Strugurel Irlandezu, trimis în judecată după plângerea penală făcută de Nelson Mondialu. Vezi ce pedeapsă riscă bărbatul care și-a incendiat mașina pentru faimă

Scandalul dintre Nelson Mondialu și Strugurel Irlandezu le-a dat de furcă anchetatorilor clujeni. După ce în 2017 Strugurel ar fi exprimat public mai multe amenințări la adresa lui Nelson și a familiei sale, procurorii au deschis un dosar penal pe numele acestuia. Potrivit surselor, Nelson a fost cel care s-a adresat autorităților, formulând o plângere penală împotriva lui Strugurel Lingurar poreclit și Strugurel Irlandezu, explicând că se teme pentru siguranța sa și a familiei sale.

În perioada în care Irlandezu lansa atacuri și amenințări la adresa lui Nelson, interlopul clujean susținea că s-au dus vremurile în care conflictele să fie soluționate prin violență și că se va adresa organelor de cercetare penală. Drept urmare, Nelson Pop zis și Nelson Mondialul i-a făcut o plângere penală lui Strugurel. 

La un an de la sesizare, procurorii au întocmit un rechizitoriu și au dispus trimiterea în judecată a lui Strugurel Irlandezu pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Mai mult, fapta este prevăzută în Noul Cod Penal cu o pedeapsă între trei luni și un an de închisoare sau amendă. 

Stugurel Lingurar este de origine din comuna Iara, stabilit ulterior în Turda, de unde a plecat în Irlanda. Acesta s-a remarcat prin celebrul clip în care și-a incendiat mașina, un Mercedes din 2007, la cererea utilizatorilor Facebook care urmăreau clipul său live.

„La 40.000 de mii de share-uri dau la Mercedes 2007”, a scris turdeanul, cunoscut sub numele de Strugurel Lingurar Irlandezu, în postarea de pe rețeaua de socializare. 

Adauga comentariu