In vizor

Străzile de PĂMÂNT din cartierele noi, RUȘINEA orașului de cinci stele. Pe când niște poze electorale și de acolo, domnule Boc?

Clujenilor li se spune de ani de zile de către primarul Emil Boc că trăiesc într-un oraș de cinci stele, comparabil cu mari orașe europene. Iar dacă te plimbi prin centrul orașului nu e deloc greu să crezi această teorie. Problema apare dacă părăsești zona centrală și începi să te plimbi prin cartiere, în special prin cele noi. Aici lăcomia dezvoltatorilor imobiliari și lipsa de reacție a primăriei le-a transformat în simple dormitoare. Lipsesc parcurile, locurile de joacă pentru copii, asflatul sau trotuarele. Cluj-Napoca mai pierde din cele 5 stele dacă în 2020 încă există străzi de pământ fără trotuare. 

Situația nu este deloc una noua, iar clujenii din aceste cartire se simt cetățeni de mâna a doua deoarece nu primesc la fel de multe atenție din partea administrației locale. Multe din aceste străzi sunt private, dar s-a ajuns în această situație deoarece Primăria abia acum a început să le pună condiții dezvoltatorilor imobiliari, respectiv existența unei infrastructuri decente și amenajarea de spații verzi. Primarul Boc s-a invitat pe clujeni să cedeze străzile către Primăriei, iar municipalitatea se va ocupa de modernizarea lor. Doar că acest proces este unul lent. Avem drept exempu strada Mozart din cartierul Bună Ziua, preluată de către Primărie anul trecut și care așteaptă să primească asfalt. De altfel municipalitatea are propriile străzi de pământ pentru care ar trebui să se preocupe, cum ar fi Valea Fânațelor, Soporului, Badea Cârțan. 

Străzile de pământ sunt ceva obișnuit în cartierele noi precum Europa sau Bună Ziua. Locuitorii de aici investesc periodic bani din propriile buzunare pentru a pune pietriș și a faca aceste străzi cât de cât practicabile. Deputatul Emanuel Ungureanu, candidat la Primăria Cluj-Napoca atrage atenția asupra acestei situații și acuză Primăria că a închis ochii ani de zile și nu le-a impus dezvoltatorilor imobiliari să facă mai întâi infrastructura și apoi să demareze construcția blocurilor.

”Cartierul Europa are străzi de pământ, majoritatea străzilor din acest cartier, am pus o porție mică de dramă pe care o trăiesc locuitorii din zonă. Un grup de copii se jucau în praf. Două mame cu patru copii stăteau în praf Nu erau trotuare. La nici o jumătate de kilometru în centru se modernizează străzi modernizate, iar străzile care puteau fi modernizate, cu un pic de piatră sau bordură. Așa spunem și la țară, dacă tot e pământ de ce nu se pune ceva acolo. O să spună Primăria că acelea sunt străzi private și trebuie să ni le dea oamenii. De ce ați autorizat construcții dacă nu ați făcut rețelele edilitare. Există străzi de pământ în Grigorescu care nu au canalizare și trotuare. Îndrăznim să vorbim despre Viena. Administrația locală are acest tupeu să compare Clujul cu Viena. Acolo străzile care sunt la nici un kilometru de centru sunt asfaltate. Strada Mozart din Bună Ziua este o stradă plină de gropi, e o fundătură, e o ungă, vegetație și am filmat o mamă cu copilul în cărucior care mergea din groapă în groapă. Razele care duc spre strada principală sunt aceste străzi care sunt praf și pulbere. Spunem că avem un oraș modern și în cartierele cele mai tinere unde ar trebui să avem un standard de locuire ridicat, nu există trotuar, iluminat public, parc, locuri de joacă pentru copii. Pe de o parte a fost lăcomia imobiliarelor, iar pe de altă parte a fost administrația care închide ochii. Ochii au fost închiși ani de zile pe sistemul fifty-fifty Așa s-a ajuns la contrucția ilegală de pe Miko Imre unde s-a dat avans și să stă ca într-o favelă braziliană, legați ilegal la utilități. ”, a declarat Ungureanu.

În tot acest timp, Boc este preocupat să își facă poze cum plantează copaci îi Piața Lucian Blaga care ulterior dispar, să amenajeze străzi smart într-un cartier care are multe alte probleme și să se asigure că arterele principale din centru sunt modernizate și cât mai colorate pentru a lua ochii alegătorilor care își vor aminti de aceste străzi când va veni momentul votului. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *