Sub conducerea lui Pantelimon, RADP a cumpărat un teren ipotecat de proprietar. Ne întrebăm cât de legală este tranzacția?

Consiliul de Adminstraţie al RADP, aflată în subordinea Consiliului Local, a decis la începutul acestui an să achiziţioneze, în rate, un teren situat în Cluj-Napoca. Parcela de 2.769 metri pătraţi, deşi ipotecată la bancă de proprietarul de drept, era de fapt actuala locaţie pe care RADP îşi desfăşura  de ani buni activitatea fără a plăti chirie. Firma căreia municipalitatea îi va plăti, în tranşe, aproape 800.000 de euro, este cea căreia Ion Pantelimon, directorul regiei, i-a pus beţe în roate în momentul în care aceasta a solicitat emiterea unui aviz de mediu în vederea edificării unui ansamblu imobiliar în apropierea sediului RADP de pe Calea Someşeni. 
 
CA al RADP a decis în 28.02 2017 modalitatea de achiziţionare a parcelei de  2.769 metri pătraţi situată în apropierea sediului instituţiei de pe Calea Someşeni. Membrii comisiei de negociere desemnaţi  au fost Ioan Morocăzan, Zoiţa Bumb și Emeşe Vasilie Pap.  Aceştia au ajuns la concluzia ca din bugetul regiei să fie cheltuiţi nu mai puţin de 775.320 euro, adică 280 de euro pe metru pătrat.
 
Deţinătoarea terenului, firma Campeador SRL din Bistriţa, avea terenul girat la o bancă comercială. Cu toate acestea, conducerea RADP a decis să achiziţioneze parcela respectivă. Potrivit referatului prezentat spre aprobarea Consiliului de Administraţie a Regiei, ipoteca asupra terenului de 2.769 de metri pătraţi era de 800.000 de euro. Pentru a se ridica ipoteca de pe parcela  cu număr cadastal 306077, la semnarea antecontractului de vânzare cumpărare, RADP a virat în conturile societăţii Campeador SRL nu mai puţin de 150.000 de euro, urmând ca ulterior, la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, societatea să mai primească încă o tranşă de 150.000 de euro. Diferenţa de 475.320 de euro va fi plătită în 6 rate lunare a câte 80.000 de euro în primele 5 luni, respectiv 75.350 euro ultima tranşă.

“Vă rugăm să aprobaţi achiziţionarea terenului în suprafaţă de 2.769 mp cu nr cadastral 306077 situat  Calea Someşeni nr 2. La data de 14.02.2017 a fost convocată S.C. Compeador SRL, iar părţile au stabilit următoarele: RADP se obligă să îşi exprime acordul scris de construire pe parcela 308692, imobil aflat în vecinătatea sediului RADP. Preţul  de vânzare a terenului  775320 euro, respectiv 280 euro pe metru pătrat. Faţă de cele arătate propunem achiziţionarea terenului cu suprafata 2.769 mp cu număr cadastral 306077”, se arată în referatul care a stat la baza adoptării proiectului de către Consiliul de Administraţie al RADP. 
Potrivit documentaţiilor depuse la Agenţia de Protecţie a Mediului, Ioan Pantelimon a încercat "să blocheze" investiţia firmei Campeador în ansamblul imobiliar de pe Calea Someşeni prin faptul că  a depus acte prin care arăta că în vecinătatea imobiului ce urma să fie edificat se află amplasată o staţie de betoane.
Ziar de Cluj a încercat să îl contacteze telefonic pe directoul Ioan Pantelimon pentru a-i lua un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns apelurilor, fiind, chipurile în concediu. De câte ori "arde" ceva prin preajma curajosului Pantelică, acesta se ascunde în concediu. Iar de 3 zile arde rampa de gunoi din adminstrarea regiei pe care o conduce, rampă pe care niște maimuțoi din subordinea sa și-au permis să agreseze și să sechestreze o echipă de reporteri ai NCN Cluj care-și făcea datoria de a informa de la fața locului cu privire la incident.

Comentarii

crina

06.07.2017 17:27
Normal ca a incercat sa blocheze la Agentia de Mediu, deoarece acolo are pile. Fina lui VANCEA SIDONIA este angajata agentiei pe functia de director la Dej si amanta d-nul BELDEANU, la fel prieten cu d-nul Pantelimon

Adauga comentariu