-au cumpărat! Plătesc chirie? Plătesc! Și unde să le țină? Unde pot!”

„Toate ar trebui dărâmate! Parcă-s cotețe! Sunt pline de tot ce are omul pe lângă casă, ca să nu zic mai rău! Și, în loc la două garaje, intră 3 mașini! Și așa e criză! Vedeți? E plin pe stradă! Să amenajeze locuri de parcare! Acum, pe toată lumea nu pot duce în parking!”

Adauga comentariu