Subsecretar de stat din Guvernul Cioloș: „Nu știu în ce măsură am eu autoritatea morală să adresez îndemnuri înțelepte oricui mai mare de 16 ani și care nu joacă rugby la Aurora Băicoi”

În cadrul Guvernului Cioloș, subsecretarul de stat Lucian Constantin Mircescu și secretarul de stat Andrei Popescu sunt doi tineri care vorbesc în numele Ministerului Tineretului și Sportului atunci când se solicită din partea acestui Minister răspunsuri la întrebări pertinente care vizează problemele pe care le sesizează presa vizavi de activitatea MTS.

Cei doi membri ai Guvernului Cioloș sunt cei care au semnat răspunsul/ drept la replică la întrebările și la articolul publicat în Ziar de Cluj, prin care solicitam Ministerului să ne indice responsabilii pentru proasta organizare a Taberei Olimpicilor, tabără organizată de către Ministerul Tineretului și Sportului în colaborare cu Ministerul Educației Naționale:

Printr-un răspuns/ drept la replică, Ministerul Tineretului și Sportului infirmă declarațiile Ministerului Educației. Tabăra Olimpicilor, o lecție dură de viață din care tinerii au învățat realitățile românești!

Dar, cine sunt cei doi tineri care vorbesc în numele Ministerului?

Subsecretarul de stat Lucian Constantin Mircescu

Sebsecretarul de stat Lucian Constantin Mircescu a fost, printre altele, timp de 4 ani și 4 luni, managerul clubului de rugby Aurora Băicoi (din octombrie 2011 până în ianuarie 2016).


În 19 decembrie 2013, în cadrul unui interviu acordat Agerpres, la solicitarea reporterului: „Transmiteți-le un mesaj tinerilor din România”, Lucian Constantin Mircescu a declarat:

Nu știu în ce măsură am eu autoritatea morală să adresez îndemnuri înțelepte oricui mai mare de 16 ani și care nu joacă rugby la Aurora Băicoi, dar ideal ar fi să încercăm o abordare mai activă în corectarea dezechilibrelor sociale și economice din propria comunitate, pentru început. Lipsa accesului la bunuri care ar trebui să fie publice, la servicii de sănătate și de educație de calitate sau piața muncii sunt realități precare unde este nevoie de intervenție. O rearanjare a priorităților personale, astfel încât să fim mai atenți unii cu ceilalți, nu ar avea cum să strice.”

Prin decizia prim-ministrului Dacian Julien Cioloș din data de 2 februarie 2016, Lucian Constantin Mircescu a fost numit în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului și, cu toate că, în urmă cu doi ani, acesta considera că nu știe în ce măsură are autoritatea morală de a adresa îndemnuri înțelepte oricui mai mare de 16 ani și care nu joacă rugby la Aurora Băicoi, acum este în măsură, prin natura funcției primite, să răspundă în numele Ministerului în probleme care privesc și tineri peste 16 ani, care nu joacă rugby la Aurora Băicoi, ci joacă în lotul olimpicilor acestei țări.

Secretarul de stat Andrei Popescu

După cum aflăm chiar de pe site-ul oficial al MTS, Andrei Popescu a fost instalat ca secretar de stat al acestui Minister în data de 14 12 2015:

„Andrei Popescu a fost numit în funcţia de Secretar de Stat pe domeniul politicilor de Tineret în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului pe data de 9 decembrie 2015 de către Premierul Dacia Cioloş. Noul Secretar de Stat în domeniul politicilor de tineret este absolvent ASE şi este specializat în domeniul Comunicării Sociale şi a Relaţiilor Publice. Cu o experienţă de peste 15 ani în activitatea de tineret şi în gestionarea fondurilor europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale, Andrei Popescu este propunerea societăţii civile de tineret pentru funcţia de Secretar de Stat. Numirea sa a fost publicată  în Monitorul Oficial pe data de 09 decembrie 2015.”

Specializat în domeniul Relațiilor Publice, tânărul secretar de stat nu a observat, din 15 12 2015, de când a fost publicat articolul care anunța instalarea sa în funcție, articol chiar de pe site-ul ministerului (Andrei POPESCU este noul Secretar de Stat în domeniul politicilor de tineret din cadrul MTS), faptul că premierul care l-a numit secretar de stat nu este nici Dacia Cioloș și nici Dacia Logan, ci Dacian Cioloș.

Andrei Popescu a fost într-adevăr propunerea societății civile de tineret, de altfel, pentru numirea sa, a fost organizată și o petiție online care îl propunea, nici mai mult, nici mai puțin, decât ministru:

„Andrei Popescu un Ministru pentru tineri ! NU maine ci ACUM!

În atenția domnului Prim-Ministru desemnat, Dacian Cioloș

În spiritul mișcărilor de stradă care susțin promovarea unor profesioniști în structurile guvernamentale, credem că e momentul ca și Ministerul Tineretului și Sportului să fie condus de către un tehnocrat care se bucură de o largă recunoaștere în rândul tinerilor, a ONG-urilor de și pentru tineret și a instituților care lucrează cu tinerii în Romania.

Andrei nu are în spate vreun partid. Și-a construit cariera prin muncă – de la voluntar la președinte într-o organizație pentru tineri, și apoi coordonator al unui program extrem de important pentru educația din România - Tineret în Acțiune - exemplu de bună practică la nivel European.

Andrei Popescu este profesionistul capabil să fie un adevărat ambasador al tinerilor în fața celorlalți decidenți din administrația centrală și locală. Datorită expertizei sale în domeniul politicilor pentru tineret și a deschiderii nedisimulate față de beneficiarii programelor de tineret pe care le-a coordonat, a demonstrat că poate fi un lider care impune profesionalism și generează schimbare.”

„Societatea civilă” care a inițiat această petiție a fost formată dintr-un număr impresionant de persoane, mai precis 1 765 de civili care au semnat petiția.

Promovat de așa-zisa societate civilă, „în spiritul mișcărilor de stradă care susțin profesioniști în structurile guvernamentale”, ca un „profesionist capabil să fie un adevărat ambasador al tinerilor în fața celorlalți decidenți din administrația centrală și locală”, la 9 luni de la instalarea în funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, se pare că domnul Andrei Popescu a și întors armele și a devenit un adevărat ambasador al decidenților din administrația centrală și locală în fața tinerilor, după cum reiese din răspunsul/drept la replică trimis către Ziar de Cluj, semnat și de Andrei Popescu, în care vorbește în numele Ministerului, răspuns/drept la replică în care constatăm cu regret că tânărul profesionist, în problema olimpicilor care au fost cazați timp de o săptămână într-o tabără cu condiții inumane, într-o tabără care numai a olimpicilor nu a fost, vorbește ca un adevărat om politic, care susține doar punctul de vedere al Ministerului, considerând puțin relevantă sesizarea venită din partea a „doar” doi copii și doi părinți care reclamă nereguli grave în ceea ce privește această tabără organizată de Ministerul în cadrul căruia Andrei Popescu ocupă funcția de secretar de stat.

Odată instalat în funcție, se pare că Andrei Popescu a uitat cine și pentru ce l-a propus în Guvernul Cioloș, contaminându-se de „spiritul” etern al politrucilor demagogi din ministerele patriei.

Comentarii

Claudia

20.08.2016 20:39

Am crezut, (am vrut să cred!) că guvernul acesta nou, neimplicat politic, va aduce un suflu proapăt, va scutura din temelii orânduirea țării, în sensul bun.Acești indivizi, care reprezintă ministrul, mi se par, primul, un retardat, dar măcar sincer, cel de-al doilea, un oportunist. S-a văzut cu sacii în căruță și, hai, pa! societate civilă! Dacă peștele de la cap se împute, de ce nu e valabilă si recirpoca, dacă e bun capul, să se înnoiască și restul? Sunt oameni de valoare în țara asta, încă mai sunt, dar tratați ca și până acum, nu-i vom mai vedea.Nu-mi pot imagina cât de umiliți s-au simțit adolescenții aceștia deștepți, știind că merg într-o tabără de olimpici și căre s-au trezit în niște condiții mizere, degradante, inumane!   

Adauga comentariu