Stresul posttraumatic

Desi in Romania nu exista, in practica medicala, un diagnostic de tipul sindromului de stres posttraumatic (Posttraumatic Stress Disorder), sub alte forme care nu ajung de multe ori nici sa fie diagnosticate de psihiatru, boala exista langa noi sau in noi. Se estimeaza ca peste 70 %  din populatie a avut in viata macar o trauma psihica severa (produsa de pierderea cuiva foarte drag, o dezamagire majora cu repercursiuni psihice imediate etc.). O mare parte dintre acestia au suferit de o serie de reactii emotionale severe, care de fapt se incadreaza in grupa stresului posttraumatic. La femei, boala se intalneste de doua ori mai frecvent decat la barbati.

 

 

Pentru a vorbi de aceasta boala, este necesar ca bolnavul sa fie expus timp de cel putin o luna la un agent stresor extrem. Iata cateva exemple in acest sens:

 

 

-    un accident serios sau un dezastru natural;
-    o agresiune criminala sau un viol;
-    participarea la un razboi in regim de combatant;
-    abuz sexual sau fizic la un copil sau parasirea acestuia de catre parinti;
-    martor la un accident impresionant;
-    moartea fulgeratoare/neasteptata a cuiva foarte drag.

 

 

Exista si o serie de alti agenti stresori care, desi sunt severi (de pilda pierderea serviciului, divortul, insuccesul la un examen, moartea unui parinte in varsta), nu pot fi totusi incadrati in categoria agentilor stresori severi si, prin urmare, nu produc, de regula, boala despre care vorbim.

 

 

Cum se manifesta boala? O persoana cu stres posttraumatic prezinta urmatoarele simptome:

-    retrairea repetata a evenimentului traumatic initial: prin amintirea nedorita a evenimentului sub forma de secvente, prin cosmaruri si prin reactii exagerate, fizice sau emotionale, la persoane sau locuri legate de evenimentul initial;
-    lipsa de reactie la ceea ce se intampla in jur, manifestata prin evitarea oricarei activitati, pierderea interesului pentru ceea ce este in jur;
-    tulburari ale somnului, iritabilitate sau accese de manie;
-    dificultate de concentrare.

 

 

Toate aceste simptome se pot manifesta impreuna sau sub forma unor reactii specifice, cum ar fi:

-    atacul de panica – apare atunci cand ceva/cineva ii reaminteste pacientului trauma prin care a trecut (intalnirea cu o persoana care seamana cu violatorul, calatoria cu o masina identica celei care a fost implicata in accident etc.); atacul se manifesta sub forma unui acces de teama teribila, insotita, de regula, de manifestari fizice sau psihice;
-    evitarea premeditata a oricarei situatii cotidiene, care ar putea sa-i reaminteasca de trauma anterioara;
-    depresia – manifestata prin disparitia oricarui interes/placere de a face anumite lucruri agreate; ea poate duce si la sentimente nejustificate de vinovatie sau la autoblamare;

 

 

-    ganduri suicidare, ca forma mai grava a depresiei; studiile arata ca peste 50 % dintre victimele violurilor au avut in minte gandul sinuciderii;
-    utilizarea de substante de tipul drogurilor, alcoolului, ca o metoda de diminuare a durerii; aceasta determina o agravare a situatiei deja existente si face tratamentul psihiatric mult mai dificil;
-    sentimentul de singuratate, de izolare, provocat de convingerea ca ceilalti nu sunt in stare sa-l inteleaga si sa-l ajute, situatie care produce disfunctii psihosociale;
-    aparitia de idei sau de perceptii anormale (convingerea de posibilitatea de a comunica cu cel drag, decedat, de pilda), iluzii, halucinatii.

 

 

Se considera ca, daca simptomele dureaza mai putin de o luna, nu putem vorbi de sindromul de stres posttraumatic, ci doar de un sindrom de stres acut, dar acesta creste riscul de a dezvolta mai tarziu sindromul de stres posttraumatic. Daca simptomele dureaza mai mult de trei luni, vorbim deja de un sindrom cronic de stres, iar daca acestea apar dupa cateva luni sau chiar dupa un an de la trauma, vorbim de un sindrom intarziat.

 

 

Tratamentul se face psihoterapeutic si cu medicamente.

Psihoterapia, ca singura metoda de tratament, poate fi utila in urmatoarele situatii: simptomele sunt de gravitate medie, exista o sarcina in evolutie sau bolonava alapteaza concomitent, bolnavul refuza sa ia medicamente sau ia alte medicamente care pot interfera negativ cu cele specifice bolii.

 

 

Pe de alta parte, este necesar tratamentul medicamentos daca: simptomele sunt grave sau dureaza de mai mult timp, daca exista concomitent si alte boli psihice, daca se asociaza ganduri de sinucidere sau daca psihoterapia singura s-a dovedit a fi ineficienta.

 

 

Psihoterapia este o metoda terapeutica delicata, care trebuie bine condusa. In linii mari, intr-o asemenea situatie, ea se orienteaza spre trei directii: managementul anxietatii, terapia cognitiva si terapia de abandonare. La copii, se poate asocia si terapia prin joaca.

 

 

Tratamentul medicamentos este de stricta competenta a medicului psihiatru. El include tipuri diferite de medicamente antidepresive.

 

 

Prevenire. De regula, oamenii au tendinta naturala de a evita interiorizarea durerii, pentru ca este dureros si chinuitor sa stai permanent in legatura cu o memorie traumatizata. Daca incercam sa impingem memoria unei traume inainte si sa o mentinem actuala, simptomele acestui sindrom pot aparea si pot ramane o lunga perioada de timp.

 

 

De aceea este important sa priviti frontal aceste situatii, sa le stati in fata, sa acceptati sentimentele pe care le produc, dar sa lucrati cu ele. In asemenea situatii, cautati persoane cu care sa comunicati, carora sa va confesati despre ceea ce vi s-a intamplat.

 

 

Alte recomandari:

-    Cititi despre aceasta boala toate informatiile pe care le aveti la indemana.
-    Vorbiti cu altii despre problema dvs.
-    Exprimati-va deschis sentimentele: plangeti, de pilda, cand va vine, nu va abtineti.
-    Cautati sfatul unui specialist.
-    Nu renuntati la tratamentul prescris.
-    Si mai ales, nu va pierdeti speranta!

 

 

Pentru ca sindromul de stres posttraumatic, pe cat este de dureros si de neplacut, pe atat este – din fericire – de vindecabil.

 

 


Adauga comentariu